Ioan Gelu Crişan 

Corăbii de iluzii îmi navighează-n gânduri
Din negurile vremii spre o lumină pură
Mai înţelept cu-o viaţă şi lecuit de ură,
Cu-o mână tremurândă îţi scriu câteva rânduri.

E linişte adâncă, aproape-i miezul nopţii,
Mă urmăresc imagini, cu noi de altădată
E-o clasică poveste între-un băiat şi-o fată,
Pierduţi unul de altul în valurile sorţii.

Pasteluri luminoase, noi doi la malul mării,
Valuri sinucigaşe sfârşindu-se-n faleză,
Fără idei de viaţă puse în antiteză,
Scrutăm mână în mână nemărginirea zării.

Aş vrea să-ţi cer iertare, peniţa nu m-ascultă,
Dar înţelepciunea o pune în mişcare
Şi îmi răsare-n minte, cuminte cugetare:
Când ai prea mari orgolii, prostia este cruntă.