CONFESIUNILE UNUI POET ANONIM

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 4,50 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––

Cine publică cel puţin o carte de poezii este poet. Dacă poeziile sunt slabe, poetul este slab, dacă poeziile sunt bune, poetul este bun. Extremele sunt maculatura sau geniul. Maculatura este cantitativ imensă şi se manifestă cotidian, genialitatea se manifestă în intervale de secole. Cine publică o carte de poezii se aşteaptă ca aceasta să se vândă. Dacă se vinde, înseamnă că poeziile sunt bune iar dacă nu, nu?  Nu s-a inventat unitatea de măsură a poeziei. Mie nu-mi place Arghezi. Când spun asta, oamenii au manifestări diferite. Puţin îmi pasă, nu-l citesc pe Arghezi. Dacă nu se vând cărţile de poezie, autorii caută vinovaţi, dar vinovaţii nu există. În general, nu se citeşte poezie. O carte din acest gen literar costă cât un pachet de ţigări. Preţul nu-i un motiv ca să nu cumperi pentru biblioteca personală. Există şi biblioteci instituţionale. Vreo 5000, în şcoli generale, în licee, în universităţi, în oraşe şi sate. Primarii nu dau bani pentru cărţi, mai ales cărţi de poezie. Primarii nu sunt vinovaţi. În  biblioteci intră prea puţini cititori şi mult mai puţini sau deloc cititori de poezii. Guvernul nu dă bani pentru poeţi. Guvernanţii nu sunt vinovaţi, poezia este pentru elită!  Zic unii că ar trebui ca poeţii să-şi cumpere reciproc cărţile, dar nu se poate. Librăriile nu primesc cărţi de poezie şi, evident, n-ai de unde să le cumperi. Librarii nu sunt vinovaţi. Cei 4000 de poeţi de pe cuprinsul ţării nu sunt inventariaţi, cine să distribuie şi unde? Brânză se vinde peste tot. Sunt cititori care se orientează după premiile primite de autori. N-am înţeles niciodată de ce aleargă unii oameni o sută de metri plat, dar am înţeles că cel care trece primul linia de sosire este măsurat cu o unitate de măsură unanim acceptată, rezultatul este corect şi sportivul este premiat. În critica poeziei nu există un cronometru. Sunt alţi cititori care se orientează după recenziile criticilor. Nu există nicăieri în lume şcoli de critici, nici şcoli de poeţi. Cine dă note? Aşadar, un poet adevărat, slab sau bun, grafoman sau geniu, trebuie să scrie fără să-şi propună să fie primul ci să-şi propună să fie sincer cu el, să se scrie pe sine şi răsplata va veni. Pentru unii bani, diplome şi medalii, pentru alţii doar diplome şi medalii, numai cei aleşi de destin vor deveni clasici, apreciaţi în viaţă sau postum.

Acest articol a fost publicat în numărul 66

Lăsaţi un răspuns