Colind

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

__________________________________________________________-

Gospodari cu tenul fin,
Voi, boieri, cu sacul plin,
Ascultaţi colind de soi
Cum e datina la noi.

„Leru-i ler pudrat cu ger,
De Crăciun sfânt mesager
Pe pământ, precum şi-n cer,
Pentru suflet velnicer.”

Sus în munţii din Galil
Stă Maria c-un copil,
Un copil născut în fân
Dintr-un duh în cer stăpân.

„Leru-i ler pudrat cu ger,
De Crăciun sfânt mesager
Pe pământ, precum şi-n cer,
Pentru suflet velnicer.”

Sub o stea în Bet Lehem
Magii spiritele chem
Să se-nchine-n drumul lor
Noului născut fecior.

„Leru-i ler pudrat cu ger,
De Crăciun sfânt mesager
Pe pământ, precum şi-n cer,
Pentru suflet velnicer.”

Spiritele vin pe jos
Prin deşertul nemilos,
De la răsărita stea
Ce Mesia prevestea.

„Leru-i ler pudrat cu ger,
De Crăciun sfânt mesager
Pe pământ, precum şi-n cer,
Pentru suflet velnicer.”

Magii-n iesle au intrat
Unde pruncul stă culcat
Legănat în cofăiel
Şi-nvelit cu piei de miel.

„Leru-i ler pudrat cu ger,
De Crăciun sfânt mesager
Pe pământ, precum şi-n cer,
Pentru suflet velnicer.”

Pruncul cu părul bălai
E păzit de-ales alai,
Mă-sa, Iosif, oi, trei magi,
Şi-un măgar cărând posmagi.

„Leru-i ler pudrat cu ger,
De Crăciun sfânt mesager
Pe pământ, precum şi-n cer,
Pentru suflet velnicer.”

Magii l-au numit Iisus
Şi pe frunte stea i-au pus,
Să se ştie în popor
Că-i pe veci nemuritor.

„Leru-i ler pudrat cu ger,
De Crăciun sfânt mesager
Pe pământ, precum şi-n cer,
Pentru suflet velnicer.”

24 Decembrie 2009

Acest articol a fost publicat în numărul 39

Lăsaţi un răspuns