Clepsidra fermecată -fragment de roman-

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––––

DOAR UN VIS

„Femeia care nu-i în stare să facă din greşelile ei
ceva fermecător nu-i decât o simplă fiinţa de gen feminin.”
Oscar Wilde

Se uită la televizor cu un aer plictisit: ceva banal, ceva lipsit de interes. Gândurile plutesc şi nu se pot grupa sau clasifica. Deodată, pe micul ecran, printre chipurile necunoscute, Nadyr zăreşte cu surprindere o figură cunoscută, o faţă luminoasă. O doamnă tânără, distinsă, blondă, cu ochi minunaţi de un albastru cenuşiu, tunsă foarte frumos şi îngrijit. Vorbeşte destul de bine româneşte, însă are un accent străin:
-M-am stabilit în România acum câţiva ani din dorinţa de a o regăsi pe prietena mea cea mai bună, însă nu ne-a fost dat să ne revedem.
În acel moment, cu emoţiile sufocante în piept, Nadyr îşi dă seama că la televizor este într-adevăr un interviu cu draga, cu buna sa prietenă de-o viaţă, Irina. . . Dar cum este posibil? În câteva secunde o avalanşă de amintiri plăcute îi umplea inima de bucurie. În urmă cu foarte mulţi ani, oare când, Doamne, au trecut atâţia ani, vreo 35, da . . . au trecut. . . pe când Nadyr era elevă în clasa a X-a, fiind preocupată de studierea limbilor străine, a găsit într-o revistă împrumutată de la cineva nişte adrese ale unor liceeni din alte ţări, cum ar fi fosta U. R. S. S. (Moscova, Leningrad, Kiev, Odessa, Tbilisi, Vilnius, Riga, Talin), dar şi Ungaria, Yugoslavia, Polonia, Bulgaria.
În scurt timp Nadyr a alcătuit o prezentare a propriei persoane cu accent pe preocupări, gusturi, pasiuni, activităţi şi interese specifice vârstei de 16 ani din acea vreme, cum se spune astăzi”curriculum vitae”, dar nu un c. v. de afaceri, ci unul mai mult sentimental şi copilăresc. Şi aşa, Nadyr a scris şi expediat mai multe, urmând apoi o perioadă de aşteptare cu speranţe oscilante. Printre cei care au răspuns se numără şi Irina, o fată cu 1 an mai mică decât Nadyr. Avea un scris extraordinar de frumos şi ordonat. Literele egale şi îngrijit dispuse în spaţiul de pe foaia de hârtie lăsau o impresie cât se poate de plăcută. Treptat cele două fete au început să se cunoască din ce în ce mai bine şi au lăsat frâu liber gândurilor, lansându-se cu pasiune într-o corespondenţă din ce în ce mai strânsă. De la un simplu exerciţiu sterp de scriere, au ajuns la atingerea celor mai rafinate nuanţe sufleteşti în cadrul unor trăiri intense, care le-au marcat puternic existenţa în familie şi în viaţa socială. Se întâmpla, de multe ori, ca scrisorile să se încrucişeze pe drum, iar la primirea lor să se constate că presupunerile s-au adeverit, că existau surprinzător de multe puncte comune şi atâtea coincidenţe în modul de a gândi, sau de a acţiona. Practic această prietenie unică, de o sensibilitate aparte le-a marcat mulţi ani şi le-a influenţat în egală măsură. De la emoţiile şcolare ale unui extemporal, sau înfrigurarea pregătirii pentru bacalaureat, până la anii de studenţie şi prima iubire , cu tainica ei vrajă, se confesau una alteia într-un mod firesc. După tăcerile de mai multe zile, sau săptămâni, urmau scrisori cu povestirea celor petrecute şi se ajungea din nou la acea legătură sufletească unică dintre două fiinţe aflate atât de departe, la mii de kilometri, şi totuşi atât de aproape. Se întâmpla uneori ca persoanele din jur, din imediata apropiere să nu fie capabile să înţeleagă frământările, nemulţumirile, grijile, sau bucuriile Irinei, acolo, la Sankt-Petersburg, pe malurile Nevei, cât şi în minunatul oraş, vatră muşatină- Roman-cu o istorie de peste şase sute de ani, de la confluenţa Moldovei cu Siretul. Atât Nadyr, cât şi Irina, fiecare dintre cele două prietene, s-a străduit să prezinte cât mai frumos istoria multiseculară a locurilor natale, pătrunzând în cultura, civilizaţia, arta, obiceiurile şi tradiţiile fiecăruia dintre aceste două popoare. Îşi scriau despre orele de pian de la şcoala de muzică şi de acasă, despre vacanţele petrecute la mare, sau la munte, îşi trimiteau cu drag una alteia ilustrate şi fotografii cu imagini de peste tot, frunzuliţe şi flori presate, comentarii literare şi tot felul de semne ale inocenţei copilăreşti. Mai apoi, pe măsură ce viaţa curgea ca un râu în albia sa şerpuitoare, cele două prietene îşi scriau despre căsătorie, prima sarcină, prima naştere, primul copil. Cele două fetiţe transformate în ani în mămici cu griji împovărătoare pentru copilaşii lor, îşi scriau în continuare, cu pauze mai mari, dar simţeau aceeaşi nevoie de a-şi comunica una alteia cât mai mult, ca o sete a celui aflat în deşert. O prietenie delicată şi intelectuală, ca o apă vie pentru amândouă în egală măsură. Prima întâlnire, în România, după zece ani de scrisori a fost extraordinar de emoţionantă şi a sudat şi mai mult legătura. A urmat, după 3 ani o a doua intâlnire în acel superb oraş de vis, Sankt-Petersburg, cu adevărat fascinantă. Firul vieţii a dus şi pe una, şi pe cealaltă nu numai la realizări şi reuşite, dar şi la pierderi, la eşecuri, la destrămări de căsnicii. Încercările la care suntem supuşi ne marchează, dar în acelaşi timp ne şi tonifică, pentru că aşa îi este omului dat de la Dumnezeu. Simţim că naivitatea a cedat locul din ce în ce mai mult resemnării, înţelepciunii şi credinţei în Dumnezeu, cel atotputernic.
Nadyr îşi amintea cum atunci când se simţea străină şi departe, plutind pe un tărâm ostil, Irina era cea care o întreba cu gingăşie dacă nu vrea să iasă din vis. Irina se apropia mereu în vârful picioarelor, de parcă s-ar fi temut să nu facă zgomot în labirintul sufletului pereche al prietenei sale. Doar Irina, şi nimeni altcineva era , conform zodiei sale- vărsător- răbdătoare, optimistă şi calmă, doar ea avea puterea de a uşura încărcătura dificilă a unei căsnicii aflate în derivă, descrisă în sutele de scrisori. Cum putea să înţeleagă şi să găsească ecou semnalelor primite de la Nadyr? Doar ea, Irina, prin propriile trăiri ştia cum doare neputinţa de a fi de folos celui de lângă tine, şi inutilitatea bogăţiei şi realizărilor atunci când fiecare dintre cei doi soţi îşi are propria viaţă cu propriile speranţe şi fiecare, de fapt, tinde spre altceva. La ce bun să ai alături un om care să fie , de fapt, un străin incapabil de a trăi împreună cu tine şi să îşi menţină doar o poziţie afişată de a fi alături, ca o oglindă rece şi respingătoare între patru pereţi? La ce bun sacrificiul de a suporta în tăcere o existenţă total diferită de imaginea propriului ideal de viaţă?
Atunci când Irina, la rândul său nu îşi putea găsi desluşirea unor gânduri sumbre, la fel ca şi atunci când avea de împărtăşit cele mai luminoase şi înălţătoare sentimente materne, bucuria, satisfacţia, împlinirea, mulţumirea de sine şi convingerea că nu trăieşte degeaba pe acest pământ, îi scria de nenumărate ori scumpei sale prietene Nadyr. Sunt oameni care îşi pot comunica şi prin tăcere, căci gândurile pot trece pragul acelui spaţiu sufletesc de nepătruns.
Se pare că pentru un bărbat dragostea este o parte din viaţa lui, în timp ce pentru o femeie dragostea este însăşi existenţa. . .
Legătura dintre Nadyr şi Irina s-a întrerupt, dar acest lucru nu înseamnă că ele nu se mai gândesc una la cealaltă.
Dureroasă ca orice despărţire, perioada de timp care a trecut de la pierderea adreselor prin plecările în alte localităţi, sau ţări, a dus la căutări şi încercări disperate de regăsire. . . şi acum, când orice urmă de speranţă s-a stins, Nadyr o vede la televizor pe Irina, care declară că şi ea o caută pe Nadyr? Incredibil! O bucurie fără margini a inundat-o pe Nadyr şi s-a hotărât să plece urgent la Bucureşti să-şi caute prietena rusoaică la Şcoala Superioară de Balet, unde Irina, după cum declarase în interviu, este profesoară, înconjurată de un grup de studenţi, artişti în devenire.
Nadyr simţea inima bătându-i cu putere în piept, emoţia revederii îi inunda ca un val cald întreaga fiinţă. Nadyr era nerăbdătoare să-şi revadă prietena, numai că. . . ar fi fost prea frumos să fie adevărat:chiar atunci Nadyr simţi pe obraji razele soarelui de primăvară şi se trezi cu o nouă povară a unui ecou de insatisfacţie.

Acest articol a fost publicat în numărul 43

Lăsaţi un răspuns