Clepsidra fermecată-fragment de roman-

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––––

TRENUL DE VISE
“Atunci lumea cea gândită pentru noi avea fiinţă
Şi, din contră, cea aevea ne părea cu neputinţă”

Mihai Eminescu (Scrisoarea II)

Trenul de vise era un nuc bătrân care avea un trunchi foarte gros. La o distanţă relativ mică de la pământ porneau patru ramuri uimitor de egale şi simetrice, iar frunzişul bogat, de un verde tare, mirosul specific de nuc puternic iodat, locul acela umbros şi aerisit, un adevărat refugiu în zilele toride în miez de vară, toate acestea îmi creau o stare aparte. Locul acela, un adevărat loc geometric de vise însemna , de fapt, în viziunea noastră de copii un compartiment de tren. Pe fiecare dintre cele patru ramuri groase se putea sta la fel de comod, iar în partea de sus, la fel cum în tren există un suport pentru bagaje, ne puneam aşa-zisele noastre bagaje din joaca de copil.
Mai întâi aşteptam cu vie nerăbdare “trenul”, scrutând atent orizontul şi ţinând “bagajele”strâns. Urmau îmbrăţişările de rămas bun şi urările care se fac în astfel de momente. Urcarea în nuc era de fapt urcarea în tren, în ordine. Noi, cele patru fetiţe de vârste apropiate ne aşezam pe câte una din cele patru ramuri primitoare ale nucului. Fiecare avea locul dinainte stabilit, cu bilete C.F.R. expirate, dar pentru noi perfect valabile. Eu călătoream cu verişoara mea Anca, iar Viorica era însoţită de verişoara ei Antoaneta. Relaţia aceasta la nivel de veri este adesea mai plăcută decât cea la nivel de fraţi, cel puţin aşa consideram eu, care eram un copil singur la părinţi. Cu verişorii te întâlneşti mai rar, insă pe fraţi îi ai mereu în preajmă. Şi cum dintre noi patru Anca era cea mai umblată prin lume, deoarece încă de la vârsta de 6 ani călătorea singură cu trenul…era o adevărată expertă, demnă de admiraţia noastră unanimă. Ştia pederost toate staţiile, cunoştea distanţele kilometrice dintre localităţi, păduri, şosele râuri şi poduri. Ştia ce produse se vindeau prin tren, intuia şi ne inducea precis când era cazul să servim o gustare şi să bem apă, cunoştea momentul când trebuia să prezentăm biletele la control şi interpreta extrem de bine şi rolul controlorului în paralel cu cel de călător, fiindcă purta mereu pantaloni şi era cea mai băieţoasă dintre noi, primind în joaca noastră numele de Costel. Trăiam intens rolul de persoane care călătoresc şi era o mare fericire să admirăm peisajele care se perindau cu viteză prin ochii imaginaţiei noastre de la geamul de frunze şi ramuri al trenului. În orice poziţie am fi stat, puteam vedea departe, pentru că bătrânul nuc ne adăpostea cu generozitate. O asemenea călătorie ne purta cu gândul chiar şi în ţări indepartate, despre care ştiam prea puţin, şi totuşi suficient. Uneori rupeam frunze din nuc şi făceam evantaie, căci era vară, era foarte cald şi totul în jur era plăcut, mai ales dacă aveam cu ce să ne facem şi vânt.
Ca şi alte fetiţe de vârsta noastră ne închipuiam pe atunci cu emotie că suntem doamne şi ne străduiam din răsputeri să avem stil şi eleganţă, iar împletirea gesturilor cu limbajul era spontană şi foarte reuşită. Rareori fixam dinainte un fir principal de scenariului după care urma să ne ghidăm. Originalitatea , spontaneitatea şi sinceritatea imprimau un aer cât se poate de firesc. Maşinile care treceau pe strada atunci neasfaltată ridicau praful şi potentau naturaleţea şi exactitatea decorului până în cele mai mici amănunte, atât prin mişcare, cât şi prin zgomot. Pe coaja copacului puteam observa furnicile negre care alergau grăbite în şir indian pe cărări numai de ele ştiute, ocupate cu treburile lor, iar noi ne vedeam de joaca noastră şi închideam ochii, căci în trenul cel adevărat oamenii mari uneori aţipesc…şi când ne era lumea mai dragă auzeam vocea mamei:
-Adina! ! ! Anca! ! ! ! La masă! ! !
…”Eu când o să am copii n-am să-i chem la masă, am să-i las să se joace”am spus eu atunci, supărată că joaca aceea ca un vis frumos s-a spulberat atât de prozaic.

Acest articol a fost publicat în numărul 42

Lăsaţi un răspuns