Chemare
——————————————————————————————
Cad seceraţi de ploaie
melci de cretă
spre cer găvane-ntoarse
goale şi pe sub paşii oarbei paparude
ce-a sugrumat copacii-n plete ude
tăcut se frânge firul ierbiişi-n ape tulburi sângerează macii.
Unde-mi sunt şoimii
fulgerul să-l frângă?
Lupilor, ascultaţi chemarea
de-a alerga pe deal atingând zarea
în clănţănit de dinţi
muşcând din vânt sălbatec!
E vremea melcilor de cretă…
şi-i vremea lupilor s-atingă zarea.



