Cercuri deschise

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

Sara Alexia

şi acest decor nu e altfel decât cel de atunci
care te face să aluneci în taine şi să vezi încă o dată
privirea lor sfidătoare
să te pierzi iar în confuzie şi să cazi în tulburare
proces necesar, inevitabil – consimţirea
& oricât ţi-ar păsa să vrei într-adevăr o figură compătimitoare,
lor nu le va păsa decât atunci când vor şti că au ceva de câştigat din tot acest tobogan al tatonării
de câte ori disperarea nevindecării nu te face să te simţi pierdut, orice ai face şi oricum ai face,
se trage o linie între tine şi ceilalţi
nu ne mai balansăm împreună în acest dans al cedării şi al oboselii unei aparenţe recunoscătoare;
ce vezi e realitate şi nu începutul unui delir
ce e mai simplu decât a crea o minciună liniştită şi atent meşteşugită când adevărul s-a pierdut înainte să fi apucat a fi spus
& să te culegi din fiecare vorbă spusă cândva, ăsta da puzzle!
acum cu greu ne dăm seama că lumea rămâne închisă tocmai când ea ne-a primit cu braţele ei larg deschise
şi din toată ameţeala şi acest du-te vino nu se naşte decât un cerc strâns al remuşcărilor
nu e mai chinuitor să suferi singur decât a vedea suferinţa pe chipurile oamenilor
aici nu-i salon de coafură unde ne putem fabrica o nouă faţă pentru ziua de mâine,
aici e ticăloasa prăpastie în care ierburile orientale te trezesc la realitate
delirul şi disperarea te îmbrăţişează cu o mireasmă pură, suavă
& un nou compromis te propulsează într-o altă cursă, periculoasă
prostia ca păcat e darul distrugerii, nicicând nu ai fi dispus să urci o treaptă superioară
şi tot te trezeşti căzând într-o realitate coruptă, compuşii chimici din tine sfârâie pe grătarul unor suspine negrăite
a vorbi sau a tăcea, a trăi sau a muri
printr-o încercare idioată de a trezi omul din tine îmi imaginez fără vreun sens căderea mea
& gândul la nenorocirea ce va urma nu mai îngrozeşte
ne trezim jucând într-un film mut în care banda pare a nu se mai termina
e un fir de tăiat ca o declaraţie nicicând consemnată în vreun dosar
ne împachetăm unul pe altul şi ne purtăm crucea enormă, indiferentă

Acest articol a fost publicat în numărul 30

Lăsaţi un răspuns