Pompiliu Caraşcă

Ce tineri şi frumoşi am fost odată,
Când părul tău de aur îţi lumina făptura
Şi, dulce-ţi era glasul cum dulce-ţi era gura
Iar ochii-ţi verzi şi magici nu-i voi uita vreodată.

Ce tandri-ţi erau sânii care dădeau în pârg,
Exotice parfumuri pluteau în jurul tău.
Când apăreai, în cale-mi, uitam de Dumnezeu
Căci te-adoram sălbatic, cu patimă şi sârg.

Voiam ca visul nostru să nu se mai sfârşească,
Feerica lui vrajă mă pătrundea din plin.
Şi, plină-mi era viaţa, cu cerul ‘nalt, senin,
Nădejdile în mine nu conteneau să crească.

Pe nesimţite însă himera se destramă.
Înfrânt în ani şi vremuri m-am pomenit bătrân;
Doar pe-amintiri şi doruri am mai rămas stăpân.
Iubiri, credinţe, vise, în sufletu-mi, se sfarmă.