Anişoara Iordache

toamna se duce,
pretutindeni e ceaţă-
gând nedesluşit.
pe-a apelor cărare :
cu dorul primăverii…

*în
suflet.*

abur de lună,
somnul coboară pe sat -
oaspeţi in zare
şlepuri-drumul spre casă
îl caută în tăcere.

*deschide, deschide fereastra s-admir încă o dată chipul tău luminat de luceferii nopţii!*

pânze deschise…
luna îşi face culcuş-
pâlc de corăbii.
trubadurul ridică
carafa şi murmură :

*coardele guqinului
tainic suspină.
sfioase amurguri
îneacă în lacrimi
arcuite dorinţe.
pitită sub stânci,
biserica
oglindeşte pe ape de gânduri
neîntinarea.
ca un plânset de toamnâ,
ca un dangât de clopot
reînvierea
râsună
prin
frunzele moarte.