Când privesc ce las în urmă…

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 4,50 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––-

(o poezie de meditaţie cu o idee vechitestamentară)

Cu dedicaţie specială, mamei…

 

Când privesc ce las în urmă, mă prefac în stâlp de sare…

Şiruri lungi de păsări rare, amintiri nemigratoare,

Amalgamuri de cuvinte şi imagini ce dispar,

Semne negre de cărbune pe peretele de var…

 

Vălmăşaguri ale lumii cu vacarmuri infernale,

Pete care maculează peisaje hibernale,

Sedimente decantate de furtuni închipuite,

Urne care duc cenuşa unor lumi nebănuite…

 

Amfore frumos pictate conţinând dezamăgiri,

Sparte în bucăţi amare şi ascunse de priviri,

Universuri de legende şi de dulci promisiuni,

Insule de fericire, plaje cu aluviuni…

 

Cioburi şi frânturi de viaţă adunate cu migală,

Crezuri-vulturi printre mieii privind cerul cu sfială,

Focuri ce au ars pe dealuri ca aducere aminte,

Crisalide stele-fluturi, căi lactee din cuvinte…

 

Cântece neprelucrate cu frânturi de simfonie,

Vorbe nerindeluite sau plutind în armonie,

Compoziţii de culoare dintr-un nenăscut tablou

Îşi ocupă locul tainic într-un nevăzut cavou…

 

Îmbrăcate în mantale din gigantice tăceri,

Suferinţe fără seamăn sau banale neplăceri,

Poliţe din cripta vieţii, rafturi lungi nemăsurate

Stau în strictă rânduială, cronologic aşezate…

 

Strânse toate laolaltă, pline de reminiscenţe,

Diluate-n apa vremii şi de viruşi-neglijenţe,

Îşi respectă, transmiţându-şi încifratul lor mesaj,

Ordinea prestabilită prin al timpului pasaj…

 

Mă inundă infinitul, peste cât eu pot cuprinde…

Disciplina lui cazonă mă striveşte, mă surprinde,

Sub troianul greu de clipe simt trecutul care moare

Şi, privind ce las în urmă, mă prefac în stâlp de sare…

 

Dorel Mihai Gaftoneanu, decembrie 2010

 

Acest articol a fost publicat în numărul 67

Lăsaţi un răspuns