Silviu Someşan

Am trăit plăcerea
Ca o iluzie
Răstignită
Pe trupul meu.
De atunci,
Mă jelesc păsările
Cu cântecele nopţii
Într-un ţintirim
De amintiri
Profanat
În miezul zilei.

Acum mă cheamă
La judecata de apoi
Să dau seamă
Prin simple cuvinte,
Şi fără orgoliul
De a mă fi simţit iubit.
Spun totul prin tăcerea
Care mă salvează
Din chinurile
Speranţei,
Din care pe nedrept
M-ai dat uitării
Ca pe un copil
Părăsit la naştere
Şi care, totuşi
Îşi aşteaptă mama.