Bunǎ dimineața înțelepciune…{2,3}

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––––-

~Partea a doua~

                                                          ~”Timpul se mǎsoarǎ în cuvinte”~

                                                                    [Dicționarul suferinței,Ionuț Caragea]

În acele momente mǎ scufundasem într-o tǎcere adâncǎ..Sufletul meu nu mai putea vorbi.Mǎ simțeam gol,lipsit de putere,fiidncǎ întunericul era o pânzǎ de tristețe,un zid în fața ochilor mei.Frigul tremura nestigherit în inima mea.

Dar nu puteam face nimic.Aşteptam rǎsǎritul,aşteptam vocea cititorului care sǎ-mi ardǎ sufletul.Aşteptam radiația unei voci care sǎ-mi mângâie veşmântul,care sǎ pǎtrundǎ pânǎ în adâncul sufletului meu,şi de acolo,sǎ culeagǎ dragostea…

Însǎ,deodatǎ,inima a încetat sǎ mai batǎ..Nu-mi mai auzeam vocea sufletului,

pentru cǎ timpul îmi înghețațe sufletul..Timpul rǎmǎsese prins într-o tǎcere ce pǎrea a fi fǎrǎ de sfârşit.

Nu ştiu ce s-a întâmplat..Nu ştiu,pentru cǎ nu-mi mai aduc aminte..M-am trezit cu trupul amorțit şi cu ochii înlǎcrimați..Am privit în jur,şi auzeam din depǎrtǎri

o voce ce se apropria de mine..Era un cǎlǎtor,dar nu era un  simplu cititor.Era un om înțelept a cǎrui voce era o voce a sufletului,o voce caldǎ din care izvorau cele mai nobile mǎrturisiri.Era un cǎlǎtor ce mergea pe drumul fericirii..

Am aştept nerǎbdǎtor..Vocea se apropria din ce în ce mai rapid..Inima-mi bǎtea nebuneşte.Şi atunci,a venit peste mine..O luminǎ mi-a strǎbǎtut veşmântul..Un cântec de dragoste m-a înconjurat.O plǎcere de neexprimat a pus în acele clipe stǎpânire pe mine..Sufletul dansa în interiorul inimii mele.Pentru cǎ eram cuvântul care pǎtrundea cel mai adânc în inima cititorului..Apoi lumina a dispǎrut..Soarele vieții mele apunea de fiecare datǎ prea rapid,pentru cǎ lumina care-mi încǎlzea vesmântul era vocea cititorului,care strǎbatea mii de cuvinte..

În amurgul acelor clipe,am privit în ochii cuvântului care se afla lângǎ mine.

L-am vǎzut trist,şi am vrut sǎ-i vorbesc,dar mi-am dat seama cǎ nu era momentul potrivit.Îmi era prieten,însǎ în acele clipe eram un nou-nǎscut,un strǎin în aceastǎ lume.Plângea,şi prin lacrimile lui am vǎzut urma unei dureri de neexprimat…Asta era adevǎrata înțelepciune.Era fericirea deplinǎ,dragostea nemǎrginitǎ,dar în acelaşi timp era singurǎtatea absolutǎ.Era un drum periculos,

pe care nu mulți îl puteau strǎbate..Era un lac plin cu lacrimi.Era o inimǎ sfâşiatǎ de cele mai adânci dureri.Era foc şi gheațǎ,zâmbet şi tristețe.Pentru cǎ înțelepciunea cuprindea totul.

Îmi era milǎ de prietenul meu.Doream sǎ-l ajut,dar nu ştiam cum.Eu eram dragoste!Pentru mine suferința îmi era necunoscutǎ..Însǎ,o simțeam prezentǎ în  inma mea.Simțeam cum dragostea se nǎştea dintr-o suferințǎ dulce.O suferințǎ ce o purtam pentru toatǎ viața..

O altǎ noaptea bǎtea la porțile existenței mele.Eram un cuvânt,scufundat în apele necunoscute ale unei poveşti.Un cuvânt ce avea sǎ înfrunte furtunile unor clipe însângerate de durerea pe care fǎrǎ vina mea o produceam.Chiar dacǎ radiam fericirea fǎrǎ margini,chiar dacǎ eram cel mai frumos vis,dragostea din mine era periculoasǎ…Pentru cǎ puteam rǎni,pentru cǎ uneori,din prea multǎ iubire,

sufocam inimi nevinovate.Dar acesta era destinul meu,nu aveam cum sǎ mǎ împotrivesc.Pǎşeam peste destinul meu cu speranța cǎ nu voi ucide nici mǎcar o datǎ..Pentru cǎ dragostea mea nu era un boalǎ,ci un leac.Pentru cǎ timpul trǎia prin cuvinte!

În acele clipe,îmi lǎsam sufletul rǎstignit pe suflarea vântului.Am închis ochii.Şi am început sǎ visez.Aşteptam cu nerǎbdare urmǎtorul rǎsǎrit…

~Partea a traia~

                                         ~“Cea mai ucigǎtoare otravǎ este lacrima purǎ.”~

                                                                  [Dicționarul suferinței,Ionuț Caragea]

Întunericul devenise un zid între mine şi cei din jur…În acele clipe,în care sufletul îmi era singur,o tristețe punea stǎpânire pe inima mea..O tristețe neobişnuit de crudǎ..Îmi doream sǎ plâng,dar lacrimile cǎdeau în adâncul propriei mele vieți.Lacrimi pure,ce izvoreau din inima mea..Şi nu mǎ puteam opri.Îmi doream nespus de mult sǎ reîntâlnesc vocea fierbinte a unui cititor.

Dar în acele momente,soarele era departe,iar rǎsǎritul îmi pǎrea doar un vis la care simplu fapt de a spera,mǎ cutremura…Pentru cǎ eram un cuvânt care pierea cu fiecare secundǎ de întuneric,care îngheța într-o tǎcere de nesuportat..

Eram un cuvânt,eram dragoste,care putea aduce fericire,dar şi suferințǎ în inimile oamenilor..Eram o dragoste purǎ,o dragoste care-mi izbucnea în inimǎ în fiecare secundǎ din viațǎ.Dar asta nu era totul..Tristețea cuvântului care-mi devenise primul prieten în aceastǎ nouǎ viațǎ,îmi mǎcina gândurile..Nu ştiam de ce era supǎrat.Îmi doream nespus de mult sǎ-l ajut,însǎ nu ştiam cum..Eram un cuvânt,pe care gândul scriitorului îl purta pe nişte oceane de gheațǎ.Inima îmi ardea,dragostea îmi mistuia fiecare clipǎ de viațǎ..Eram o dragoste care sângera în propriul ei cuvânt.

Când fiecare clipǎ pare la fel de întunecatǎ,când nu aud niciun sunet,când pânǎ şi propria mea inimǎ doarme în noaptea fǎrǎ de sfârşit,când totul este la fel în fiecare clipǎ,noaptea devine un infern,o moarte prin care sufletul îmi este dat uitǎrii pentru cââteva ore întregi,în care tristețea nǎscutǎ din propria singurǎtate,ascunde în ea,eternitǎți întregi.Ore de amorțire,ore de uitare,ore în care visul este prin legea singurǎtǎții interzis..Nu pot visa..Nu pot trǎi..Pentru cǎ sunt un simplu cuvânt..Cuvânt rǎtǎcit printr-o carte.nu aveam de unde sǎ ştiu câte suferințe îmi vor strǎbate sufletul pânǎ la urmǎtorul rǎsǎrit.Cartea devenise un mormânt,pentru cǎ pe oceanele de gheațǎ zǎcea veşmântul neînsuflețit al fiecǎrui cuvânt.

O singurǎ dorințǎ rǎmânea vie în interiorul inimii mele..Aşteptam soarele,acel foc care îmi reaprindea flacǎra vieții..Îmi doream ca data viitoare,sǎ nu apunǎ aşa cum a dispǎrut ultima datǎ..Doream sǎ-mi mai dǎruiasca câteva clipe de luminǎ,câteva secunde de viațǎ..Pentru cǎ doar în acele momente trǎiam cu adevǎrat.

Acest articol a fost publicat în Cenaclu-atelier

2 răspunsuri

  • Faină treabă, cuvinte curg și se înșiră în fraze ce parcă de acolo au fost din veșnicie.

  • ma bucur ca v-a placut..vesnicia se afla in inima noastra,in adancul sufletului nostru..oare aceste cuvinte au ajuns vreodata pana la inima vreunui cititor??



Lăsaţi un răspuns