Colecţionarul de iluzii

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

____________________________________________________________
colectionarul de...
Faţă de cele trei romane de debut târziu “Capcana”, “Rezervaţia”, “Evadarea” (2007) dominate de autoreflexivitate şi juxtapunere de discursuri ficţionale şi non-ficţionale, în această antologie de nuvele apărută sub genericul Colecţionarul de iluzii ( Editura Info Team, Bucureşti 198 p.) Sebastian Sârcă face un dublu salt semnificativ: concentrarea şi incisivitatea expresiei pe de-o parte, iar pe de alta, amplificarea sferei realiste şi a tipologiei (învecinate patologiei) în sensul că starea socială a personajului este o stare hipnotică, l-am citat, evident, pe psiho-sociologul Gabriel Tarde. Personajele aparţin începutului de veac (XXI) românesc, dar sunt reperabile de-a lungul tuturor veacurilor, de la Apuleius, Cervantes, Guy de Maupassant, Flaubert, Cehov, Cortàzar până la Slavici, Caragiale, Rebreanu, Anton Holban, Urmuz, Ionesco, D.R.Popescu.
Fiecare nuvelă are un narator-protagonist, altul decât autorul, “un autre que soi” care de obicei cade în plasa unui antagonist aflat într-o stratosferică opoziţie caracterială faţă de acesta. Relaţia clasică ce se stabileşte între cei doi este cea rezumată de faimosul aforism l’enfer c’est les autres, altfel spus normalitatea, anonimatul apatic dar securizant, cumsecădenia, ingenuitatea, inteligenţa deasupra mediei sau intenţia de a evada dintr-o realitate oprimantă a victimei sunt fagocitate de abuzurile, pragmatismul agresiv, avariţia, codoşlâcul porno şi derapajele călăului-vampir, vezi “Fereastră în fereastră”, “Moştenitorul” sau “Blestemul indigo” (memorabil comportamentul cazon-terifiant al cuplului de socri Fudulu vs. ginerele aferent, softistul cu nume predestinat Adam Printz).
Scrise parcă sub imperiul unei mari dezamăgiri sau mizantropii de dată recentă, cele cinci nuvele sunt un exemplu de descărcare (download) realistă, dovadă fiind nu numai onomastica personajelor (un veritabil bestiar: Denisa Sfârâială, Avida Gogu, Paula Drojdoiu, Ionel Scrisu, Ovidiu Mormoloc, Mirela Cârlan, Viorel Pricăjitu etc.), ci şi decriptarea aproape ştiinţifică a resorturilor sufleteşti, alături de cele mai eclatante detalii ambientale, inclusiv de limbaj, mentalitate, moravuri aduse la zi. Nu lipsesc, bineînţeles, umorul, persiflarea, sarcasmul, deriziunea dusă până la grotesc.
Ne vom referi mai amplu la nuvela “O iubire rtată” ai cărei protagonişti sunt tinerii Ovidiu şi Mirela. Cartierul lor general de întâlnire ca studenţi la Academia Comercială şi îndrăgostiţi este barul Barbar, de fiţe şi program nocturn de striptiz şi scene hard implicit sau explicit, pe undeva prin piaţa Romană, gestionat de prietenul lor, învârtitul Pricopseală. Ea provine dintr-un sat de pe lângă Bacău, are 24 de ani şi e fugită de-acasă de frica bătăilor administrate tuturor din familie de alcoolicul pater familias. Ovidiu este un tip onest, încă posesor al unor resurse de idealitate, fiind şi funcţionar la «Banca Iluziilor» a unui italian, Geronimo del Gioco, ataşat ideii că managerul ideal al unei bănci nu poate fi decât un absolvent de filosofie. Bref, Ovidiu este îndrăgostit de Mirela ( ce devine pentru el un drog psihic), numai că aceasta are darul de a-şi complica viaţa în tentaţia de a parveni cu orice preţ, păstrându-şi totuşi acea nostalgie a inocenţei (“Noroc că te-am întâlnit pe tine. Mi-ai oferit şansa să mai rămân copil şi iubită măcar o clipă. Îţi mulţumesc!, i confesează ea partenerului). Mirela se va căsători cu un oarecare politehnist sub presiunea familiei, deşi nu-l iubeşte pe individ. Are tăria să recunoască lucidă că a semnat un act de vânzare-cumpărare. Iubirea protagoniştilor făcută din despărţiri şi reîntâlniri pe muchie de cuţit, are nu numai darul feliei de viaţă, al dosarului de existenţă ci şi cel de a emoţiona, chiar şi prin biletele sau scrisorile pe care Mirela i le lasă la bar lui Ovidiu. Între timp căsnicia ei devine coşmar, drept care ea încearcă să-şi recucerească platonicul soupirant.
Autorul nu face economie de decupaje psihologice, satirice, dar şi de expresii aforistice tip “Principiul combustiei unui cuplu este simplu. Iubirea se întreţine cu iubire”. Apropo de satiră, portretul profesorului Pricăjitu şi convieţuirea Mirelei cu acesta într-o nouă schimbare de decor şi lovitură de teatru, îi oferă lui Sebastian Sârcă prilejul de a se întrece pe sine în a demistifica “tipul de playboy grizonat care place tutror femeilor între 16 şi 100 de ani” Sub pretextul bibliografiei pentru licenţă, Pricăjitu îi face Mirelei avansuri indecente, oferindu-i la schimb felurite avantaje. Mirela îl crede pe cuvânt, pentru ca în cele din urmă să trăiască cea mai cruntă dezamăgire a vieţii. Cine dintre cei doi ratează? Cumva Mirela, mai bine ancorată, ce-i drept, în sistemul de relaţii interumane decât Ovidiu? Noi credem că nu, mai ales atunci când Mirela merge pe mâna calculului economic. Aşa se face că “reuşeşte” în viaţa doar atunci când îl cunoaşte pe studentul Artur Strungaru cu care se căsătoreşte şi se stabileşte în Israel. Numai că destinul, plictisindu-se uneori, regizează farse sinistre: când totul părea că se echilibrase în viaţa Mirelei, aceasta are parte de cumplita veste a unei boli incurabile. Motivaţia nefericirii individuale şi generale a personajelor şi a lumii este, evident, de natură psihică: “ Haosul şi-a lăsat puternic amprenta peste oameni şi sentimentele lor, ceea ce modifică fundamental relaţiile dintre două fiinţe”.
Colecţionarul de iluzii este o carte pe gustul tuturor, datorită autenticităţii şi oralităţii colocviale, naturaleţei relatării, numeroaselor suspensuri (de unde şi dramatismul lor care le face apte de a deveni scenarii radiofonice sau, de ce nu, piese de teatru), dar şi prodigioasei inventivităţi epice.
Este una dintre cele mai bune cărţi româneşti de proză pe care le-am citit anul acesta.

Acest articol a fost publicat în numărul 38

Lăsaţi un răspuns