Author Archives: Costea Vladimir Ady

Rugăciune

––––––––––––––––––––––––––––––––

Împǎrate ceresc, care îmi eşti martor la sentimentele ascunse din inima mea, fǎ ca în aceastǎ zi de sǎrbǎtoare persoana la care țin atât de mult sǎ fie fericitǎ! Alungǎ-i gândul criminal de a mǎ ucide şi convinge-o sǎ mǎ ucidǎ mâine. Lasǎ-mǎ, mǎcar pentru o clipǎ sǎ fiu lângǎ ea, aşa cum mi-aş dori. Spune-i cǎ cel mai important este sǎ-mi ierte greşeala cǎ o iubesc poate prea mult! Prin lumina pe care tu ai creat-o adu-i cîldurǎ în inima firavǎ şi spune-i noaptea, printr-un vis sǎ mǎ primeascǎ din nou pe lângǎ ea. Mi-a vorbit atât de urât, cu ceva zile în urmǎ dar eu am uitat, sau mai corect spus, iertat. Învaț-o cǎ putem trǎi împreunǎ: ea pe pǎmânt şi eu pe lunǎ . Adu-i aminte, de-o clipǎ mult uitatǎ, în care amândoi parcǎ vorbeam aceeaşi limbǎ. O, de-ai putea, mǎrite zeu, întoarce timpul înapoi, s-o vǎd zâmbind din nou ca altǎdatǎ… Şi lasǎ-mǎ sǎ fiu al ei, mǎcar pentru eternitate! Chiar de-am greşit, poate de nenumǎrate ori privind în ochii ei atât de limpezi, primesc întreaga mântuire-simt cǎ renasc, chiar dacǎ uneori mai mor.. .Atunci când ea rǎsare eu simt cǎ viața este din nou viațǎ! Chiar de nu-s cel mai credincios, chiar de nu sunt acela care ți-a ascultat porunca te rog, iubite zeu, vorbeşte-i mândrei mele şi spune-i cǎ sunt cadoul ei… Iar de vrei sǎ-mi pedepseşti greşeala… sǎ mǎ înveți ce nu e bine, eu recunosc, în clipa aceasta…cǎ voi mai greşi, poate de mai multe ori! O voi rǎni, din nou, devine obicei… Dar de-mi aduci iubirea, mǎ poți vindeca.. Hristos a inviat! şi pentru că fiul Domnului este iubire…daţi-mi voie…mesaj pentru Isis: Iubirea a înviat!

Poem

––––––––––––––––––––––––––––––––

Simți deodată, că timpul nu mai trece
crezi că-n fața ta e lumea
iar în spate nemurirea?
Eşti atras de un cuvânt neînțeles
ce se înalță, plin de taină
pe-un pământ nevizitat.
Iar o razǎ de iubire
iți săruta propriul trup,
într-o clipǎ, nesfârşită
eşti atras de-un nou pământ.
Şi un val, numit lumină
îți zdrobeşte chipul blând,
traversând cu-o privire
lumea întreagă-a amintirii…
Te trezeşti cuprins de-un vis,
unde întreaga lume îți vorbeşte
printr-un semn atât de sacru
şi atât de venerat.
O lume ciudată, dar plinǎ de viață
rǎsare-ncontinuu pe cerul plin de stele.

Iniţiere – poem absurd

____________________________________________________________

Se nasc atâţia morţi
şi sunt din nou aici (de jos, coboară-n sus)
pământul redevine gând
sfârşitul se transformă-n început.
Un vânt dezgheaţă mii de trupuri
şi toţi prezintă aripi
cu care se avântă-nerăbdători
nu-n cer ca altădată
acum-doar pe pământ..
Iubirea a dispărut demult
şi a rămas o simplă amintire..
Oceanul disperării
cuprinde întreaga viaţă,
corabia ta zadarnic rătăceşte
pentru nimic în lume nu-i cale de întors.
Priveşte-te-n oglindă, apare un străin
eşti om-prezent în faţa porţii
şi doar un gând străbate
întreaga lume a timpului uitat..
Tu poţi, dar frica nu te lasă
să-ncepi acum o noua viaţă!
şi stai mereu cu ochii-nlăcrimaţi.
Priveşti zadarnic cerul-îţi e necunoscut..
Tu eşti pe-o stâncă îngheţată…
o umbră pe pământul sfânt
doreşti să fugi,dar nu te poţi mişca..
În urma ta,rămâne amintirea unei aventuri pierdute..
pe care numai timpul adesea o cunoaşte
ca o zeiţă moartă în numele iubirii..
Din trupul fără vlagă,prezent în faţa mea,
doar ochii ei necunoscuţi trăiesc
într-un infern al buzelor fierbinţi..
Un râu de lacrimi sărută fruntea albă
şi pentru întâia oară o pot îmbraţişa.
E însă prea amar..e plin de suferinţă..
Şi o ultimă strigare-străbate întreaga lume
doresc ca să renască..şi eu să mor în schimb!
O rază îi cuprinde faţa..şi o văd pentru o clipă vie..
dar soarele rapid apune,şi nu se mai întoarce.
O viaţă am avut.Şi astăzi am pierdut
o fiinţă mult prea dragă.-O inimă mai bate
pentru ultima dată..e chiar a mea iubire
ce astăzi se desparte de viaţa trecătore..
Acum renunţ..la tot ce am visat
căci voi pleca departe Şi nu mă voi întoarce.
E doar un vis-un film abstract
al unei vieţi necunoscute..
Şi stau-pentru ultima dată
privesc în urmă şi totul mi-e străin,
nimic nu mai cunosc..din tot ce am iubit..
Un nor de praf se aşterne pe pământ
păşesc acum în grabă spre marea învolburată
doresc să rătacesc în valurile morţii..
Apoi să cad răpus de-un singur gând..
Un gând numit de către voi,iubire
cu care să păşesc în altă lume
să plec de aici cât mai curând…
Visez să vin cu tine…să nu mai stau aici..
Dar poarta nu-mi dă vioie,
sunt condamnat şi nu pot evada.
Rămân în continuare,într-un album pierdut
o mică amintie într-o fotografie..
Căci timpul îşi bate joc de mine
sunt prinţ..şi totuşi,sunt străin
în faţa ta nu reprezint nimic..
Un dar primesc din partea ta..
şi îl deschid nerăbdător..
E însă,calea ctre suferinţă…
E o tăcere absurdă..pe care n-o suport,
tu pleci departe..sau eu mă îndepărtez?
Zadarnic zbier,căci nimeni nu aude..
Strigarea mea se pierde într-un abis..
Şi nimeni nu observă,când stau în faţa lor
cât pot iubi pe acest pământ..
Şi stau nedumerit…privind uimit mulţimea
ce mă loveşte numai cu minciuni..
Aş cere Domnului dreptate,dar nu mă pot ruga,
căci am semnat cu sânge,acel tratat necugetat
pe care însăşi viaţa la sărutat cândva.
Eu am semnat pentru iubire..dar iată,-
astăzi sunt din nou trădat..aproape mort
şi totuşi,încă viu…dar oare până când?
O lacrima se scurge,cu o viteză ameţitoare
şi se zdrobeşte de mult iubitul trup
al unei fiinţe omeneşti pe care am rănit-o cel mai mult..
Din cauza mea ea a plecat..Iubirea este un păcat
care ucide mii de vieţi..Iubit-o..Îti cer acum iertare.
Tu dor divin,de ce nu pleci de lângă mine?
De ce ucizi atâţia oameni?Te rog,dipari!
Chiar dacă te iubesc atât de mult..
Nu mai e loc în inima rănită de spinii duri ai vieţii,
nici pentru-o simplă adiere a unui gând păgân.
Şi sângele iubirii se revarsă neîncetat precum un fluviu
peste întregul suflet al unui trup plăpând al disperării.
Şi-o lacrimă străpunge mireasma vechii suferinţe..
Lumina ce-a rămas încet apune..şi nu se va întoarce..
Iubirea mea dispare din nou de lângă mine..
Şi stau în faţa morţii cu fruntea aplecată
mai vreau măcar un zâmbet,din partea celor dragi..
Nimic nu mai contează,e vremea de plecare
pentru întâia oară,voi încerca să zbor…
Cu aripile frânte încerc să mă ridic,
dar un fior mă ţine legat de acest pământ..
Deşi am aripi,îmi este imposibil
să mă înalţ la ceruri, cu sufletu-mpăcat.
Dar nu pot să rămân aici,căci e cu neputinţă!
Ştiu,poate că veţi plânge..atunci când va trebui să plec.
Vă cer un singur lucru..şi rog să m-ascultaţi…
Atunci când este frig,când viaţa nu vă lasă să iubiţi,
priviţi soarele blând,simbol al veşniciei.
Sărutul lui,deşi fierbinte,e numai pentru voi!
Iar de va fi acoperit de nori..şi nu-l puteţi vedea..
gândiţi-vă la mine-cel ce am fost un simplu trecător..
dar ce-a găsit iubirea,aicea pe pământ..
Of,de veţi vedea cum păsările zboară,
cum totul-n jur renaşte…
Şi veţi zări un zâmbet pe harta cerului senin.
să ştiţi că este al meu,ca semn al preţuirii
pe care-l port cu drag mereu în drumul fericirii..

Sentiment numit iubire

___________________________________________________________

soarele a răsarit în inima mea,
trimite prin sânge raze fierbinţi,
refracţia prin oase, imagini cu ea,
lumina e vie şi-atunci când mă minţi.

vibraţia prin creier, un fluier de petale,
un cântec uimitor şi-atâta de frumos,
fiecare cu înţelesuri egale,
iubirea mă face din ce în ce mai curios.