Author Archives: Vic.Virgil Bălan

Despre Vic.Virgil Bălan

Activitatea literară: colaborator al mai multor reviste din ţară, în care am publicat fabule, pamflete, catrene, epigrame, caricaturi, proză scurtă. Printre cele în care am avut apariţii săptămânale, amintesc „Călăuza" - Deva şi „Palia Expres"- Orăştie. Publicaţii: Portrete şi instantanee - Editura „EMMA" - 2005 Tratament pentru descreţirea frunţii - Editura „EMMA" - 2005 Veşnicia de-a secundă - Editura „EMMA" - 2005 Doamne, întăreşte-mi credinţa! - Editura „EMMA" - 2005 Citeşte, desenează, ghiceşte, colorează! - Editura „EMMA" - 2006 Probleme şi ghicitori pentru şcolari silitori - Editura „EMMA" - 2007 Premii literare: Menţiune la Concursul literar „Visul", ediţie I, 2006, secţiunea teatru scurt

A plecat maestrul… (Flacără și rug)

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Slova românească iarăși plânge
Timpul poeziei s-a oprit în loc
Moartea, fără milă, pe poet îl frânge
Doamne, ce popor fără noroc!

Doamne sfinte, te invidiez,
Că ni-l iei și mai aveam nevoie
Pentru noi a devenit un crez
Iar ne lași orfani fără de voie?

Întrebări „de ce?” – oriunde se aud
Un răspuns, oricare, se lasă așteptat
Adevărul morții e același, crud,
Pentru noi, maestrul e-undeva plecat.

Poezia plânge, plânge verbul „a fi”
Dorul românesc nu-și găsește-un rost
Noaptea nu e noapte, ziua nu e zi,
Dar vom spune: este…nicidecum…a fost.

Plânge iarăși slova românească
Doina se cufundă în tăcere
Glia noastră sfântă, strămoșească,
Își primește fiul cu durere.

Doamne sfinte, ruga noastră-i mută?
Doamne sfinte, suntem blestemați
De sfârșesc mereu pe ultima redută
Toți bărbații falnici din Carpați?

Dorul de părinți e din ce mai greu
Viața e cum e, nu cum vrea să pară
Suntem călători, și el, și tu, și eu,
Viața e un dar, sau poate o povară.

Să nu ne-amintim ca de-o banală știre,
De cel ce a cântat istoria și neamul,
Suntem creștini și nu ne stă în fire
Ca să dăm uitării țara, râul, ramul.

Slova românească iarăși plânge
E în doliu cartea românească
De s-ar întrista și mințile nătânge
Cei care au vrut să-l terfelească.

A plecat maestrul să se odihnească
C-a avut o viață fără de hodină
Dumnezeu să-l ierte! Pacea cea firească
Țărâna ușoară și visarea-i lină!

5 noiembrie 2010

„Pustiul din suflet” din „Cerul adâncurilor”

____________________________________________________________

Cu câţiva ani în urmă, am scris într-o carte despre frumoşii nebuni ai micului burg transilvan, Orăştie. Ei bine, Ileana-Lucia Floran face parte dintre aceşti frumoşi nebuni. De ce? Înzestrată cu un talent literar remarcabil, dar şi cu o putere de muncă până peste poate, aceste două mari calităţi făcând casă bună cu un suflet generos – aş zice – şi cred că nu greşesc, molipsitor pentru cei din jur. Spun asta fiindcă altfel rodul muncii mele pe plan literar nu ar fi existat astăzi, dacă bunul Dumnezeu nu mi-ar fi scos în cale Editura „Emma”, iar Ileana nu ar fi o iubitoare şi creatoare de literatură.

            Atât în proză, cât şi în poezie, Ileana mânuie condeiul cu o uşurinţă demnă de invidiat. De exemplu, în volumul „Pustiul din suflet”, din întâmplări la care fără să vrei participi activ sau ca martor, de pe tuşă, cum s-ar spune în termeni sportivi, Ileana ştie să extragă esenţa şi s-o aştearnă pe hârtie cu umor. Aşa se întâmplă în „Trenul albastru”, în care Ileana este observator. În „Public Relation”, simt însă că cele descrise i s-au întâmplat personal, dar Ileana posedă un umor care ar trebui să le dea de gândit celor care se cred mici dumnezei la „relaţii publice”…asta dacă „ei” ar mai avea timp de citit.

            Când citeşti proza Ilenei, filmul povestirii se derulează în faţa ochilor atât de pe înţelesul tuturor este descris totul. Povestirea „Final sau început” m-a cutremurat, fiindcă cu mulţi ani în urmă am avut şi eu parte de o astfel de trăire, numai că Ileana a mers mai departe. Nu doresc să spun mai mult, las cititorii să meargă cu imaginaţia acolo…

            Pe parcursul volumului, cititorul o va regăsi pe scriitoare în anii copilăriei, pe care îi descrie într-o cromatică profund catifelată. Nu greşesc când spun că proza are o muzicalitate care te duce – vrei nu vrei – cu gândul la „Anotimpurile” lui Vivaldi.

            Dar Ileana-Lucia Floran nu scrie numai proză. În volumul de poezii „Cerul adâncurilor”, volum care a văzut lumina tiparului la nici două luni după „Pustiul din suflet”, Ileana aşterne în versuri o părticică a trăirilor sale, dar o face cu atâta dăruire, încât transmite cititorului emoţii profunde. De exemplu, în poezia „Punct de sprijin”, un vers ne insuflă curajul de a continua, orice ar fi: „Vom găsi un punct de sprijin în această lume tristă”, ca şi în poezia „Rugăciune”, în care, nu-şi doreşte de la Tatăl Dumnezeu decât curaj: „Dă-mi, Doamne, curajul/ să merg mai departe”…iar Dumnezeu îi dă un răspuns pe măsura rugăminţii: „Nu-ţi îngreuna inima/ cu regrete /trecutul e dus,/ poţi păşi spre viitor!”

            Nu poţi să nu remarci ilustraţiile grafice foarte sugestive, ale domnului profesor Miron Simedrea. Cei doi, poet şi grafician, formează un tandem reuşit pe altarul artei. Simt că în curând, Ileana ne va oferi o nouă carte, fiindcă la Orăştie, a scrie nu este un foc de paie ci o ardere fără sfârşit.

Te răgăsesc…

Vic-Virgil Bălan

 

În freamătul de valuri, în şuierat de vânt,
În zări îndepărtate, în vis, în şoapta serii,
În picătura ploii, în orişice cuvânt,
În floarea ce vesteşte venirea primăverii,
Te regăsesc!

În pomul plin de floare, în rodul dat în pârg,
În spicul ce se-apleacă-n a vântului bătaie,
În cânt de păsărele din înverzitul crâng,
În roua dimineţii şi-a soarelui văpaie,
Te regăsesc!

În verde crud al ierbii, în frunza ruginie,
În fulgii albi de nea, în bolta înstelată,
În poveştile ce sunt şi câte or să mai fie,
În totul ce începe cu „a fost odată”,
Te regăsesc, iubito!

Plicul, sacoşa şi bidonul – fabulă –

Vic.Virgil Bălan
(Premiul Societăţii Limba noastră cea română Chişinău, Fil.43 Orăştie- la Concursul „Visul” – 2007 – secţiunea poezie – text premiat)

victor-balan.jpg

 

Undeva, într-un birou,
Elegant şi foarte nou
Luminos, mare, curat,
Iar în dos, dotat cu-n pat
Şi-un dulap încăpător
Ce e plinuţ biniţor…
Ah, nu v-am informat,
Biroul era de stat
Nu era particular
La hotel sau la vreun bar.

Într-o scurtă pauză
O discuţie a pornit
Nu ştiu din ce cauză
În dulapul amintit,
În care stăteau la sfat
Să vă spun, eu am uitat
Pe raft, un plic par avion
Jos de tot sta un bidon
În partea dinspre terasă
O sacoşă mai retrasă.

Zice bidonul de jos :
– Plicule, te văd cam gros…
– Păi, sunt plin cu nişte ” foi ”
Nu de lei, de … euroi…
Eu, deschid şi uşi de fier
Oriunde, şi-n minister;
„Sparg” lacăte, „deschid” uşi
De la portari, la suspuşi;
Tu, eşti plin sau eşti o farsă ?
– Păi, sunt plin cu ţuică-ntoarsă…
M-a trimis din Baia Mare
Un şef de la exploatare
Ce cu lemn face negoţ
(Lumea zice că-i cam hoţ).
Dar mai am vreo şase fraţi
Ce-s prin Bucureşti plecaţi
Fiecare-n altă parte,
Ca să scadă-n greutate
Să se-ntoarcă înapoi
Uşurei, ‘năuntru goi,
– Măi sacoşo, tu ce zici ?
Cu ce treburi pe aici ?
Zise dintr-o dat’ bidonul
De-i luă sacosei tonul;
– Eu sunt supărată tare
Uite, plesnesc din fermoare
N-are rost să mă mai scuz
Plină sunt pân’ la refuz.
Cu cărniţă de vânat
Afumături şi cârnat
Icre negre şi somon
Şi-am ajuns aici plocon
De la un şef de vânatoare…
Să n-ajungă la-nchisoare;
L-au prins cei de la filaj
Că făcuse braconaj
Şi-uite că s-a descurcat
Şeful a fost avansat…
Nu mai ştie ce e frica,
A scăpat de ” mititica „.

Dar, cineva a intrat
Că discuţia-ar fi durat;
Plicul bine l-a dosit
Să nu fie de găsit
Pe sacoşă şi bidon
Le-a urcat în camion
Şi în trombă-a demarat
Să-i treacă-n … anonimat.