Author Archives: George Vasilache

Despre George Vasilache

Se naste la 7 februarie 1989, la Targoviste. Student al Facultatii de Teologie . In paralel urmeaza Facultatea de Stiinte si Arte din cadrul Universitatii Valahia. In prezent este artist liric al Corului Academic al Filarmonicii Muntenia din Targoviste. Are inclinatii literare, publicand articole in diferite reviste ( Lumea credinţei, Bucureşti) Raze de lumină, Târgoviste

Ofrandă

–––––––––––––––––––––––––––-

În sacra taină
şi acum te simt o, Doamne,
Şi ştiu că tu îmi dai în dar
Puterea. Şi tot tu mă îndemni
În taină să îţi aduc lumina
spre altar.
Cobori spre mine Rază sfântă
Ce locuieşti în ceruri, Preaînalte
Şi dă-mi a te vesti în plinătate
Şi-n dimineaţă, şi-n amiezi
Şi chiar în noapte
Şi-ajuta-mă să îţi aduc în dar
Odorul meu sfios, o floare de altar::
E floarea sufletului meu
Ce Ţi-l aduc ca unui Sfânt
Stăpân a toate
Şi Dumnezeu.

Poezie dedicată bunului meu prieten Marian Ungureanu, un deosebit gânditor si sfătuitor în ale teologiei dar nu numai.

Eternul nesfârşit

–––––––––––––––––––––––––––––-

Poezie „in  memoriam” doamnei   profesor  V.  Ioan  de la Colegiul Naţional  Constantin Carabella, Târgovite

Eternul nesfârşit
Într-o lacrimă senină
E o undă ce suspină,
O durere fără leac
Şi uitată peste veac.
În amarul unei morţi
Ce ne-nsoţeşte pe toţi
E-un fior care nu se sfârşeşte
Şi nu poate a se înţelege
E un zâmbet trist, crispat
Ce nu poate fi uitat
Şi-o suflare cu-al ei duh
Care pleacă în văzduh.
Dar scânteia cea divină
Şi mereu de viaţă plină
Se înalţă liniştit
În eternul nesfârşit.

Dilemă de mai

––––––––––––––––––––––––––

Pomii ninşi de promoroaca
Unei dimineţi de mai
Stau uimiţi de împietrire
Şi visând a prăpădire
Au pornit să se închidă
Ca într-un serai.
“Se zvonea că iarna-i gata”
Spuse unul mai timid
“Când colo, să vezi tu, frate,
Iarăşi noi albim
Până ce şi prunul cela
Care-i arţăgos…
A capitulat sărmanul…
Totul e pe dos…!
Cum socoţi tu că-i posibil
Să ningă în mai?…”
Un gutui la fel de tânăr,
Foarte răzvrătit
Se-apucă atunci să strige
Cu-n glas chinuit:
”Vai puieţi, degeaba plângeţi
Voi ce astăzi aţi albit…
După cum se vede treaba
Iarna nu ne-a părăsit…
Şi chiar dacă nu mai bate
Crivăţul cel fioros
Totuşi nu putem să credem
Că vine un timp frumos! ”
Şi-n vâltoarea asta mare
Pe când toţi se întrebau
Un cireş c-o voce tare
A-nceput să-ndemne-n zare
Lumea la povăţ:
“Ascultaţi cum este treaba
Dacă vreţi ca să scăpaţi
Şi în frigurile iernii
Voi, să nici nu mai intraţi…
Vom tocmi o vrăbioară
Cu-o scrisoare să se ducă
Către buna primăvară
S-o invite, s-o aducă
Şi regină să ne fie
Peste întreaga câmpie
Să putem vedea şi noi
Gândăceii din… trifoi ”
Şi-au trimis precum se ştie
Vrăbiuţa cu-o hârtie
Cu o invitaţie
Ca o incantaţie…

*

Şi-aştepta livada toată
Vrăbiuţa să se-ntoarcă
Pănă ce-ntr-o bună zi
Unii dintre pomi zării
Că de fapt au înfrunzit
Şi că vara… a venit
Şi-ntrebându-se uimiţi
Când au fost ei înfloriţi
Au descoperit pe dată
Cât de “ninşi” erau odată…

Cuvintele iubirii

–––––––––––––––––––––––––––

Te priveam când întâia oară
Am simţit un cărbune aprins
Şi un freamăt prelung m-a atins
Ca o dulce-adiere de seară…

Am simţit cum sclipeşti înspre mine
Într-un tandru şi aievea vis
Ce o splendidă lume-a deschis
În mirajul unei ochi de copile…

Şi-n zadar am pornit să te caut
Undeva… într-o vale adâncă…
Şi acolo săpat pe o stâncă
Te-am vegheat, căci aveam să te aflu.