Author Archives: Valeriu Dandes-Ganea

Despre Valeriu Dandes-Ganea

sunt traiectoria picăturii de rouă în cădere de pe o frunză pe alta...

După lansarea cărţii „Din cioburi” de Valeriu Barbu (Dandeş Ganea)

Valeriu Barbu (Dandeş-Ganea)

Scriu şi mulţumesc, scriu cu stiloul lui George Ţărnea, poet a cărei voce încă o mai aud recitind, cu ani în urmă, la un spectacol «te-am iubit Marusia». Scriu mulţumind domnului Lămureanu care a venit, a vorbit, mi-a adus daruri nepreţuite – cărţi, stiloul şi o călimară aparţinând poetului… Mie, începătorul poetul… îmi tremurau picioarele, vocea, îmi frământam mâinile, uitându-mă peste tot, îmi venea să-i îmbrăţişez pe toţi laolaltă… Puzderie de lume. Florin Caragiu m-a prezentat ca poet, de ieri sunt poet, a vorbit criticeşte, un om cald şi bun pe care îl simt ca pe un frate. Maria Prochipiuc, una dintre surprize, a «dezvăluit» frământări poetice de pe «virtualul trecutului nu prea îndepărtat, vorbind frumos. Elena Toma, un om-spectacol, a încălzit atmosfera, toată numai inimă; abia aştept să o revăd aici, la Biblioteca V.A. Urechia, în iunie, la un eveniment amplu; este nu o maimuţă de mătase, un om de mătase! Mariana Kabbout şi Geta Oană, Paul Sân-Pettru, Sterian Vicol. Al Trep, noul şi bunul meu prieten, a citit mesaje din partea domnului Ion Corbu şi a lui Cristi Stănculeasa, impresionante, mulţumesc. Lidia Stoicescu, Didi Miller, Valeriu Ţugui, Zaharia şi Bordeianu, Radu Moţoc, Roxana Penciu, Camelia, Carmen, nepoţica mea Diana, Cornel. Florin Otrocol, misteriosul oaspete care stătea stăpân pe tot cadrul undeva, în spate, a venit la sfârşit şi m-a îmbrăţişat, oferindu-mi o carte… Am luat cuvântul, am vorbit aiurea, nici nu ştiu ce-am spus, eram «beat» de emoţie, am uitat să mulţumesc public multora dintre cei veniţi… Mulţumesc… Mulţumescul trăieşte întreg în inima mea… Nu mă aşteptam ca «nimeni-ul» de mine să aibă atâta succes. Trimit gândul meu bun Domnului Lămureanu, tuturor, tuturor, tuturor celor care au venit, m-au citit pe site-uri, care m-au dojenit sau încurajat, care au găsit prin cuvânt calea spre prietenia veşnică. Mulţumesc întregii «planete» de cititori şi scriitori din «mediul virtual», stăpânilor site-urilor, mulţumesc tuturor celor care au inventat uneltele, începând cu pana, cerneala, hârtia… şi până la curentul electric, sculele electronice, Internetul şi… nu uit pe nimeni…!!! Mulţumesc, de asemenea, cuvintelor pe care le-am găsit venind în această lume şi le rog să mă ajute să-mi exprim dragostea pentru voi, pentru oamenii toţi. Am fost scurt, confuz, poate, nu am răbdare să scriu mai mult din cauza ecoului emoţiilor, să descriu pe larg, aşa cum ar trebui. Voi spune mai mult în scrisorile viitoare, să mă liniştesc mai întâi! Fiţi binecuvântaţi cu toţii, oameni buni!
cu respect, Valeriu Barbu, poetul din 24 martie 2008 

Lingură, păsări, rame… iar păsări…!

Valeriu Dandes Ganea
(postată de Maria Tirenescu)

Sunt lemnarul

astăzi mi-am făcut lingură cu mâna mea
am scobit o bucată de scândură de plop rămasă
de la un coleg mai iscusit
care a sculptat un Iisus răstignit.
Simt cum lemnul îmi va domestici
mâinile-iade zburdând în ierbi albastre din
albele câmpii
de data aceasta vor învăţa blândeţea
ca atunci – iubito, îţi aminteşti?
cel mai bine voi începe a strunji în lemn o vrabie apoi
un porumbel – toate în zbor – până ce
voi căpăta îndemânare la… vulturi

Voi face, ba nu, nu voi reuşi… ramă dorului

Ramă în care să încapă toţi
prietenii
o voi sculpta în cer sus
sus în sala mare a îngerilor
să-i recunoască, să le ţină lumina
oriunde vor fi

………………………..

o obsesie mai veche mă caută
să repar păsări – nu din lemn
cele vii
vii

………………………..

abia aştept să vină ora mesei –
am lingură din lemn…!

Lăstărind

Valeriu Dandeş-Ganea

 

Din carnea mea ţâşnesc lăstari
încolăcindu-mi-se-n jur
respir deja din nori amari
şi-mi aflu-n neputinţi cusur.

În van îmi scutur veche spaimă
se-ntoarce-n pulbere argintie
în cer nu-şi dobândeşte faimă –
de nu-i tăiş pe venă vie!

Dorinţele-mi devin colibri –
câmpia-i pată sângerie
din nesperanţă îmi cresc sumbri
arbuşti, ce drumul mi-l subţie.

Se-mparte eul meu din nou
lutul coboară demn în lut
glasu-mi se pierde, spart ecou
suflul se-nalţă-n Absolut.

ca urmă nimic nu a rămas
în scurta-mi trecere prin voi
plec cu tristeţea, că vă las
la fel de plini, la fel de goi!