Author Archives: Rely Tarniceri

Doar un pas

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Doar un pas ne desparte, iubite…
pasu-acela fatidic, în doi,
ce separă trupul de suflet
și conjugă trecutul în noi.

Ți-am fost hrană în nopți lungi de iarnă
când doar eu îți eram adăpost,
mi-ai fost rug și blestem și osândă,
paradis și infern tu mi-ai fost.

Mă doare iar dorul de tine,
eu, jertfa răpusă pe-altar,
te-mbrac în veșminte de preot,
te cer… străpunge-mă iar!

De-aș culege în mine doar clipa
în care murim amândoi,
când noaptea-ntuneric despoaie
si doar EU rămâne din NOI…

M-aș face pământ pentru tine,
urma pasului tău să-mi rămână
amprentă pe gândul sălbatec,
ecou de-ngânare păgână.

Doar un pas ne desparte, iubite…
pasu-acela fatidic, în doi,
ce separă trupul de suflet
și conjugă trecutul în noi.

Din șalul de la gât

––––––––––––––––––––––––––––––––

din şalul de la gât când îl desfac,
se risipesc atâtea amintiri,
sau poate că ar trebui să tac
să-mi curgă vorba numai din priviri
doar dorul a rămas ca să mai doară,
junghi rătăcit prin visurile arse,
alunecăm, pentru a câta oară,
prin resturi de iubiri, de vlagă stoarse
cu lacrimile-n noi întemniţate
mai zgâriem timid câte-un cuvânt,
ne ard adânc apusuri neuitate
ce-aşteaptă să se-ntoarcă în pământ
şi creste-n umbra noastră despărţirea
ca fungusul pe trupuri de copac,
scurmăm cenuşi să ne găsim menirea,
dar clipele se-nchid şi-n mine tac
durerea ta o confesezi străină,
durerea mea în zâmbet o prefac,
purtăm în noi aceeaşi pelerină,
acelaşi rol şi nici urmă de trac

Atunci când ne vom întâlni

    Rely Tarniceri 

 

Atunci când ne vom întâlni,
Te voi recunoaşte…
Voi închide ochii şi voi simţi
Mireasma florilor
Din grădina sufletului tău.
O cunosc atât de bine…
Sunt florile pe care eu ţi le-am dăruit
Înainte de început…
Pe când erau doar seminţe în găoacea lor.

Atunci când ne vom întâlni,
Te voi recunoaşte…
Voi închide ochii şi inima mea va tresări
la auzul paşilor tăi.
Îmi recunosc bătăile inimii
În fiecare pas al tău…
Simt cum te apropii…

Atunci când ne vom întâlni,
Te voi recunoaşte…
Căci sufletul tău va cânta o melodie
Pe care eu am uitat-o de mult…
Era cântecul inimii mele…
Pe care l-am pierdut
Atunci când am murit
Puţin câte puţin…
Pâna s-a lăsat o linişte de gheaţă…

Atunci când ne vom întâlni,
Te voi recunoaşte…
Voi închide ochii şi voi simţi
Căldura sufletului tău
Care va topi depărtarea
Şi va alunga întunericul…

Atunci când ne vom întâlni,
Te voi recunoaşte…
Fiindcă mă voi simţi din nou vie!
Vor cădea lanţurile
Şi-mi voi întinde aripile ca să zbor…

Iar tu vei fi lângă mine,
Prietenul meu dintotdeauna…
Şi mă vei ajuta să recuceresc înălţimile!!!