Author Archives: Patrik Voicu

Despre Patrik Voicu

In 2007 am terminat liceul, filologie, intre timp am absolvit facultatea, teatrologie si acum fac masterul cu titlul mirobolant de: Teoria si practica managementului institutiilor si evenimentelor culturale. articole publicate in revista “10(zece)”, in revista “Aplauze” (In cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, 2008, 2009, 2010) Locul II la Concursul “Student Creation” organizat de Casa de Cultura a Studentilor Sibiu, cu textul “Ultima scrisoare”, la sectiunea proza. Un fragment din acest text este inclus in spectacolul “L.A. Madness”, premiera 25 ianuarie 2010 Textul “Ultima Scrisoare”, publicat in Antologia Student Creation

Ce viaţă?!

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Pe lângă cele întâmplate
eu nu mă vait dar spun şi cer lumii
să mă vadă cum cerşesc atenţie pentru mine
şi ură pentru destrămaţi
şi jale pentru proşti,
credinţă pentru veşteji
şi putinţă pentru oameni.

Brusc se aprind toate becurile de pe Terra,
precum o ceată de licurici,
prin baruri se consumă,
eu beau o sumă de beri şi lat mă arunc în pat,
cugetând cu un zâmbet tâmp pe faţă:
Să-mi bag ce viaţă!

Către sine

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Cum poţi să stai cu acea mască permanent
fără s-o scoţi sau
să o schimbi măcar,
ca să respiri, să te arăţi, să fi!
De ce te-ascunzi
tu om nătâng
atunci când viaţa ţi se-arată
şi ideile îţi sunt descrise
şi te îndeamnă să speri
că şi tu poţi, că şi tu vrei?
De ce omule te sperii
de judecata-ţi proprie,
de tine, şi de eu?
Tu vrei
dar nu te recunoşti,
te şti dar nu te-accepţi,
aruncă-te în gol şi simte puterea împlinirii,
fă, dă, simte şi cere!
Ai totul pentru tine,
nu te sfii, fă-ţi viaţa.
Mi-e frică,
spuse el
şi-apoi s-a spart ca gheaţa.

Fobia de nebunie

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Personaje:
Raul (eul şi sinele)

(Raul stă pe un scaun cu ochii închişi, trece foarte repede dintr-o stare în alta, diferenţa este că sinele este mai agitat iar eul vorbeşte foarte calm, împăcat cu situaţia sa actuală)

eu: Salut eu sunt Raul.
sine: Salut.
eu: Tu?
sine: A, Raul sunt.
eu: De ce te cheamă Raul?
(pauză, priveşte în jos, apoi tresare brusc)
sine: Să faci tot ce n-am făcut eu, am vrut, am sperat, am crezut, am avut aspiraţii înalte şi vise măreţe, dar n-am făcut nimic.
eu: Am realizat tot ce mi-am propus dar n-am trăit prea mult.
sine: Eu am trăit liniştit, extrem de liniştit, fă tu tot ce n-am făcut eu, mai ai timp, eşti tânăr, câţi ani ai?
eu: Vreo 25.
sine: Nu-ţi mai şti vârsta?
eu: Nu-mi simt anii de asta spun aşa, tu-ti simţi vârsta? Iţi vrei viaţa?
sine: Eu da, la tine e de înţeles să fie altfel.
eu: I dream my life, I hope my dreams.(râde fals)
sine: Eşti prea tânăr ca să stai ca o legumă ancestrală, eu am îmbătrânit ghidându-te spre un abis fără a-mi da seama, trage frâna de mână şi ieşi dracului din monotonia asta nesimţita.
eu: Dar unde să mă duc?
sine: Să te duci să faci tot ce n-am făcut eu, trebuie să trăieşti ce n-am trăit eu.
eu: Dar de unde să ştiu ce să trăiesc?
sine: Vei şti chiar dacă eu voi fi mort sau internat într-un spital de nebuni.
eu: De ce spital de nebuni? Mai bine mort, mă faci să-mi fie frica.
sine: Da, ştiu si eu am avut fobia asta de nebunie, dar uite că s-ar putea totuşi să ajung şi acolo, voi înfrunta frica.
eu: Nu e în regulă acest gând.
sine: Da ştiu, măcar dacă voi înnebuni nu-mi voi da seama când o sa mor şi voi pleca paşnic (zâmbeşte, o scurtă pauza).
eu: Bine, voi trăi ce trebuie.
sine: Ştiu că vei face asta.
eu: Dar de ce te cheamă Raul?
(pauză, priveşte în jos, apoi tresare brusc)
eu: Ştii, eu sunt o fire veselă şi fac tot felul de nebunii.
sine: Si eu obişnuiam să fac asta dar acum am ajuns o fiinţa monotonă, uşor evitabilă de toata lumea, sunt un extraterestru invizibil ce s-a teleportat din greşeala pe pământ.
eu: Curios punct de vedere, dar cred că ştiu ce vrei să spui, fantasticul în care trăiesc eu e mult mai real decât realitatea despre care vorbeşte lumea cu atât patos. Toată viaţa mea am simţit că nu aparţin acestei lumi, că sunt doar o idee eşuata. Eu nu sunt totuşi ca tine, eu am haz.
sine: Timpul îşi pierde sensul, dacă a-i fi efemer şi ai putea manevra oamenii ca pe nişte marionete ar fi mai interesant. Trebuie să te schimbi.
eu: Dar de ce te cheamă Raul?
(pauză, priveşte în jos, apoi tresare brusc)
sine: Mă cheamă Raul pentru că sunt tu, un sine mai bătrân decât tine ce a avut grijă să ajungi acolo unde trebuie, dar se pare că nu m-am priceput prea bine, de asta a trebuit să intervin direct să-ţi spun exact ce să faci mai departe pentru a nu te îndepărta de ţelul iniţial.
eu: Aha. Am înţeles acum, vorbesc cu mine, curios este faptul că parcă nu sunt eu acesta, parcă ar fi o conversaţie reală.
sine: Pai este.
eu: Mi-e frică.
sine: De ce?
eu: De nebunie.
sine: Nu-ţi fie.
eu: Dar mi-e.
sine: O să-ţi treacă.
eu: Cum?
sine: Deschide ochii.
(deschide ochii, şi tresare, se ridică brusc de pe scaun)
eu: Unde sunt?
sine: Unde nu ar trebui să fi. Ieşi de aici, convinge pe toată lumea că nu eşti nebun.
eu: Dar sunt.
sine: De ce să fi? Că vorbeşti cu tine? Toata lumea vorbeşte cu sinele, toţi sunt nebuni atunci, de ce eşti tu mai special?
eu: Pentru că mi-a fost frica tot timpul să nu înnebunesc.
sine: Doar eu sunt nebun, tu nu, eu mor mâine tu poţi sa pleci liniştit.
(cade pe jos, respiră haotic cam un minut, se agită pe jos după care se ridică brusc şi zbiară)
eu: Vreau sa ies de aici! Nu eu sunt cel nebun, nu eu, nu eu (începe sa plângă isteric) nu eu…
sine: Eu plec.
eu: Du-te, să mori încet, eu trebuie sa plec de aici, te las.
sine: Eu am plecat.
eu: Şi eu.
sine: Salut.
eu: Salut.

Final

poate mai încolo

––––––––––––––––––––––––––––––––

sunt uşor atins în creştet
de o pană grea şi udă a unui porumbel
nebun
mă ofilesc şi mă transform
în cenuşa unui om erect
de unde să mai iau nebunele prilejuri
ce încă nu mă definesc
şi ce să caut eu aici
când nimeni nu mă mai ascultă
nici măcar pe volum redus
vorbesc aiurea nimănui
dar ştiu că atunci când Terra se va disipa
se va naşte alta
iar Dumnezeu 2.0 mă va face ucenicul său,
pe viaţă