Author Archives: Ovidiu Oana

Despre Ovidiu Oana

profesor, iubitor de literatură şi istorie, sport şi călătorii, colecţionar de clopote, clopoţei, talăngi şi zurgălăi

Primii fulgi

Ovidiu Oana

a început să ningă dintr-o dată
aşa, fără un semn preliminar
nedumerit, îmi fac privirea roată
şi caut cu ochii ziua-n calendar

 

să fie Mai când ninge prin cireşi ?
nu cred, căci rândunelele-s departe
pe cer sunt nouri doldora şi deşi
iar pe alee frunzele sunt moarte

 

pale de vânt mă-ndeamnă să accept
că toamna îşi preschimbă-nfăţişarea
privesc la fulgii ce coboară drept
şi se aştern împotmolind cărarea

e dreptul ei natura să prefacă
tablou de miliarde de culori
într-un ocean de-omăt prin el să treacă
un an întreg sfârşit de sărbători

Mi-a ruginit pământul la picioare

Ovidiu Oana

 

mi-a ruginit pământul la picioare
de morţi de frunze ninse din înalt
un roşu ce-i desprins parcă din soare
se mută-n mirişti puse pe asfalt

 

trecute prin culori de curcubee
la vremea rânduită prin vecii
se scurg plutind spre locul din alee
în ritmuri de dansate simfonii

 

aici se înfrăţesc ca-ntr-o pocladă
schiţată de un pictor inocent
expusă doar ca lumea să o vadă
într-un sfârşit de toamnă decadent

 

cât timp mă străduiesc şi prin cuvânt
eu plâng această tristă adunare
apar în zbor rafalele de vânt
mişcându-le în marea de culoare

 

şi-mi lasă adiere în ureche
– nu plânge că se duce timpul cald!
căci frunze în culorile pereche
renaşte-vor în tonuri de smarald

Din volumul „Surori metrese timpului”, Editura ANAMAROL, 2006

 

01-surori_metrese_cop.jpg