Author Archives: Onofrei Ervin

Drosera

–––––––––––––––––––––––––––––

Stropi grei de noapte
peste zidurile-ntunecate împroşcând
maşina salvării chelălăie bezmetic pe străzi alergând
spre mia de ochi ce veghează din pantă oraşul

Degringoladă paşi grăbiţi
tangram de umbre şi penumbre
raluri în şuier sacadat umăr a neputinţă ridicat
mirosul fricii gâlgâind prin dren sterilizat
pumnii crispaţi s-au desfăcut într-un oftat.

Privirea împăienjenită s-a împiedicat
de scorojitele petale-pereţi
ce în lumina crespuculară
se răsucesc zvâcnind sincopat
peste ultima convulsie
într-o prelungă şi apăsătoare tăcere.

Cu icnet sec valva metalizată se-nchide
glaciar peste amorfa carcasă.

Calmă Drosera şi întoarce spre noapte
strălucitoarea-i coadă de păun
ademenind zumzetul următoarei speranţe

Chemare

––––––––––––––––––––––––––––––

Cad seceraţi de ploaie
melci de cretă
spre cer găvane-ntoarse
goale şi pe sub paşii oarbei paparude
ce-a sugrumat copacii-n plete ude
tăcut se frânge firul ierbiişi-n ape tulburi sângerează macii.

Unde-mi sunt şoimii
fulgerul să-l frângă?
Lupilor, ascultaţi chemarea
de-a alerga pe deal atingând zarea
în clănţănit  de dinţi
muşcând din vânt sălbatec!

E vremea melcilor de cretă…
şi-i vremea lupilor s-atingă zarea.

Cutume

––––––––––––––––––––––––––––-

Într-al cincilea sezon singuri vom păşi
cu mâinile sprijinindu-ne
de apa tremurătoare a luminii
care va curge peste noi netezindu-ne
şi rotunjindu-ne contururile
de pietre rostogolite-ntr-al râului timp.

Singuri şi-n vârful picioarelor vom păşi
de teamă ca nisipul de sub nesigurele picioare
să nu foşnească acoperind
tot mai greu auzitul tril al păsărilor ce desenează-n
încă neînţelesele zig-zag-uri peste cer
al Ariadeni fir.

Şi-nvăluiţi în albele tăceri
solitari vom păşi
neînţelese nume şi cutume
în gheţurile antarcticului sezon
fără noimă scrijelind.

Reverii

–––––––––––––––––––––––––––––––

Săptămâna s-a prelins fulgurant
cu-n miiiieeerrcuri ascuţit şi iritant
refugiindu-se să toarcă la soare pe prag
tot vinerrrri-ssssââââmmbătă
tihnit şi apăsat.
Privindu-şi fiica
o urma de dragoste-n priviri
Cronos avea
totuşi pe brânci
setea să-şi stingă se reîntorcea
cu ultimile fire de nisip
ce-n clepsidra aruncată peste cap
ameţitor se legăna.
Şi între dinţii scrâşniţi
cu trosnet scurt am rupt
elitrele sâcâitorului bondar gând
al carui zbor împiedicat
iţele visului mi-a încurcat.

Asinus Buridani

–––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Cu nepăsare de pirat
într-o basma mi-am înnodat anii
aşa cum bunica-şi înnoda marunţişu’-n batistă
şi-atât de bine i-am ascuns undeva
pentru un cât mai târziu posibil cândva
încat am şi uitat unde i-am pus
şi-acuma îi caut şi nu-s
nici pe raft lânga cartea preferată
nici în cutia stacojie cu marţipan în ciocolată …
degeaba am răvăşit grădina pe sub păpădii
şi-am căutat pâna şi printre CD-uri
cu muzica sincopată.

Anii parcă-n pământ s-au scurs şi
de pe buza clepsidrei cu picior înalt
un ultim strop
lumina ademenitor a legănat gonflându-se
absorbit de atracţia gravitaţională
sau poate doar de gura mea dintr-o dată
de apă vie-nsetată
tocmai când nu mai am nici mărunţişul
de care nicicând pâna-acum nu-mi păsa.

Şi-n legănări parşive de pendul
stropul sclipind m-aduce-n transa
cu patos vremurile străbătând
un iiiii-ha-ha tânjit, prelung…
şi  “asinus buridani”
meteor  prin gând  trecând.

Din năvod

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

De la o vreme, doar dimineţi necunoscute îmi bat în geam
şi-apoi repede fug nelăsându-mi nici măcar răgazul
de-a ieşi din larga pijama flauşată a confuziei
pentru a-mi îmbraca uniforma convenţionalului
în care pot să urc şi să cobor în ritm sisfic monoton
treptele zilelor.

Şi îmi mai pare uneori că pe străzi doar eu şi lumina
-preocupată mai mult să-şi răsucească-n plete mâţişori –
paşii la-ntâmplare ni-i purtăm
îndeaproape secondate de setterul vânt
de colo-colo alergând şi-ncurcându-se adeseori
în acele ceasornicului gării indicând ora demult trecută
într-un zadarnic efort corector.

Şi curge ziua calmă-n depărtări cu pescăruşii lunecând pe unde
sub albele priviri răsărite din trunchiurile scurtate de gât
ale urmaşilor lui Sancho Panza
ce-au năpădit ca guşterii la soare terasele mirosind a hamei
să-şi exerseze de sub scutul stăpânului de la străbuni moştenit
măiestria loviturilor în lupta cu ale timpului mori de vânt
grăunţele vorbelor nicicând ascultate măcinând.

Şi-n năvodul cu ochiurile-i largi împletite din golurile tăcerii
ce tot mai strans mi se înfăşoară pe trup
îmi las întruchiparea de fum
şi gândul strecurându-mi plec să zbor
printre petale de zarzăr şi cireş.

Era

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Era perfect
astfel încât cuvintele sale
din nopţi până-n zori ţeseau tapiserii
ce-ar fi putut preface
zborul mâinilor de penelopă în nisip.

Şi-n pâlpâirea unui hocus-pocus din priviri
colţurile încăpăţânatului cub rubik într-o clipă deveneau
ochiul lăptos perfect rotund
al cleanului pe-nşelătorul fir pierdut.

Însă atât de perfect era
încât până şi călcîiul din care şarpele iubirii
adânc muşca înflorind macii-n ţărână
marmorean către soare lucea
crescând din piedestalul ce-n unde oglindit se legăna.

Iarmaroc

––––––––––––––––––––––––––––––––

Primăvara asta …cu-n simţ pragmatic dezvoltat
lângă piaţa nouă şi-a deschis iarmarocul
înşirând pe razele de soare la zvântat
de mucegaiul impregnat în petrecutele vieţi
fanatele măşti retro umane.

Oriunde privirea-ţi întorci multiplicate la indigo se-nghesuie pe bănci
diformele umbre ale celor ce sub scutul convenienţelor o viaţă au dospit
visulul strâmb al altora mereu croind.

Cuirasate tegumente-n culori pământii învineţindu-se în ritmul sincopat
de-a fi bătătorit drumul prăfuit pe dezarticulate stereotipii
sunete scrijelite-n văzduh de încă metalizata suverana dorinţă
strecurată printre stropii de salivă prelinşi peste tremurătoarele bărbii.

Şi peste toate – şoarece amuşinând  din vizuină mult visata şi-nfricoşătoarea libertate-
privirile mereu ne-ncrezătoare pieziş strecurate printre obloanele tot mai chinuitor deschizându-se lăcrimând în dimineţile curate.

Bâlci al deşărtăciunii, pantomimă încăpăţânată prelinsă-n strâmbe forme
şi-ntipărită-n ceara scursă pe ultima piatră pe care întru eternitatea
niciodată oarbă stă scrisă bâlbâita voinţă a disipatului fum nicicând încercată.

Zâmbeşte primăvara risipindu-şi mirosul suav de zambile şi-nvăluindu-le pe toate-n cerul de satin lasă să cadă peste ele alinătoare ploaie de petale albe .

Şi dintr-o dată totul pare sa fi amuţit şi nu  se mai aude decât veselul şi asurzitorul ciripit al  păsărilor  pregătite pentru cuibărit.

Clipa

––––––––––––––––––––––––––––––––

Între hăul trecutului
şi abisul viitorului
planând
cuprins de curburile aripilor
în zborul prezentului
nimicul.

Jurnal de primăvară

––––––––––––––––––––––––––––––––

Albul peste alb –
din zăpada mieilor
răsar ghiocei

*

Departe-i vara –
în lemnul saunei doar
mirosul de  brad

*

Soare cu dinţi  dar
pământul abureşte –
iarăşi conducta

*

Dimineaţă de
martie fără soare –
doar triluri pe ram

*

Vârtejuri de vânt
ridicând nisipul spre cer –
sosec graurii!

*

De dimineaţă
program ANL în toi –
ciori cu crenguţe-n cioc

*

Femeia privind
din balcon cuibul mierlei –
în aşteptare

*

De Înviere-n –
şiroaie de ploaie cresc
firele ierbii

*

În ploi cu spume
spălate-s noroaiele –
reînviere

*

Copaci înfloriţi –
în ciripitul nesfârşit
mi-ascult tăcerea