Author Archives: Octavian Clement

Iubirea mea te-ngână

–––––––––––––––––––––––––––––––

Iubirea mea te-ngână:
Ce bine-ţi stă-n a versului lumină…
Cu glas de poezie
cuvintele-mprejurul tău suspină,
când tu le prinzi cu dragostea de mână,
chiar dacă sunt o mie!
Se tot întrec să te descrie mie
celui ales de tine cât iubeşte
pe-aleasa lui, cu sufletul şi mintea…
Fierbintea şi cumintea,
arzânda ta iubire- l încălzeşte
ca zorii dimineaţa,
când cu săruturi multe te-nveleşte
şi c-un surâs alungă toată ceaţa,
ca soarele să-ţi lumineze viaţa!

Trecere de visători cu capul pe umeri

–––––––––––––––––––––––––––––

Aprinzându-ne și stingându-ne

ce frumos, nu
hai lăudaţi-mă!

Respirându-ne
trecem unul prin celălalt
ca mâna prin apă
lasând urme
de neşters…

Apropo ! –
nu
ţi-ar surâde
îti spun ţie
celei mai deştepte şi fumoase
de pe Visul

să călcăm împreuna cimentul din faţa teatrului Graman ?

Romeo şi Julieta

===================================================

E la spate
ca la păpuşi
uşa
cutiei craniene.

Da bineînţeles că da
ţi-am lăsat cheia
sub preş
ca pe vremuri.

Propietarul
o să doarmă
buştean

iar noi o să ne facem de cap
ca două cuvinte
din capăt de vers.

Insula din ziua de ieri

================================================

Plouă invers… Pământul pe cer…
Ia floarea asta de apă
si prindeţi-o-n păr
să te pot recunoaşte atunci… şi acolo…

* * *

==========================================

Boeinguri de hârtie
lansează poezii
de ce astăzi
iubito
întârzii ?

Spectacolul
e gratis
pe

Versuri şi creaţii!

O, visătoare mică
te-oi aştepta
prin staţii

ninsori
ploi
artificii
bilete de lumină

volum
nespus de graţii.

de ce nu-mi vii –
tu, vină !

Pururea tineri

=================================================

Creşteam împreună
cu munţii
oraşele.

Sângele nostru
când linişte
când furtună.

Netezeam apoi totul
ca-n palmă
să nu rămână cumva riduri
pe obrazul timpului

Pururea tineri!

Peisaj de iarnă

======================================================

Ningea fără mine.
Şi ningea atâta de frumos
fără mine
în visul
Omului de zăpadă.

Pe chei, la Giurgiu

====================================================

La început a fost marea?

Oricum trecutul e o corabie trasă la ţărm
de simt în mine o aşa de adâncă tristeţe,
val după val celulele mor
stinse lumini în dosul perdelelor epidermei.

În curând voi pleca.

Muntele ne poartă în spinarea lui tăbăcită
ca pe nişte rucsacuri cu cărţi
şi nu-mi va rămâne altceva decât să privesc
casele înşirate în vale
ca pe nişte oameni
obişnuiţi să ascundă câte ceva.

Ioana

=====================================================

Ioana d’Arc arde
în sângele meu de peste cinci veacuri
peste nouă ani se împlinesc
şase

iar ţie femeie a timpului meu
nu îţi voi lăsa decât această
înflăcărată poezie!