Author Archives: Maria Ieva

Să mă tem?

––––––––––––––––––––––––––––-

Să mă tem de visul din mine,
Când omul care încă sunt
Adună lacrimile-n vine
Şi sufletul într-un cuvânt ?

Să mă tem de dorul de tine,
De omul care ieri am fost,
Când visele se prind de mâine
Să-şi caute, astăzi, adăpost?

Să mă tem de gândul ce vine
În omul care mâine-oi fi,
Când lacrimile curg din mine
Să poată omul a „răzbi”?

Să mă tem de visul ce plânge,
De roua ce se varsă-n vii,
Când soarele în braţe-o strânge
Şi o aruncă peste glii?

O, nu! Azi, nu mă tem, sunt liber,
Să locuiesc în acest trup;
Pot noaptea să mă-nalţ la cer
Şi ziua să rămân în lut!

Zâmbetul visului

–––––––––––––––––––––––––––

Zâmbesc bujorii arşi de ploaie,
Cu fruntea descreţitã-n cer,
Petalele le curg şiroaie
Şi valuri de luminã pier.

Îmbracã clipa stropi de apã
Şi norii ne zâmbesc prin picuri;
Şi strãvezie-i a lor faţã,
Când visele ne par nimicuri.

Pe firul crud al ierbii cântã
Un greier ce-a tãcut demult,
Zâmbind cu harpa lui ascultã
La visul stropilor din lut.

Şi se ridicã-n cercuri albe,
Peste pãduri, peste coline,
O ceaţã deasã, flori de nalbe,
Zâmbindu-i visului de mâine.

Insomnii

–––––––––––––––––––––––––––––

În noapte somnul m-ocoleşte,
Pe pleoape simt un dor cum creşte,
Un vers, un gând, lumini celeste,
O oazã ce mã copleşeşte.

Privirile-mi se pierd pe geam,
Luceferii-i privesc şi rar…
O lunã cu sclipiri de jar,
Un freamãt surd, bãtând în ram.

Ascult cum liniştea viseazã,
Îmi umplu clipa cu nimicuri,
Pârâul curge… picuri-picuri
Şi visele adorm. Sunt treazã!

Cobor încet, încet în noapte,
Mã-mbrac în vise, mã fac şoapte,
Mã pierd în visul tãu sub pleoape
Şi am o zi, un somn, o moarte.

Aş vrea sã dorm, aş vrea sã fiu,
Sub geana ta, sã nu mai ştiu,
Când noaptea e un timp pustiu
Şi orizontu-i cenuşiu!

………………………………..

– Of, vino iar, tu, vânt bezmetic
Şi alinã-mi clipele de chin
Şi cheamã noapte şi-am sã vin,
Sã ne-ntâlnim în visul veşnic!

Cu dor de dor

–––––––––––––––––––––––––––––

Cu dor obrajii  ţi-i sărut
Şi palmele-ţi sărut în gând,
Iubitul meu, născut din vânt,
Cu ochii trişti, cu suflet blând.

La pieptul meu te strig, te chem,
Să te întorci din veşnicie,
Să stăm tăcuţi şi să veghem
Iubirea ce-avem tăinicie.

Cu dor adorm şi mă trezesc
Şi iar te caut în depărtare.
Prin câte vieţi să zăbovesc
Să-ţi pot lăsa o sărutare?

Să pot iar chipul să-ţi mângâi
Şi ochii să-ţi sărut pe rând.
Iubitul meu, de ce râmâi
În umbra veşnicului gând?

Cu dor de azi, cu dor de ieri,
Pe geana mea adormi în noapte
Şi în lumina blândei seri
Eu te sărut duios pe pleoape.

Doi aştri

––––––––––––––––––––––––

Pe cer doi aştri împreună,
Un soare pal, o lună plină
Şi stele care dorm de mână
Şi norii care cer lumină.

Peste pământ nemărginire,
Un vis cu doruri de iubire,
Un gând ce naşte fericire,
Un dor ce caută împlinire!

În univers adoarme timpul,
În taină se-nfiripă visul,
Pentru o zi a stat pământul
Şi-a adormit în zare vântul.

Sălbatic haos al iubirii,
Te-ai întrupat din legea firii,
Născut din visul nemurii,
Eşti pacea dulce’a împlinirii!

Anotimp

––––––––––––––––––––––––––-

M-am împiedicat într-un petec de hârtie
Aruncat în clepsidra timpului trecut,
Adus de-o rază de curcubeu argintie
Pe aripa vieţii din care-a crescut.

Am ridicat privirea umbrită de timp
În clipa când vântul la sân îmi dormea
Şi mâna mi-a prins, mai târziu în răstimp,
Şi-un petec de vise odată cu ea…

Am regăsit când timpul s-aşterne,
O viaţă născută din lut şi cuvânt;
Clepsidra de azi nisip nu-şi mai cerne,
Din darul iubirii a frânt legământ.

Am renăscut din cenuşa clepsidrei,
C-un petec de vise,  pe-un petec de timp,
Cu sufet şi trup m-am dăruit aurorei,
Dar m-am întors să mai fiu anotimp.

Zgomot de inimi

––––––––––––––––––––––––––––

M-am trezit în zgomot de inimi,
În aşternut de frunze de soc
Când  vreascuri trosnesc lângă foc,
Un cântec  aduc heruvimii.

Iubirea îmi mângâie trupul,
Când inima-mi freamătă iar,
Văpaia  se pierde în jar
Şi stelele caută  pământul.

Zvâcneşte din lacrimi iubirea
Sărutul… pe buze, pe pleoape,
Apune  din   soare, din  ape
Şi visul îşi vrea nemurirea…

Iubirea-i iubire

–––––––––––––––––––––––––––- 

iubirea…
primăvara
gheţarii se topesc,
soarele mângâie marea,
sufletul simte chemarea…
vara
cireşii sunt copţi,
să zbori n-ai nevoie de aripi,
te nalţi, te ridici şi-apoi poţi,
toamna
struguri în vii,
dor, patimi,
drag de a fi,
iarna
pomii sunt goi,
fulgii îmbracă în alb,
drum cu noroi
ger… foc…
pluteşti, iubeşti
simţi că trăieşti…
ai vrea s-o opreşti?

Azi

 –––––––––––––––––––––––––

Dacă au fost ani,
În care m-am întrebat:,, cine sunt?”
Azi am înţeles!

Dacă au fost vise
În care-aş fi vrut mai mult,
Azi mi-e de-ajuns!

Dacă au fost zile
În care-am sperat c-o să vii,
Azi te am!

Dacă au fost nopţi
În care-am oftat făr’ să ştii,
Azi sunt împăcat!

Dacă au fost clipe
În care-aş fi vrut să mor,
Azi sunt viu!

Dacă au fost ore
În care plângeam de dor,
Azi sunt mângâiat!

Dacă a fost viaţă
În care-am visat să trăiesc,
Azi trăiesc!

Iubirea din cuvânt

 –––––––––––––––––––––––––––––-

Atât de-adânc m-am îngropat în mine,
Ori sunt nebun, ori prea fricos,
Ori am căzut din timpul care vine,
Am fost şi nici nu ştiu c-am fost.

Atât de-adânc şi totuşi… nu-i destul,
Căci sufletul din goluri azi se umple
Şi locul care ieri părea prea plin,
Azi  se  răsfrânge-n patru  la răscruce.

Atât de-adânc, de-aş mai putea ajunge,
Să fiu, să nu mai ştiu că sunt, ce sunt,
O floare, o lacrimă, un gând ce plânge,
Să fiu  iubirea din copil şi din  cuvânt.
06.03.2011