Author Archives: Maria Toma-Damșa

Printre elite…

Ca orice valoare, elitele noastre au fost și sunt, ciclic, maculate, alergia proliferând drept consecință a mediocrității la performanța individuală.

În contrapondere la elite se situează lumea VIP-urilor, eterogenă, eteroclită și impură, alimentată de politicieni pendulând între penibil și ridicol, de vedete de silicon, de impostori și infractori cu ștaif…

Printre elite se numără și poeta, prozatoarea și editorul Ileana-Lucia Floran, a cărei aparentă modestie ascunde un adevărat talent literar, o mare noblețe sufletească.

Volumul „Pustiul din suflet” – al câtelea, oare? – ne-o dezvăluie ca pe o prozatoare de forță, capabilă să captiveze, cu adevărat, pe cititor.

Cele zece schițe și nuvela finală, care dă și titlul volumului, apărut în 2009, recreează o lume credibilă nu numai prin transfigurarea artistică a unei realități palpabile, ci și prin varietatea tematicii și – mai cu seamă – prin crearea unor personaje viabile, dezvăluind o gamă largă de ipostaze existențiale, cu unda necesară, dar echilibrată, de umor.

Majoritatea schițelor (Trenul albastru, Fără politică, Pe strada copilăriei etc.) reconstituie, subiectiv, întâmplări trăite de prozatoare în varii momente ale vieții. Confesiunea practică și retrospectiva, precum schița „Pe strada copilăriei”: „Privirea îmi alunecă dincolo de gardul care înconjoară curtea bisericii. Tresar! […] De la geamul camerei mele se vedea până în altar.” Evocarea copilăriei trezește în sufletul personajului narator amintiri triste („imobilul a fost demolat, mama a murit […] iar universul meu s-a prăbușit”), dar optimismul autoarei răzbate din sensibilitatea cu care descrie natura reconfortantă, prilej de meditație și înclinație spre artă („lectura, scrisul, desenul”, „grădina […] plină de pomi […] și flori”, „ un nuc bătrân, falnic”, „grădina” care „zâmbea”).

Subtilitatea confesiunii, monologul pasionat, plin de nerv, prin care personajele caută frenetic „timpul pierdut”, descoperirea unei lumi cu un alt sistem de gândire generând imposibilitatea adaptării conferă modernitate acestor schițe – multe autobiografice.

Piesa reprezentativă a volumului rămâne nuvela „Pustiul din suflet”, puternic ancorată în realitatea noastră postdecembristă. Relatând faptele obiectiv, autoarea omniprezentă și omniscientă se află mereu peste tot.

Cele 19 capitole ale nuvelei închid în sine mai multe existențe, cu accent pe drama lui Radu, cauzată de îndepărtarea Adinei, după primirea „moștenirii” în America. Eroul nuvelei, studentul, apoi medicul strălucit Radu, ne amintește de Felix din romanul călinescian: sărac, dar cinstit, sincer, suflet cast și lipsit de ascunzișuri. El trăiește la modul romantic iubirea pentru Adina.

Crescută din minunatul vis adolescentin, iubirea lui Radu devine suferință „dureros de dulce”, în care mâhnirea, incertitudinea, amărăciunea, dezamăgirea se interferează cu iluzia fericirii. Ambițios, inteligent și muncitor, Radu devine exponentul intelectualului autentic, coborât în lumea efemeră, dar rămânând – chiar și la maturitate – același naiv, generos și sincer, gata oricând să-i ajute pe ceilalți.

Autoarea reface o lume meschină, rapace, care și-a pierdut iremediabil însușirile umane, plasând-o pe Adina în…America: „Adina nu a avut timp să vorbească cu mine […]. Gândul ei e la afaceri”. Adina „cheltuise într-o lună mai mult decât ar fi crezut că va avea vreodată…” „Nu ai nevoie de studii, ai cea mai mare companie farmaceutică din lume…Averea noastră, reunită, fără acțiunile societății de avocatură, ne-ar ajunge pentru zece vieți…” „Femeile trebuie să aibă grijă de casă și, mai ales, de copii. Bărbații sunt cei obligați să aducă bani în casă…” „Mai am câteva detalii de discutat cu tine despre procesul de mâine. Ironia face să fim în tabere adverse”. „Se deschisese moștenirea după domnul Steve și, așa se descoperise că firma era falimentară […], erau înglodați în datorii…” „A vândut tot, a plătit toate datoriile și a plecat”…„Produsul farmaceutic s-a relansat”…

Alături de „pustiul din suflet” al lui Radu („deși nu lăsa să se vadă, sufletul lui era distrus”, „Radu părea trist și, deși susținea că e mulțumit de viața lui, se vedea că nu e chiar așa”), autoarea reușește să-l dezvăluie – poate la cote mai înalte – pe acela din sufletul Adinei, care avea senzația că oamenii din jurul ei sfârșeau tragic”.

După pierderea soțului, ea revine la București, dar nu-l caută pe Radu din aceleași rațiuni: „Soarta făcuse ca toți cei dragi ai ei să plece într-o altă lume, poate mai bună…Se gândea uneori că era un blestem, că dacă ar fi rămas cu Radu, ar fi pățit și el același lucru […], va sta departe de Radu, chiar dacă asta o va face să sufere…” „Era înfrigurată, cu inima pustie”.

Cu toate acestea, prozatoarea este o optimistă incurabilă și oferă cititorului satisfacție, aranjând de așa manieră lucrurile, ca totul să se sfârșească cu bine, ca în basme: „Nu auzi ușa. Se trezi doar cuprinsă în brațe…”

Versurile de pe ultima copertă, din poezia „Memoria durerii”, în consonanță cu atmosfera nuvelei, potențează ideea de „pustiu” sufletesc.

Așadar, doamna Ileana-Lucia Floran și-a câștigat – grație talentului – un binemeritat loc printre elite, în ciuda vicisitudinilor cotidiene.