Author Archives: Liviu-Ioan Muresan

Despre Liviu-Ioan Muresan

Liviu-Ioan Muresan, 1973 Dej. Domiciliul actual- Bistrita Pseudonim- Ioan Bistriteanul versuri:- Ghid de citire 2003 ed. "Rasunetul" Bistrita - Nuante 2010 ed. "Karuna" Bistrita (trei autori)

Mişu, poeticul şi adevărul

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Mişu, poetul din cartier, se pliază bine pe cititor,
înţelege imediat cum ar trebui să se exprime şi o face.
uneori Mişu pune semne se punctuaţie, alteori nu,
dar, totdeauna, îşi scrie numele cu majuscule.
arareori Mişu întră în criză de idei. atunci pune întrebări, face poze maşinilor
şi oamenilor. ia o pauză de cîteva ore cît le studiază, începe să scrie.
de cele mai multe ori are o revelaţie. de cele mai multe ori scrie adevăruri.
de cele mai multe ori Mişu pare divin, prietenii îi fac cinste şi cîntă împreună
psalmi personali.
cînd va muri Mişu, cine va mai şti să ne cînte? să ne încînte?
plîng oamenii deveniţi copii sensibili. şi Mişu în straie de gală, cu foaia de hîrtie şi pixul pregătite, dă pe gît o sută de rom.
apoi scrie adevărul şi numai adevărul, mai primeşte un pahar, priveşte înăuntru
şi desluşeşete mesenilor. femeile frumoase îşi ondulează neuronii, iar Mişu le mîngîie
cu o melodie veche, pe texte noi.
vocile se prind de mîini şi din corul acela talentul curge precum pensula unui artist
spre desăvîrşire.
uneori Mişu merge la fîntînă şi îşi admiră figura de ceară.

poeta de pe casa scării

–––––––––––––––––––––––––––––––

Maria poeta de pe scară nu ne vorbeşte niciodată
despre poemele ei
vecinii o abordează pe ocolite
„te-am citit în ziarul cutare sau ţi-am cumpărat cartea cutare”
zîmbeşte şi pleacă fără să scoată o vorbă
e modestă zic unii
ba e cu nasul pe sus zic alţii
pe nimeni nu lasă indiferent şi asta înseamnă că e vedetă
oamenii urăsc vedetele de lîngă ei

într-o zi Maria va pleca din Bistriţa undeva departe
şi numai de la televizor le va zîmbi
va scoate multe cuvinte şi ei le vor asculta ca şi cum le-ar fi adresate
se vor lăuda tuturor cunoscuţilor
asta e vecina noastră Maria
cîte poezii ne recita pe vremuri
şi ce bine ne înţelegeam.

cîntările nopţii

–––––––––––––––––––––––––––––––

desculţ prin pădure pentru crăparea tălpilor
aşa voi cînta pînă spre dimineaţă
vîntul de noapte are ochii deschişi ţinteşte spre mine
alerg şi-mi despică pieptul
apoi se opreşte şi pasărea nopţii îşi face cuib aproape de inimă

cîţi pui au crescut în pieptul meu
cîţi pui au învăţat zborul pe venele mele

în tălpi îmi pătrund seminţe de arbori şi cresc
cu rădăcinile înspre cer
sînt arbori de noapte
spre ziuă se strîng în mine
printre maţe îşi scutură frunzele

aşa se cuvine

ne plimbam prin livadă
copiii mă ţineau de mîini
băiatul de dreapta, fetiţa de stînga
aşa se cuvine le-am spus
am oprit doar o clipă
cît să prindem rădăcini
mi-am întins braţele verzi peste ei
şi mi-au crescut două coroniţe de flori
albastră în dreapta, roşie în stînga
aşa se cuvine mi-au spus
din ochi ne curgeau pietricele
albastre, verzi, roşii
o poză
aşa se cuvine a zis soţia
ne-am desprins apoi
într-o ramă.