Author Archives: Livia Ciupav

Cauza morţii domnului X

Livia Ciupav

 

Cel mai rău lucru, atunci când moare cineva, e faptul că trebuie să stabilesc cauza decesului. De ce a avut loc acel eveniment şi nu altul din multitudinea de evenimente posibile care s-ar fi putut produce? Cine sau ce a perturbat traiectoria subiectului? Evenimentul era inevitabil sau nu? E ca şi cum ai încerca să reconstitui o cameră întreagă, doar privind înăuntru prin gaura cheii. Rar ajung la o concluzie precisă, de cele mai multe ori mă limitez la consultarea specialiştilor şi a martorilor şi la consemnarea observaţiilor într-un raport.

Transcriu mai jos câteva din notiţele mele, cu privire la moartea domnului X.

Poliţistul: Şoferul a încălcat flagrant regulile de circulaţie, nu a acordat prioritate, viteza maximă admisă nu a fost respectată, nu purta centura de siguranţă şi, în momentul impactului, a fost zvârlit prin parbriz.

Eu: Credeţi că aceasta e cauza decesului?

Poliţistul: Evident.

Medicul legist: Numeroase fracturi, traumatism cranian, ruptură de coloană, toate post-mortem.

Eu: Poftim? Vreţi să spuneţi că era mort înaintea impactului?

Medicul: În mod sigur. Congestie cerebrală. Căldura probabil.

Meteorologul de serviciu (prin telefon): Alo, da, o zi caniculară, 40 de grade la umbră, da, e posibil.

Inginerul de construcţii rutiere: Şoseaua a fost construită în bătaie de joc, fundaţie necorespunzătoare, asfalt de slabă calitate, porţiuni cu denivelări. Proiect prost, proiectant slab, executori necalificaţi.

Un martor: Ştiaţi că ambulanţa a întârziat 20 de minute? Şi suntem la numai câteva străzi de spital, e posibil aşa ceva?

Şoferul de pe ambulanţă: Străzile erau blocate. Se asfalta şi a trebuit să ocolim.

Mecanicul: Avea probleme cu frâna. I-am spus la ultima verificare, dar n-a mai venit să i-o fac şi uite ce a păţit.

Psihologul: Domnul X se afla într-o stare de îngrijorare profundă, care, deviindu-i atenţia, i-a devenit fatală.

Eu: Cum v-aţi dat seama?Era deja mort când l-aţi consultat, nu?

Psihologul: Paloarea, cearcănele, mici încreţituri ale feţei, avem o întreagă tehnică.

Iubita (prin telefon): Da, ne certasem (plânge). Credeţi că de asta…?

Ghicitoarea: Domnu’ meu, era vineri, 13. Ucigă-l toaca şi-a băgat coada, ce mai.

Preotul: Domnul l-a chemat la El. Odihnească-se-n Împărăţia Cerurilor, în numele Tatălui şi-al Fiului şi-al Sfântului Duh, Amin.

Şoferul de tir: Eu nu am nici o vină. Circulam perfect regulamentar şi dintr-o dată îmi intră nebunul în faţă. Puteam să mor şi eu, vă daţi seama.

Cunoştinţe, prieteni: Cum? A murit? N-am ştiut? Când? Cam avea patima băuturii, ce-i drept. Era beat, nu-i aşa?

Medicul: Pot confirma că într-adevăr alcoolul depăşea concentraţia normală.

Muncitor pompe funebre: Habar n-am de ce a murit, dar Domnu’ să-i dea sănătate acolo unde o fi, că de pe urma de-alde ăstora îmi câştig eu pâinea.

Fosta soţie: În sfârşit, a făcut şi el ceva bun.

Nu termin bine de editat cele aflate că sunt trimisă din nou pe teren. De data aceasta, o doamnă Y a căzut de la etajul 10 şi a decedat instantaneu.

Mă îndrăgostesc de câte un om

Livia Ciupav 

 

şi în secunda următoare nu mai există, 
devine altul, pe care nu-l mai pot iubi 
şi toate se schimbă deodată, 
păsările nu mai au aripi, 
florile nu miros, 
soarele e fără culoare. 
Şi totuşi nu plec mai departe, 
rămân, ca şi cum, astfel, 
aş putea să opresc timpul 
să distrugă imaginea unică a persoanei, 
pe care niciodată n-o voi mai întâlni. 

Ce este dincolo de vis…

Livia Ciupav

Premiul III la concursul „Vis de iarnă”
organizat de Asociaţia Culturală „Florema Design”, prin revista „VISUL”

nu voi şti niciodată cu siguranţă,
de cele mai multe ori
nu-mi amintesc nici măcar visul,
doar sentimentul nelămurit, fără formă,
al unei alte dimensiuni a prezentului.
Visul are propria lui individualitate,
nu urmează vreo regulă,
poate striga sau muşca
iubi sau muri,
dar nu vorbeşte niciodată,
doar visează şi acoperă lumea.
Nu are greutatea unui trup,
nu are margini, îl întâlnesc peste tot
şi e de neoprit
până la ivirea zorilor,
când brusc mă invadează absenţa
a ceva nenumit în stomac
şi aşteptarea confuză
a următoarei incertitudini.

Mă ascund între mine şi mine

Livia Ciupav

mă izolez în somn, nu mai vorbesc,
îmi cos hainele de piele,
apoi lucrurile, camera-ntreagă,
tremur la gândul că m-ar putea
cineva ghici îndărătul lor.
Mă trezesc uneori şi mă privesc,
în timp ce dorm încovrigată,
îmi netezesc căptuşeala roasă a viselor
cu privirea sârmoasă
şi iar mă prăbuşesc lângă mine şi mine,
într-o multiplicată singurătate.