Author Archives: Lelia Mossora

Despre Lelia Mossora

Profesor de limbă şi literatură romană si franceză, Lelia Mossora s-a născut pe 26 iunie 1951, în Hîrlău, localitate apropiată Cotnariului, în judeţul Iaşi. Moşteneşte harul artistic de la tatăl său, fost marinar de cursă lungă şi mai apoi profesor, care în lungile-i peregrinările prin lume, îşi scria memoriile în pagini de o deosebită frumuseţe şi sensibilitate. Lelia Mossora a debutat în anul 1968 în revista “Iaşul literar”( revistă care astăzi poartă numele de “Convorbiri literare”) sub îndrumarea maestrului Horia Zilieru, pe atunci secretar general de redacţie la revista amintită. Dupa termianarea liceului, îşi urmează studiile la Facultatea de litere din Iaşi, Universitatea “Al.Ioan Cuza”. Funcţionează ca profesor la mai multe şcoli, până prin 1990, când are „privilegiul” să lucreze la şcoala unei case de copii din judetul Iaşi, loc în care a putut să descopere sufletul copiilor aşa cum nu ar fi reuşit altundeva: „Am lăsat acolo o parte din mine şi anii aceia m-au marcat profund pentru că acei copii ştiu să dăruiască tot ce au în alt mod decât copiii din şcolile obişnuite. Acolo am plans pentru prima oară la o serbare de Crăciun... Acolo am simţit atingerea aceea caldă a copilului în căutarea eternă a mamei...” În prezent profesează la o altă şcoală destul de apopiată ca locaţie... de „şcoala cea veche şi minunată”, şcoală în care a lucrat 9 ani, dar care acum nu mai există... Îşi împarte timpul între elevii săi, casă, scris şi mirajul internetului. „Nu am realizat mare lucru în viaţă, dar mă laud cu doi copii superbi, cu respectul care mi-l dau foştii mei elevi când mă întâlnesc pe stradă şi poeziile pe care le-am scris în număr destul de mare...”, spune poeta. Si totuşi părerea domnului George Roca, redactor la revista „Agero” – Stuttgart, este alta, aşa cum arată domnia sa în prezentarea facută poetei într-unul dintre numerele revistei amintite: ” Credeţi că este puţin? Eu, nu!”, numind-o „o poetă cu har”. In curs de aparitie volumele de versuri – antologie trilingva: „Doamnele poeziei” si „Sansele poeziei” la Editura „Anamarol”– Bucuresti. Lelia Mossora a mai publicat versuri în reviste ca : www.romanianvip.com , http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/POEZIE/Vrajitorul%20cuvintelor%20de%20Lelia%20Mossora.htm , http://www.rgnpress.ro/Cultura/Lelia-Mossora-vrajitorul-cuvintelor.html#Scene_1 , “Arcad@”, http://reteaualiterara.ning.com/profile/LeliaMossora , http://blog.voxword.com/LELIA/cat/general/, http://www.hermeneia.com/profil/322 , http://www.atheneum.ca/modules/wfsection/,http://www.poezii.biz/poezii.php?author=12213, http://www.revistanoinu.com/Poezii-de-Lelia-Mossora.html, http://www.takeforum.com/eugen/viewtopic.php?t=168&mforum=eugen,

Invitatie

Lelia Mossora

 

 

Pe-o margine de clipă

Lelia Mossora

 

Pe-o margine de vis
s-au oprit culorile toamnei
toate…

Pe-o margine de sărut
te-ai aşezat ca roua dimineţii mele dintâi
când am pipăit culoarea
zorilor împreună… 

 

Pe-o margine de clipă
te-am aprins ca pe o candelă
în altarul iubirii
şi te-am numit OM
atât cât să îţi simt sufletul
călătorind prin mine
ca printr-un labirint.

Pe-o margine de gest
te-am căutat în formele neştiute
ale norilor bântuiţi de furtună.
Erai aici, demult ,
de la facerea lumii
aşteptându-mă să vin
cu braţele încărcate
de florile pământului răscolit
de prea multa iubire… 

 

 

Pe-o margine de zâmbet
te-am primit ca pe-o ofrandă
a zeilor încercănaţi de timpul
scurs atât de fără de sens.

 

Pe-o margine de suflet
te-am aşezat
că să-mi umpli orele de singurătate
şi să visam împreună
la noi, cei cu lumina în păr,
cei cu soarele în mâini,
cei cu buzele uscate de dor,
cei care nu cunoaştem
decât
păcatul de a iubi
infint de departe,
infinit de mult,
infinit…
de infint.

Aripa seminţelor

Lelia Mossora

 

 

Plutim iar cu lacrimi sărate
spre ceruri odată visate.
Corăbii se-ndreaptă spre mal
purtând parfum de santal.

Epave ce-au fost inimi triste
ascunse în ametiste
miros a toamnă şi rouă,
a culoare de lună prea nouă.

Cuvinte ce lumea îmbată,
gesturi cu vocea schimbată,
mirări că lumina mai moare,
şoptind aşteptate în zare…

Dureri în carne închise,
şi zvonuri de paradise…
Viori ce răsună în noapte,
o-ntrebare ce ţine de şapte…

O zi sau poate …un nume…
un cal ce aleargă în spume…
Un chip ce îl vrei iar în vis –
al lacrimii scâncet trimis…

După nopţi de nesomn şi de chin
ai vrea să te schimbi în pelin,
să mă bei cu gura secată
de dor şi preaplin încercată,

spre misterul ce l-am descântat
să fii doar al meu…şi… bărbat –
să mă cauţi pe cărări de abis,
să se-nchidă cercul nescris .

Deasupră-ne să se cearnă
culori de iubiri şi de iarnă…
Să prindem în palme tot cerul
din noi dezgolind iar misterul

ascuns în suflet de ploi,
să nu fim mereu decât…NOI,
cei care-ncercând să iubim
al soarelui rost mult sublim

am şters al stelelor ochi
cu săruturi – descânt de deochi.
De-aşteptare şi de cuvânt
am uitat şi-am aflat numai vânt…

 

Eşti dar venit doar de sus –
o pleoapă ce cade pe-apus…
Privim pe sub streşini cum plouă
şi ni se-ntâmplă doar nouă

să păşim pe-un tărâm de poveste
ce a fost odat` şi…azi este
parfum de flori dintr-un vis
răsturnat violet pe iris.

Mai vine un timp de tăceri,
mai vine o zi de-adieri…
Acum vom rămâne doar noi –
doi oameni cu tâmple de…ploi…

cernind etern peste pământ
mereu făcând legământ,
turnând amintiri în pocal
s-ajungem cu timpul la… mal,

umplându-ne cerul cu clipe
s-aflăm în seminţe aripe….

Vrăjitorul cuvintelor

Lelia Mossora

Eu sunt vrăjitorul cuvintelor,

cel care framânta silabele cu sângele lui.
Eu sunt vrăjitorul luminii,
cel care închide întunericul
în sâmburi de cireşe amare,
cel care adună ploile
în matca râurilor,
cel care seaca izvoarele lacrimilor
cu sărutări de soare.
Eu sunt vrăjitorul
care face cuvintele sa cânte
sub frunţi înnegurate…
Te aştept pe tine ,
un menestrel de sub vechiul turn,
o umbră care se furişeaza pe lănga ziduri
căutând un om…
Sunt aici ducând cu mine
răni de dor,
ţinănd în mână
fluturii albaştri ai nopţii
în care ne atingem
doar sufletele.
Unde mă cauţi ?
Sunt aici umblând cu tălpile goale
pe liniştea de mânăstire… aşternută între noi.
Sunt aici să înţeleg
de ce se ivesc zorii atât de târziu.
Sunt aici să te învăţ adevăruri
ascunse în seminţe de mac.

Ciclul de poezii „Lacrimi”

Lelia Mossora

 

Lacrimi …de noapte
Ţi-am dat
lacrimile mele
de noapte…
mărgele de cuarţ negru…
să-ţi ţină de urât
în serile cu şemineu…
Câte una
pentru fiecare clipă de vis
împreună…
Ţi-am dat lacrimile mele de rouă…
Una …
pentru sărutul dintâi…
Una…
pentru că m-ai făcut să plâng
de fericire…
Una…
pentru dimineţile
devenite nopţi de iubire…
Una…
pentru zâmbetul
din colţul gurii…
Una…
pentru gestul început
şi de fiecare dată…altul…
Una…
pentru tot ce am dorit mereu
să fie altfel …şi…
a fost…
Una…
pentru mângâierile
care îmi deşirau fiecare moleculă
şi o transformau
în sângele tău….
Una…
pentru fiecare fior
care mi-a disecat sufletul…
Una…
pentru ieri…
Una …
pentru azi…
şi una…
pentru eternitate…
să le simţi atingerea
în palmă
ori de câte ori
îţi vei aminti
ce a fost, ce este si ce va fi…
Lacrimă de rouă
Nu ştiu când vântul
m-a atins cu mângâierea lui.
Nu ştiu când tu,
steaua mea căzătoare,
ţi-ai lăsat culoarea
în sufletul meu.
Nu ştiu când merele domneşti
şi-au copt aroma pe buzele mele
iar tu ai cules-o
ca o himeră rătăcitoare.
Nu ştiu de eşti răsărit sau apus,
sărut sau durere,
necuvânt sau iubire,
tăcere au adevăr
dar ştiu
că mă cauţi
în fiecare dintre cerurile tale
atât de înalte
încât ceilalţi nu pot înţelege
că doar noi
putem visa acolo…
si ştiu
că soarele se aprinde
pentru ca întunericul din noi
să devină mirarea primului sărut,
pentru ca verdele frunzelor
să se răsfrângă în apa ochilor tăi,
pentru ca nespusele încă vorbe
să atingă infinitul.
Nu ştiu dacă eşti azi sau ieri…
sau mâine …care înseamnă mereu…
dar te simt
ca pe o lacrimă de rouă
pe buzele
unui trandafir alb.
Lacrimi
lacrimi de vis….
pe cer de abis,
lacrimi de stele…
pe lumi paralele,
lacrimi de dor.
de suflet covor,
lacrimi de stea
lumină a mea,
lacrimi de cer
pe-al lumii mister,
lacrimi de rouă
deşi iarăşi plouă,
lacrimi de jar
pe guri de nectar,
lacrimi şuvoi
pe-un cer doar cu NOI…
Pereţii cum strâng
Şi-aş vrea să mai frâng
tot ce n-am avut…
un vis de demult
ce doar a durut –
un bob de năut
un vis de demult…
şi inima ta ,
lumină şi stea
să cadă pe lume
să scrie doar nume
de iubiri infinite
de sus dăruite.
Un arc peste lume
să nască lagune
să fim iarăşi flori
plutind peste nori,
să atingem neant
şi adânc de bazalt,
să rupem din noi
miresme de ploi
ce cad pe pământ
fără cuvânt…
Te-aş duce pe cai
pe-o aripă de rai
să culegem minuni
din flori şi genuni,
să răpim infinitul,
s-ascultăm asfinţitul,
să ningem iubind
să plângem râzând….