Author Archives: Gabriela Grigore

Uitare

––––––––––––––––––––––––––––––––

De-ai să te rupi se lângă mine
şi ai să mergi pe-un drum pietros
în buzunar cu un bilet
doar pentru dus, nu şi întors,
 
eu ştiu că încă voi simţi
în jurul meu prezenţa ta
chiar de neantul te-a răpit
tu eşti captiv în mintea mea.
 
Şi voi săpa adânc în mine
ca amintirile s-afân
am să găsesc acum în ele
hrana ce-mi trebuie de drum.
 
Şi-am să te strâng în vasu-acesta
care încet se descompune
căci sub a timpului putere
nimic în lume nu rămâne.
 
Am să m-agăţ cu disperare
de stări, senzaţii şi imagini
care din ce în ce mai palid
dispar în goluri fără margini.
 
Se stinge lent în mintea mea
tot ce a fost, tot ce ştiam
doar pozele-mi rămân fidele
când timpul trece peste ele.
 
Şi mă trădez pe mine însămi
căci nu mai pot să tot lipesc
fragmente de-amintiri şi gânduri
în golurile care cresc.
 
Şi simt cum un nimic rămâne
şi în prezent şi în trecut
azi nu mai ştiu de unde vin
ce vreau să fac şi cine sunt
 
Mă uit în jurul meu la tot
la ce-am dorit, la ce-am avut
şi-mi pare rău că voi uita
c-ai fost al meu, c-am fost a ta…
 
Mă lupt cu tot şi cu nimic
destinul eu provoc la trântă
nu mi-e nici teamă, nici nu strig
dar simt că voi ieşi înfrântă…

Prefăcuta

Gabriela Grigore 

De un zâmbet cum e aţa
Îţi este brăzdată faţa
Şi priveşti la mine des
Şi-mi spui vorbe fără sens.
Fire nouă vrei să nască
Peste mască, altă mască.
Nu-ncerca s-o dai cotită
Căci te văd ca în oglindă
Ochii îţi lucesc fierbinte
De ambiţii ne-mplinite
Şi-n suflet ai doar un loc
Ocupat d-un mormoloc.
Vrei să cred în vorba ta?
Prefăcută este ea
Nu-ncerca să m-amăgeşti
Eu ştiu bine cine-mi eşti!

Vis

                                                               Gabriela Grigore

 

Plutesc în ceaţa sferelor înalte
Visez că gândul i-o cometă
Planez în vâltoarea evenimentelor
Şi admir perspectivele cosmice.
Vârtejul din jur mă prinde c-o gheară
m-atrage şi m-ameţeşte
şi ştiu că dincolo de vis
este lumea lor, pe care eu  o refuz.
Nu mai doresc să râm prin pământ,
să sap gropi largi şi să mă bucur
de imensitatea spaţială oferită de adânc.
Eu vreau să zbor… să plutesc… să visez…
Să admir perspectivele cosmice…
Vis de om nebun, mă rog,
….sau efectul unui drog?!

Valuri de foc

  Gabriela Grigore                                         

 

Marea albastră spre mine vine
şi-mi mângâie glezna cu mâinile fine
Spuma cea albă adusă din larg
atinge ţărmul c-un gest suav
Un val de catifea dezmiardă
trupul nisipului cald
c-un sărut umed şi sărat
De ce oare lumea gândeşte
că numai sărutul dulce ne prieşte?
A-ncercat vreodată plaja să evite
apropierea lor fierbinte?
Soarele obosit coboară în mare
Şi-şi pregăteşte perna pufoasă
pentru culcare
Marea-l primeşte zâmbind
Şi-l leagănă-n braţe
ca p-un prunc mult iubit
Se împletesc într-o îmbrăţişare tandră
N-ai observat că noaptea marea e caldă?
Dar după noapte se face dimineată
Şi-l strigă pe soare să se trezească
Deşi marea plânge, suspină
Îl lasă să plece pe bolta senină
El o sărută cald pe fruntea largă
Promite solemn c-o să se-ntoarcă.
E iarăşi zi, e iarăşi dimineaţă
Marea-i tot mare şi e tot albastră
Valul ei lung faleza spală
Vine şi pleacă, iară şi iară…