Author Archives: Stroia A. Gheorghe

Despre Stroia A. Gheorghe

Născut la Adjud, la 22 mai 1970. De profesie inginer, căsătorit 2 copii.

LUMINĂ DIN LUMINĂ – LIRICĂ PASCALĂ

Invierea

ÎNVIEREA

 

La ceas de seară-ntunecată
Cocoșul cântă de trei ori,
Căci firea-și leapădă veșmântul
Umbrit de grija altor sori.

 

Vântul se vaită prelung,
Pădurea verde e în jale,
Îngeri pornesc înspre pământ –
Cer sângerând pășind agale.

 

Ape se zbat în matca lor
Vuind de dor, vuind de jale,
Izvoare dulci – cu ape reci –
Suspină blând, doinind în cale.

 

Natura toată încremenită-i
Pe limba ornicului mut,
Căci vine jertfa cea de sânge,
Ce dă pământului tumult.

 

Clopote bat fără-ncetare,
Inimi-altar de-nchinăciune
Șoptesc în taină, rând pe rând,
Câte-o fierbinte rugăciune.

 

Mame cu prunci în calde brațe
Și tați, cu grijă ocrotesc,
Bătrâni și tineri deopotrivă
Lumina cerului slăvesc.

 

În pragul sfânt Lumina-apare,
Neprihănirea înviind,
E Taina cea de mult vestită
Viață lumii dăruind.

 

Porțile cele de aramă
Ale Tartarului nespus
S-au sfărâmat, fără zăbavă,
Arse de Soarele Iisus.

 

În cer e mare bucurie,
Iar pe pământ un cânt duios –
Cu dragoste și împăcare –
Vestește:  A-NVIAT HRISTOS!

 

 

 

CUVÂNTUL CE CUVÂNTĂ

 

 

Altar preasfânt, Lumină lină
Ce-n calea lumii-ai apărut,
Aminte adusu-ne-am de Tine
Și de Iubirea-Ți care Te-a durut.

 

La crucea Ta prinsă-n piroane
De omul cel nesăbuit
Ne-am prăvălit cu glasul stins
Și sufletul încremenit.

 

Cu jale-amară mucenicii
Ți-adună jertfa în potir,
Suspină Maica Preacurată
Cu lacrimi albe ca de mir.

 

Îți plânge chinul și menirea,
Rostește cânt de leagăn sfânt,
Tristețea-i mare, fără margini,
Jale-i în cer și pe pământ.

 

Jertfa Ți-e mare cât e cerul,
Cel străbătut de nori de sânge,
Plâng mănăstirile tăcute,
Clopotul sacru glasu-și frânge.

 

Dar Tu durerea o încerci
Pentru a omului salvare,
Din gheara dușmanului Tău
Să scoți a lui biată suflare.

 

Adu-ți aminte și de noi,
În slava Ta fără  prihană
Și voia Ta a noastră fie,
Un cânt de sărbătoare-n strană!

 

Și viața noastră o primește
La poale de Golgotă sfântă,
Lumină dăruiește-ne în toate
Și fii Cuvântul ce cuvântă!

 

 

BUCURĂ-TE!

 

Bucură-te, Iisuse,
Blândule păstor
Ce turma Ta cu dragoste o porți
Către vârful de munte veșnic verde!

 

Bucură-te, Iisuse,
Cerule înalt
Ce-mbogățit cu sori și cu luceferi
Aduci odihna nopții peste lume!

 

Bucură-te, Iisuse,
Omule curat
Ce trupul Ți L-ai dat în negre chinuri
S-aducă doar prin moarte, Viață Nouă!

 

Bucură-te, Iisuse,
Pământul cel bogat
Ce-ai pus în om sămânța Veșniciei
Blânda-Ți lumină în sufletul curat!

 

Bucură-te, Iisuse,
Soarele nestins
Prin care Dumnezeu lumină lumea
Făcând din noapte, ziua cea dintâi!

 

Bucură-te, Iisuse,
Cuvântul Fără-de-Început
Cuvântul Fără-de-Sfârșit, în inimile calde,
Ce schimbă vreascul în ramură-nflorită!

 

Bucură-te, învățătorule,
Carte deschisă
Spre a minților înțelepciune,
Ruga pustnicului și Cântul aedului!

 

Bucură-te, Iisuse,
Puterea zilei de azi
Speranța și Bucuria zilei de mâine
Fără de care nimic nu se poate!

 

Bucură-te, Iisuse,
Lumânare veșnic aprinsă
Pe calea întunecată a vieților noastre,
Liniștea blândă – Mirul binecuvântării tale!

 

Bucură-te, Iisuse,
Taină Împărtășită
Din moarte, prin Înviere, spre Viață,
Steaua Adevărului și Dreptății!

 

Bucură-te, Iisuse,
Paștele cel Nou,
Azimă celor flămânzi de Tine,
Ce aduci mângâiere săracilor!

 

Bucură-te, Iisuse,
Bucură-te,
Adu-ne veșnicia Raiului mai aproape,
Să ne fie Apa și Pâinea vieții!

 

Gheorghe A. Stroia
Sfintele Paște, mai 2013

 

LA MULȚI ANI, GEORGE NICOLAE STROIA!

===============================================

ISTROIAG

 

 

 

Azi, 17 martie, îl aniversăm pe copilul-scriitor GEORGE NICOLAE STROIA, la împlinirea frumoasei vârste de 13 ani. Să-ți fie calea presărată cu bucurii și importante realizări, cât mai multe scrieri literare și spor la învățătură! LA MULȚI ANI, GEORGE NICOLAE STROIA!

 

Iată ce spun cei mari despre scrierile micului scriitor vrâncean – prin vârstă, bineînțeles!

           ***

Când un copil îşi pune, încă din prima pagină a cărţii, o întrebare matură – „Cine sunt eu?” – şi când capeţi o detaliere poetică neaşteptată, frizând nu atât idei şi noţiuni din astrofizica elementară, dar şi din filosofia şi etica vieţii moderne, îţi dai imediat seama că nu este vorba de un simplu  teribilism, ci de o căutare firească şi de un răspuns sincer lansat pe portative lirice de mare rezonanţă, care vin de la un creator aparte.

Povestirile foarte tânărului scriitor vrâncean ne impresionează prin maturitatea cu care au fost gândite dar şi prin alternarea secvenţelor, animate de frumoase şi clasice fantezii infantile, însă nicidecum naive. Autorul s-a adresat în primul rând copiilor, cu prioritate  cititorilor de vârsta lui. Acest adevăr a fost scos în evidenţă şi de cei ce au făcut aprecieri critice pe marginea prezentului volum.

La reuşita tehnică a acestei cărţi au contribuit şi frumoasele ilustraţii făcute de mama autorului, profesoara Maricica Stroia. Citind şi alte lucrări valoroase ale micului scriitor şi auzind şi despre planurile lui ambiţioase de viitor, am curajul să afirm că ne aflăm în faţa unei mari speranţe a literaturii române din această perioadă de debut a noului mileniu iar urările noastre de succes deplin în continuare trebuie înţelese ca fiind mai mult decât nişte simple cuvinte de încurajare.

 

acad. prof. Cristian Petru Bălan – Glen Ellyn, Chicago

scriitor, muzicolog, pictor, membru ARA, USR

 

 

***

 Se ştie că, din totdeauna, copilăria a fost anotimpul viselor. Ce poate fi mai frumos decât un vis împlinit? Şi iarăşi se ştie că, visele din copilărie au şansă de izbândă. Ne-o mărturiseşte şi un copil talentat şi perspicace, George Nicolae Stroia, al cărui vis – acela de a scrie o carte – s-a împlinit, în chip minunat.

Aceste poveşti sunt scrise pe azur. Sunt scrise cu vată din nori, cu colţuri de steluţe argintii, cu secera lunii. E drept că l-au mai ajutat şi niscaiva îngeri, apăruţi din senin, care-l îndemnau să zboare mai departe cu închipuirea. Harul narativ al tânărului autor George Nicolae Stroia este cu totul ieşit din comun. El povesteşte curgător, folosindu-se de mijloace artistice deosebite, aventurile celor trei tineri plecaţi ca să dezlege ţinutul lor de blestemul Primăverii.

E foarte emoţionant cum acest copil de 12 ani reuşeşte să pătrundă în universul micilor vietăţi cu o putere şi o imaginaţie nemaipomenită şi apoi, ştie să relateze ceea ce a trăit acolo. Este cunoscut cum copiii ştiu să se transpună în poveste şi devin ei înşişi personaje. Nici nu ai putea să-ţi închipui că aceste poveşti sunt scrise de un copilandru. Puterea de pătrundere în universul poveştii este atât de mare încât parcă te transfigurezi şi tu şi aterizezi în acel basm. Acesta este un har pe care, nu toţi scriitorii maturi îl au.

Morala de la finalul cărţii este una foarte utilă multor oameni: “Întotdeauna şi-a adus aminte că oamenii trebuie apreciaţi pentru calităţile lor şi că cel mai mare act de cruzime este acela de a le distruge încredea în ei înşişi”.

                                                                

Cezarina Adamescu

Agero Stuttgart, membră a USR

 

 

***

O frunte înaltă, doi ochi  albaştri, visători, ce se pierd  în depărtare… Iată prima impresie pe care ţi-o lasă figura lui George  Nicolae  Stroia. După lectura primei poveşti, am dorit imediat să o citesc pe următoarea şi tot aşa, până  la ultima.

M-a surprins îndeosebi la George Nicolae Stroia, în vârstă de 12 ani, o imaginaţie debordantă, o mare puritate şi frumuseţe sufletească dar şi o adevărată măiestrie în a conduce firul unei  poveşti, cu momente de suspans şi încântare.

Un real talent în plină ascensiune, dublat de o formaţie literară, bazată pe o vastă lectură. Anotimpul viselor este o carte cu poveşti care se adresează  celor mici, dar mai ales persoanelor mature care au uitat lumea minunată a Copilăriei.

 

prof. Virginia Popescu – Ploieşti

poet, prozator, critic literar şi traducător

 

***

Indiferent de vârstă, ce  poate fi mai plăcut decât să adormi transpus în lumea poveştilor, înconjurat de personajele lumii de basm! Alunecarea de la real la fantastic creează o stare de vis, aşa cum bine a intuit autorul subliniind această valoare a poveştilor şi prin titlul, bine inspirat, al acestui volum – Anotimpul viselor”.

Închei, încălecând şi eu pe o şa, dacă tot suntem în lumea fantasticului. Şi în această lume a basmului şi a poveştilor, unde totul  se termină în modul cel mai fericit, să fie şi numele meu amintit ca printre cei care au scris despre prima carte a marelui scriitor al acelor ani, scriitor de recunoaştere internaţională, George Nicolae Stroia, aşa cum îl zăresc prin timp şi aşa cum îi doresc din preaplinul inimii.

                                                                                                                                  

Elena Buică – Buni

Toronto, Canada

 

***

Am rămas surprins plăcut, citind cartea „Anotimpul Viselor”, de frumuseţea adevărurilor şi sufletelor eroilor din fiecare poveste a acestei cărţi. De fapt, ele scot în evidenţă însăşi frumuseţea sufletească a tânărului autor, George Nicolae Stroia. Deşi atât de tânăr, încă un copil, acesta dovedeşte certe calităţi de narator, prin redarea curată şi clară a acţiunii, reuşind să captiveze cititorul şi să-l poarte în interiorul acesteia.

Am înţeles, citind data de naştere a tânărului talent, că este născut sub  „Zodia peştilor”. Nici nu se putea altfel… Cei născuţi în această zodie sunt predestinaţi să îndrăgească şi să-şi dedice viaţa, artei şi frumosului! Aceasta îmi întăreşte convingerea că, sub îndrumarea atentă a familiei sale (dedicată şi ea cuvântului scris şi artei, în general), tânărul, dar talentatul George Nicolae Stroia, va deveni într-un timp relativ scurt, un nume care va avea cu siguranţă ceva de spus, în lumea minunată a cuvintelor scrise cu sufletul şi inima, pe fila de carte, spre încântarea cititorilor de toate vârstele.

Îi doresc acestui tânăr talent, mult noroc în viaţă şi fie ca muza sub care s-a născut, în Zodia Peştilor, să nu-l părăsească niciodată!

 

Victor Burde – Alba Iulia

Poet, publicist

 

***

Scriitorii în lume sunt precum pomii înfloriţi primăvara în livezi; roadele lor nu se văd, ci se simt şi se bănuiesc, încă din PrimaVară a vieţii fiecăruia dintre ei. Acum şi aici, mlădiţele lui proaspăt ivite se pregătesc pentru lunga îmbrăţişare cu lumina, vervă unui anotimp îngemănat cu aşteptările înaltelor vârste ale Copilăriei, ale Speranţei…

… George Nicolae Stroia moşteneşte din familie „Bogăţia Sufletului”, de aici evadând cu firave aripi de rouă spre „Anotimpul Viselor” – poveşti care încă de această treaptă de văratice zări se întrevăd a fi nemuritoare; vrem sau nu, acest Mini-scriitor, ca vârstă, trebuie scris cu majuscule şi să i se dea spre veşnicire Muntele de talent ce i se cuvine.

Scriitorii nu au vârste, nici stele, nici grade spre a-i servi onoruri, ci au Har primit de la Dumnezeu, spre împlinirea celor mai nobile ţeluri ale vieţii, spre a da lumii aripile care-i lipsesc. Scriitorii sunt precum – în Toamnă – livezile pline de rod, gata de a deschide alte şi alte guri de izvoare, spre şi dinspre uşile pururi pecetluite de taine ale eternităţii.

 

 

Vasile Sevastre Ghican – Tecuci

Poet, prozator, critic literar

 

***

Elevul  George-Nicolae Stroia a publicat în anul 2011 interesante poveşti în reviste de literatură din ţară şi din diaspora românească. În acest an a fost cuprins cu trei frumoase poveşti în Antologia universală „Comori de vise” scoasă la cunoscuta Editură „Armonii Culturale” din municipiul Adjud. Am citit cu mare plăcere poveştile şi basmele scrise de acest minunat copil, eminent la învăţătură şi cu mare talent de povestitor. Doar lumea copiilor răspândeşte inocenţa, zâmbetul, candoarea şi speranţa, rămânând în lumea viselor şi trăirilor magice.

George Stroia are o imaginaţie bogată, cultivă binele şi frumosul. Navighează pe corabia viitorului cu personaje de basm – în mod deosebit: împăraţi, regi, prinţi şi prinţese dar şi păsări şi animale deosebite – şi dornic de aventură.

Toate poveştile şi basmele se citesc cu ”sufletul la gură” adunând din ele multe învăţăminte pentru viaţă. La George Nicolae Stroia toate personajele sunt pozitive, prin luptă cinstită reuşind să învingă întotdeauna răul, să îngenuncheze forţele întunericului. Tânărul autor merită toată dragostea şi aprecierile cititorilor. Vă recomand o carte scrisă cu talent şi cu multă iubire pentru copii şi părinţi.

 

Ionel Marin – Focşani

Poet, prozator, publicist

 

***

Poveştile fascinează la orice vârstă. Dar, şi mai fascinant este să descoperi că au un autor de doar…12 ani! Aflat încă pe tărâmul de basm, în ANOTIMPUL VISELOR , George Nicolae Stroia împarte cu generozitate din darul proaspăt primit, celor de vârsta lui, şi nu numai. Păstrând copilul bine dozat în suflet, ne întoarcem de nenumărate ori cu gândul la acea vreme, demult apusă… Şi, nemaigăsind puntea, furată de timp, încercăm să construim alta prin: versuri, poveşti, amintiri, reuşind astfel să accedem, să comunicăm cu ea, reinventând într-un fel, copilul din noi.

Iată că George Nicolae Stroia, cu BOGĂŢIA SUFLETULUI din ÎMPĂRĂŢIA IUBIRII, la numai 12 ani, plin de sensibilitate şi imaginaţie, promite o tolbă nesecată de poveşti, spre marea bucurie a cititorilor, fapt certificat de talentul şi vârsta de debut!

Felicitări micului… mare povestitor, ce stăpâneşte cu maturitate firul poveştilor, introducând cititorul în miezul lor, purtându-l alături de personajele însufleţite cu atâta măiestrie! De asemenea, felicitări părinţilor, care i-au transferat din talentul dumnealor, punându-i încă de la naştere acea „pietricică magică”, asemenea personajului Ianis,  din povestea care dă şi titlul cărţii. În concluzie: o familie  de creatori ai frumosului! – călătorind prin… ANOTIMPUL VISELOR.

Geta Mocanu – Galaţi

scriitor, editor

 

***

Ce frumos este să găseşti visători în rândul copiilor din ziua de azi! Am numai cuvinte de laudă pentru tânărul George Nicolae Stroia, mai ales pentru că este un visător. Am citit „Blestemul Primăverii” şi am rămas plăcut surprinsă de poveste şi personaje – o legendă nouă cu un suflu nou! Povestirea „Grija mamei” reflectă unul dintre cele mai puternice sentimente umane – dragostea maternă. Personaje fermecate luptă pentru bine pe paginile volumului „Anotimpul viselor”, magia le înconjoară, iar bunătatea le oferă puteri nebănuite. Şi ce poate fi mai frumos decât să visezi în „Împărăţia Iubirii”?

Tânărul nostru scriitor evidenţiază cu litere îngroşate la sfârșitul poveştii „Puterea timpului” un lucru desăvârşit: „Până şi Timpul poate fi oprit în loc, prin puterea curată a sufletului!” Îl felicit cu mare căldură şi prietenie pe George Nicolae Stroia pentru talentul lui deosebit de a povesti, cu speranţa că ne va oferi şi alte povești pe viitor. Literatura română are nevoie de astfel de tineri care să se valorifice și să crească!

 

Aga Lucia-Selenity – Braşov

Prozator

 

***

          Pusă în vârful peniţei care picură „scăpărări de cuvânt şi minte” pe ogorul nedesţelenit de sensuri şi încă sterp al paginii de caiet, şcolarul imberb din Ţara Cutremurelor (îl numesc astfel pe cel „dintr-a şasea, banca de la fereastra Nemărginirii şi Fantasmelor”, precocele şi talentatul meu tiz George-Nicolae şi, spre mândria lui şi Stroia, din Adjud-ul României!) ţâşneşte parcă din stânca crăpată de zguduiri apocaliptice – precum un „mic prinţ” indigen, cu moft întârziat şi pus pe/în basme – pentru a-şi „deşărta” desagii doldora de întâmplări nemaivăzute, pentru a da misterelor şi miracolelor un nume, o însuşire şi o întrebuinţare fiinţelor, o rânduială şi un rost faptelor, folosind spre comparaţie oglinda spartă a unei realităţi cenuşii, nu prea onorantă şi care „deranjează” ca specie raţională, de mult prea multe ori labilă (în sentimente) şi fragilă, fizic…

 

prof. George Nicolae Podişor – Rucăr, Argeş

poet, prozator, jurnalist

 

 

***

Anotimpul viselor” mi-a prilejuit, după mulţi ani, reîntoarcerea într-o lume a miracolului şi a miraculosului. Tânărul autor, George Nicolae Stroia, reuşeşte, folosind mijloacele specifice povestirii, să introducă cititorul într-o atmosferă de basm, acolo unde, în cele din urmă, în bătălia dintre Bine şi Rău, învingător iese, întotdeauna, Binele. Un mănunchi de întâmplări, o suită de personaje fantastice, izvorâte din fantezia juvenilă a autorului, dovedesc o surprinzătoare maturitate a condeiului la o vârstă atât de fragedă.

Bogăţia vocabularului, uşurinţa cu care mânuieşte „verbul” limbii române fac din George Nicolae Stroia un demn urmaş al marilor creatori de literatură pentru copii din spaţiul cultural românesc, şi nu numai.

Anotimpul viselor” este, în ultimă instanţă, o mărturie a talentului cu care a fost înzestrat  George Nicolae Stroia, talent dublat de o sensibilitate aparte şi de un stăruitor exerciţiu de lectură şi de autoperfecţionare.

 

 

Cornel C. Costea – Cluj-Napoca

Poet, eseist, prozator

 

***

Cu talentul său de scriitor autentic, George Nicolae Stroia brodează pe canavaua poveştilor sale cu firul de Lumină al Iubirii Divine, iubirea universului macro şi microcosmic, precum şi iubirea aproapelui exprimată prin întrajutorarea celor slabi şi neputincioşi, ajunşi la necaz.

Cine scrie cu acest fir  de aur este un scriitor mare, ale cărui opere sunt citite şi îndrăgite de cititori. De aceea îndrăznesc a crede că George Nicolae Stroia va ajunge un  Andersen al românilor. Îl rog pe Bunul Dumnezeu să-mi binecuvânteze îndrăzneala.

 

Năstase Marin – Galaţi

Scriitor, critic literar şi de artă

 

 

***

Şirul basmelor lui George continuă cu alte şi alte întâmplări, rânduite frumos, cum frumos este sufleţelul autorului, în încercarea lui de a reda cu maturitatea unui om în toată firea, fapte-învăţăminte care se aşează, piatră cu piatră, în fundamentarea caracterului viitorilor adevăraţi oameni, într-o societate cangrenată de boli grave, al căror leac stă, în primul rând în educaţie, bună creştere şi respect faţă de sine şi faţă de semenii noştri. Cu încântarea lecturii acestei cărţi, las mai departe Măriei Sale Cititorul, fie el tânăr sau la deplină maturitate plăcerea de a-şi umple sufletul visând alături de autor la anotimpul visurilor sale.

George Nicolae Stroia, ferice de părinţii ce te-au zămislit cu dragoste de carte, de slovă şi de condei, pe care îi felicit din toată inima pentru educaţia ce ţi-au dat-o şi grija ce-ţi poartă, ei înşişi iubitori şi mânuitori ai Cuvântului Rege! Felicitări dragi, copile cu suflet de aur, şi mult, foarte mult succes pe drumul pe care ai pornit! Sunt convinsă că nu peste mult timp vom avea bucuria să mai auzim de tine, şi vom  auzi, cu siguranţă, numai de bine!

 

Georgeta Resteman – Limassol, Cipru

Poet, exeget şi publicist

 

***

Ai un manuscris cu poveşti sub ochi. Descoperi vârsta autorului – 12 ani. Dacă nu eşti fanul aventurilor SF, primul impuls e să cârcoteşti: „Fanteziile unui copil ce stă toată ziulica la televizor, pe canalele cu desene animate, de unde a luat ca model pentru poveştile sale roboţi super-sofisticaţi şi oameni cu priviri de laser, nave cu viteză hiper-luminice, câmpuri de bătălii inter-galactice etc.” Parcurgi cu neîncredere prima povestire, apoi a doua, a treia… şi nici nu-ţi dai seama când cu vădit regret ajungi la ultima pagină, la ultimul cuvânt. Strângi la piept mănunchiul de coli ca pe ceva drag şi scump de care nici nu mai ştiai că-ţi lipseşte – copilăria, un fragment al ei, cu ale sale poveşti unde protagoniştii sunt: împăraţi şi prinţi, zâne şi vrăjitoare, gângănii, păsări şi animale, firul de iarbă, copacul, pădurea…

Ca scriitor, nu mi-am încercat pana în acest domeniu, bănuindu-mă că nu am suficientă sensibilitate, imaginaţie şi, de ce nu, talent. Citind cele nouă frumoase poveşti, autorul George Nicolae Stroia mi-a înlăturat orice îndoială – rămân doar cititor de poveşti! O concesie fac totuşi – dacă va scrie cu acelaşi har poveşti cu roboţi i le voi citi, sunt sigur, cu aceeaşi uimire.

 

Ion Lazăr da Coza – Tulnici, Vrancea

Poet, prozator

 

 

***

Copiii de vârsta lui se joacă, George-Nicolae creează. Copiii de vârsta lui se-mprietenesc mai greu cu lectura suplimentară, preferând orice altceva în detrimentul evoluţiei lor, iar George-Nicolae scrie pentru ei, dar cel mai mult pentru sufletul său.

Un copil cu privire pătrunzătoare şi iscoditoare, cu gândurile ordonate şi orientate spre actul creativ, un copil care încearcă prin munca sa să-şi facă mulţi prieteni.

Poveştile lui te duc cu gândul la copilărie, aducând, prin conţinut, din aroma celor de odinioară şi pun în valoare gândul bun împletit cu faptele care conduc spre victorie.

Crescut în spiritul adevărului creştin, George face adesea trimitere spre ceea ce e de folos omului: bogăţia sufletului.  Doar o inimă plină de iubire dezgheaţă relaţiile încrâncenate ale oamenilor: acolo unde e inima ta, acolo e şi casa ta! Desenele, parte componentă a poveştilor, dau culoare şi viaţă acestora, determinându-te să zăboveşti mai mult asupra lor.

Fără a face o analiză în parte a scrierilor, este lesne de observat că George „aruncă” în luptă elemente ale binelui şi răului, lăsând ca faptele personajelor să vorbească. Întunericul învins de lumină, răutatea împrăştiată de bunătate, ura topită de iubire – acestea la un loc mă fac să cred că literatura pentru copii este pe mâini bune. Sunt convinsă că timpul îl va şlefui chiar şi pe micul autor, aşa cum îi stă bine unei pietre de valoare, iar prin arta cuvântului, scrierile lui  vor transforma, poate, iluziile oamenilor în fire de realitate.

Felicitări pentru curajul şi puterea de-a pătrunde în mirajul cuvântului ale cărui feţe sunt multe şi alunecoase!

Angela Burtea – Brăila

scriitoare

 

***

         Eu cred că tu, dragă George Nicolae Stroia, ai venit pe lumea asta nu din întâmplare, ci dintr-o mare dragoste a părinţilor. Oglindindu-se în ochii tăi albaştri precum adâncul mărilor, părinţii tăi şi buneii te-au alintat cu cele mai alese şi mai frumoase vorbe şi te-au adormit înşirându-ţi multe poveşti de leac pentru suflet. De aceea foloseşti cuvintele cu atâta uşurinţă în poveştile pe care le-ai ales pentru cartea Anotimpul viselor – o carte care va fi cu siguranţă bine-venită pentru cititorii care te vor descoperi. Povestea poate fi leac pentru sufletul oricui. Sufletele oamenilor care citesc poveşti seamănă cu sufletele copiilor. Îmi vine în minte o întâmplare pe care mi-a spus-o o profesoară de limbă română. La un examen de susţinere a unui grad didactic, o colegă a domniei sale a tras un bilet pe care scria „Locul basmului românesc în literatură”. Pentru că nu a reuşit să abordeze subiectul, profesoara respectivă a cerut scuze profesorilor examinatori, precizând că a trecut de vârsta când se citesc poveşti. Cu binecunoscuta-i condescendenţă, ilustrul profesor Al. Husar a precizat: « Ce păcat… »

Cartea Anotimpul viselor beneficiază şi de o ilustraţie frumoasă care sporeşte interesul cititorului şi o face mai  atrăgătoare. Cred că această carte poate fi şi un interesant material didactic pentru dascălii care modelează sufletele celor mici, acele suflete curate şi doritoare de bine şi de adevăr, în vremuri în care părinţii sunt tot mai ocupaţi, iar timpul afectat copiilor se tot împuţinează.

Cu toată bucuria, îl felicităm pe autor, o felicităm şi pe doamna Maricica Stroia pentru frumoasele ilustraţii, iar Editurii ANAMAROL îi urăm să aibă cât mai mulţi condeieri ca George Nicolae Stroia.

 

Veronica Oşorheian – Alba Iulia

Poetă, prozatoare

 

***

Poveştile lui George Nicolae Stroia din „Anotimpul Viselor” prezintă garanţia  esenţei creativ – artistice,  un întreg reuşit într-o carte destinată copiilor,  şi nu numai.  Ea ar trebuie să fie la îndemâna oricărui părinte şi să constituie o modalitate inedită de a-şi apropia copiii de mirajul lecturii. Utilitatea sa va fi dovedită în educarea şi formarea celor mici, spre însănătoşirea morală a societăţii româneşti actuale şi viitoare.

 

Ştefan Radu Muşat – Bucureşti

Scriitor

 

Câteva date autobiografice George Nicolae Stroia

 

Data şi locul naşterii:  17 martie 2000 în oraşul Adjud, judeţul Vrancea.

Ocupaţia: Elev în clasa a VI-a, Şcoala cu clasele I-VIII „Mareşal Alexandru Averescu” – Municipiul Adjud.

Activitate literară:

Debut –  decembrie 2011, cu proza scurtă „Pădurea vrăjită” pe revista online Confluenţe Româneşti, Bucureşti;

Premii şi distincţii câştigate: Premiul I la secţiunea proză a Concursului Naţional de Creaţie Literară BOGDANIA – Focşani, 2012; Premiul I la secţiunea proză a Concursului Național „Visul” – Orăștie 2012, cu volumul Anotimpul Viselor, Ed. Anamarol, Bucureşti, 2012; Diplomă de merit din partea Ligii Scriitorilor din România, pentru volumul de debut „Anotimpul viselor”.

Cărţi publicate:Anotimpul viselor” – Ed. Anamarol, Bucureşti, 2012

În pregătire volumele: „Nu trăi, așa cum îți este scris” (proză scurtă) şi „Cuburi de lumină” (poeme-eseu).

Colaborare cu reviste literare şi culturale:

Din ţară: Confluenţe Literare, Armonii Culturale, Cărticică Românească de Copii, Elena Toma – Club XXL (Piteşti), Constelații Diamantine, Boema Literară, Moldova Literară, Climate Literare; Revista Prețul Cuvintelor,  revista Curcubeu ș.a.

Din diaspora: Pro Litera, Prodiaspora (Germania), Observatorul (Canada), New York Magazin, Așii Români, Universul Românesc.

Prezent în antologii:

Antologia universală COMORI DE VISE – Poveşti, povestiri, amintiri – 2012 (Europa, Canada, SUA).

 

 

 

Scrisoare mamei

======================================

ISTROIAG

 

 

 

 

 

 

 

George Nicolae Stroia
Clasa a VI-a, Școala Mareșal Al.Averescu Adjud

 

Îți  închin aceste rânduri,
ca să îți spun
cât de mult contezi pentru mine.

 

Ești soarele meu,
lumina ochilor mei;
fără tine viața nu are sens;
ești macazul care mă îndreaptă
mereu pe calea cea bună,
pe șinele magice ale gândurilor
și sentimentelor bune,
ferindu-mă de obstacole
de care m-aș putea lovi
și pierde în neant.

 

Tu ești universul meu
trecut,
prezent
și viitor,
tu ești scopul și finalitatea.
Nu-mi pot imagina viața fără tine.

 

Îmi aduc aminte
de fiecare greșeală a mea,
pe care o regret acum,
dar, dacă nu ai fi fost tu,
să mă mustri blând,
ceva mai rău se putea întâmpla.

 

Ești cheia gândurilor
și imaginației mele,
ești cheia creativității,
de la tine pornește totul,
prin tine se sfârșește totul.

 

Ești albastrul cerului;
când plângi, plânge și el,
dar cel mai mult
îmi plânge sufletul.

 

Multe aș mai avea să-ți spun,
roade ale pomului imaginației,
dar nu pot,
căci trebuie să cultiv cuvinte.

 

Mamă, Te iubesc mult!

Jertfa ta e viață!

Din tronul cerului cel nefăcut
Dintre luceferi, aştri şi lumini,
Ai coborât ca Om peste pământ
Ca să primeşti în dar doar spini.

Şi ai primit cu multă umilinţă
Batjocuri şi bătăi, şi palme dure,
Ţi-ai încercat din răsputeri răbdarea
Privind spre cei ce-aveau să te înjure.

Ai dăruit luminii haină nouă
Şi-ai îmbrăcat-o-n licăriri de heruvim,
Pe noi ne-ai ridicat din gheara morţii
Şi-ai vrut ca toţi copiii Tăi să fim.

Noi n-am văzut şi nici nu vom vedea
Că jertfa Ta e mare cât e cerul,
Iar în lumina Ta de Candelă aprinsă
Noi am trecut cu desfătare Fierul.
Ţi-am pus piroane, mari cât e păcatul
Şi-n coastă Te-am împuns cu nepăsare,
Ţi-am dat să guşti şi fierea, şi oţetul,
Fără să ştim că Rana-Ţi doare tare.

Tu, Doamne – Jertfa Sacră – ai ştiut
Că Fiii tăi sunt răi şi sunt haini
Şi totuşi, ai venit să-nduri, să suferi
Atâtea patimi, preschimbate-n crini!

Tu, Doamne, alăută fermecată,
Ce-şi cântă jalea cu durerea-i mută,
Din slava Ta, din cerul Tău curat,
O bucăţică, Tu ne împrumută!

Coboară-te din nou, la noi în casă,
Sfinţeşte-ne cu glasul Tău astral
Şi împrumută-ne din haina Ta curată
Un vis ce arde Sângele-n pocal!

Azi, sfânta zi a Învierii Tale Mari
Ne-aduce-n sufletele arse o Speranţă:
Că pentru noi Tu morţii Te-ai trimis,
Ca să putem avea prin Tine: Viaţă!

Poveste de iarnă – Ce ţi-ai dori de ziua ta, Nicolae?

–––––––––––––––––––––––––––––––-

 

Se povesteşte… că într-o dimineaţă de iarnă, un bătrânel, tare împovărat de sărăcia şi necazurile avute în viaţă, porni spre cișmea, să aducă apă în umila sa locuinţă. Era şi bătrân şi bolnav, iar fără apa cea de toate zilele nu se putea. Făcea economie şi la apa de băut, căci găleata pe care o căra i se părea din ce în ce mai grea. Povestea sa – povestea oricărui părinte, luptând cu greutăţile vieţii pentru a-şi creşte pruncii, dăruindu-le din puterea lui. Şi mare este bucuria părintelui când îşi vede copiii rostuiţi, oameni cu carte, învăţaţi şi așezaţi la casele lor. Numai că, după ce îşi iau zborul, copiii, prinşi fiind în problemele zilnice, încet…încet, îşi aduc aminte din ce în ce mai rar de părinţii lor. Unii dintre ei zboară departe, departe, acolo unde dragostea părintească ajunge la ei, doar printre rândurile scrisorii scrise cu lacrimi de sânge.

 

Aşa păţi şi bătrânelul nostru care, ducându-şi cu greu zilele, se simţea din ce în ce mai singur. Sau, poate nu era chiar atât de singur. Era el şi Dumnezeu! Cel care, indiferent necazul în care s-ar fi aflat, nu l-ar fi abandonat, niciodată! Nădejdea pe care bătrânelul şi-o punea în Dumnezeu era la fel de mare şi de fierbinte precum ruga lui de dimineaţă sau cea din noaptea târzie! Credea cu putere în El! Simţea că, deşi sărac, sufletul lui se îmbogăţeşte pe zi ce trece cu glasul lui Dumnezeu. Nu mai auzea atât de bine vocile oamenilor dar, atunci când tăcerea era profundă, auzea cântările îngerilor slavei, auzea cerurile foşnind de aripile heruvimilor, simţea că Păzitorii sunt…aproape.

 

În dimineaţa aceea, cerul era ca de lapte. Pe marginea drumului, copacii cu vârfurile legănate de vântul răcoros, se zgribuleau, încercând să-şi ascundă goliciunea. Gerul era puternic, până şi fumul care ieşea pe hornurile caselor tremura de frig. Bătrânul, îmbrăcat cu o haină peticită, cu blăniţa de la mâneci roasă, purta pe cap o căciulă de miel, cu marginile îndoite. Pe sub haina de iarnă, purta un pulover roşu, împletit, de pe vremea când buna sa soţie trăia. Ieşind din casă, fu întâmpinat de glasurile zgomotoase ale copiilor, care erau cât pe ce să-l dea jos din picioare. Dar, poţi să te superi pe glumele lor, pe veselia şi pe glasurile sunând a clopoţei? Văzându-i, îi trecură prin faţa ochilor imaginile chipurile copii săi dragi, de vârsta lor. Aşa erau şi ei – năstruşnici şi ghiduşi dar, parcă puţin mai respectuoşi şi mai cuminţi.

 

Ţinând strâns în mână găleata, păşea încet şi apăsat pe zăpada proaspăt căzută. Poate cu puţină teamă, să nu cumva să alunece şi să cadă. Nu de căzătură îi era teamă, ci de faptul că nu s-ar mai putea ridica. Dar, chiar şi aşa, îndrăzni. „Apără-mă, Doamne, să ajung cu bine înapoi!”, murmura bătrânelul. Zărea deja marginile îngheţate ale cişmelei, peste care se prelingea un firişor de apă limpede. Grăbindu-se să ajungă cât mai repede, piciorul drept îi alunecă peste marginea îngheţată a unei pietre, ce se rostogoli de îndată. Căzu în genunchi, dar nu se lovi prea tare. „Doamne, dacă ar fi vreun copil de-al meu aici, m-ar ajuta să mă ridic! M-ar ajuta să car şi găleata asta, care e din ce în ce mai grea!”.

 

Nu termină de rosti cuvintele că înaintea sa apăru un tânăr, înalt şi subţire, îmbrăcat frumos, cu haine roşii de catifea. Purta pe deasupra un mantou soldăţesc, cu blană de astrahan negru la mâneci şi la guler. Capul îi era descoperit, vântul fluturându-i pletele aurii, de culoare grâului de vară. Ochii săi scânteiau ca două stele, emanând bunătate şi căldură. Întinse mâna bătrânelului, spunându-i: „Haide, tată-moşule, ridică-te!”. Mirat de o astfel de apariţie, bătrânul întinse mâna tânărului şi se ridică. După ce-i umplu găleata cu apă, tânărul se oferi să îl conducă până acasă. Tot drumul înapoi, bătrânelul se tot gândea, trăgând pe furiş cu ochii spre tânărul misterios: „ Ce minune să mai fie şi asta?”.

 

Mergând în tăcere pe drumul troienit, bătrânelul îşi aminti de vremurile când – în putere fiind –  petrecea ziua de Sfântul Nicolae, acasă, lângă copiii săi frumoşi. Pe fiul cel mare îl chema Nicolae, iar pe una dintre fete Niculina. Şi unde mai pui că şi el era tot Nicolae, botezat aşa, pentru că se născuse chiar de ziua Sfântului Mare Ierarh. Masa lor era plină de bucatele de post, căci era Postul Crăciunului, respectat cu mare stricteţe la el în casă. Soţia sa, o foarte bună gospodină, făcea plăcinte cu mere şi plăcinţele cu dovleac – favoritele fiului cel mare. Pe masa gătită cu un acoperământ brodat fin, îi aşteptau sarmalele de ghebe, frumos aliniate pe platoul de porţelan. „Ei, ce vremuri! De s-ar mai întoarce, măcar şi pentru o clipă!”.

 

Sprijinit de braţul tânărului, bătrânelului îi veni aproape să leşine, căci poarta era întredeschisă. Pe aleea înzăpezită ce ducea spre uşa de la intrare, se vedeau urme de paşi. „Sigur m-au călcat hoţii!”, îşi zise bătrânelul, în gând. Dar, nu de hoţi îi era frică, sigur n-ar fi avut ce să ia, căci era umil şi, în afară de un câine şi o pisică, nu avea nimic. Tânărul de lângă el ridică găleata şi o aşeză pe holul întunecos de la intrare, pe un taburet. Ţinându-l pe bătrânel de mână, îl împinse către odaia din spate, unde se retrăsese de gerul de afară. Deschise încet uşa la cameră şi bătrânelul amuţise. Odaia era caldă, focul îşi arăta limbile roşietice, prin zăbrelele portiţei de la sobă. Pe perete, candela era aprinsă, împrăştiind în jur pace şi linişte. Masa de la perete era gătită deja de sărbătoare şi bucatele aburinde stăteau frumos aliniate! Mirosea a sarmale de ghebe, a plăcinte de mere cu scorţişoară şi rom!

 

Credea că visează sau că a murit şi a ajuns în rai. Nu atât în raiul lui Dumnezeu, ci în raiul care făcuse parte din viața lui, odată. Se trezi buimac, luat pe sus de feciorul său cel mare – Nicolae. Erau cu toţii acolo – copiii şi nepoţii săi, care veniseră de departe, să-i facă o surpriză, chiar de ziua lui. O putere de neimaginat îl cuprinse pe bătrânel. Uitând pentru o clipă de copii, el căută cu privirea pe tânărul care-l însoţise. Alergă încoace şi încolo ca să-l găsească! Dar, în zadar! Ajungând la uşa de la intrare, zări dincolo de poartă silueta unui bătrânel, îmbrăcat în haină de arhiereu, ce se depărta prin neaua sclipitoare. Avea în mână un toiag mare, cu o cruce în vârf, iar faţa îi strălucea ca soarele. Era chipul din icoana pe care o păstra în camera din faţă. Abia atunci, cu lacrimi mari în ochi, bătrânelul realiză: „Era El…era chiar Sfântul Nicolae! Venise să-l ajute, să-i aducă din nou pe copii aproape, să-i pună belşug pe masă. Venise să-i spună: LA MULŢI ANI…NICOLAE!”

 

După ce-l petrecu pe sfânt cu privirea, se întoarse în casă, ca să-şi strângă copiii şi nepoţii în braţe. Era fericit, cum nu mai fusese demult. Se simțea mai tânăr, mai vioi. Nu-l mai durea nimic și de rana de la genunchi, deja uitase. Şi de data aceasta, simți că mâna celui Atotputernic era deasupra sa. A fost cea mai mare minune pe care i-a fost dat s-o trăiască. Era umil, nici vorbă de mândrie, dar în sinea lui îşi spunea: „Cine poate îndura bucuria de i se spune LA MULŢI ANI, de ziua sa, chiar de Măritul său Ocrotitor?”

 

Oare, era un semn, era o prevestire? Şi ce dacă? Trăise deja multe şi văzuse şi mai multe în viaţa lui. Tot atâtea, câte vă doreşte şi vouă să ajungeţi să vedeţi şi să trăiţi, dragi copii!

 

LA MULŢI ANI, NICOLAE! LA MULŢI ANI, DRAGII MEI!

Gheorghe A. Stroia
Adjud – 6 decembrie 2011

Colecţia LIRIK – a Editurii Armonii Culturale – vă semnalează o nouă apariţie editorială: FELICIA FELDIOREAN – „PETALE DE SUFLET” (poezie)

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Din colecţia LIRIK a Editurii Armonii Culturale, vă semnalăm o nouă apariţie editorială: FELICIA FELDIOREAN – „PETALE DE SUFLET” (poezie). Iată ce spune despre motivaţia subtilă a scrierilor sale, însăşi autoarea: „Sunt o româncă, răsărită într-o vară, într-un mic sat din Ardeal. Îmi place să spun că sunt, nu prima generaţie de intelectuali, ci ultima generaţie de ţărani, plecată după şcoala primară la Braşov să înveţe carte. După terminarea şcolii gimnaziale şi a Liceului de Ştiinţe ale Naturii din Braşov, am absolvit Facultatea de Medicină din cadrul UMF „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

 

Sunt simplitate, sensibilitate, Iubire de Frumos şi de Viu, de Natură şi de tot ce mă înconjoară în Univers. Sunt Credinţă şi Iubire. Sunt respiraţia Satului şi a Gliei, sunt Pământul din care m-am născut şi pe care îl port cu mine prin lume. Sunt Dor infinit de Rădăcini şi de Neam.

„Sunt primăvara într-un strop de rouă”, „eu sunt un iceberg ce străbate marea”, „sunt infinitul şi sunt dimineaţa”, „sunt roua care cade pe obraji”.

Scriu pentru a mă exprima, a comunica, a plânge şi a râde, a urca şi a cobori, a visa şi a iubi. Scriu pentru că sunt vie şi pentru că Dumnezeu mi-a dat acest Talant. Scriu pentru sufletele din jurul meu însetate de Iubire şi Frumos.

Am scris şi scriu din dorinţa de a fi înţeleasă, iubită şi crezută pentru ceea ce fac şi pentru ceea ce sunt. Poezia pentru mine este o formă de reînviere, de retrăire a iubirii pierdute, moarte sau regăsite.  Poezia poate fi lumină şi întuneric, viaţă sau moarte. Poezia e  zbor şi cădere…. şi eu mă identific cu ele. Eu… doar Sunt!  (Felicia Feldiorean, născută pe 08 iulie 1968, la Braşov)

O nouă apariție editorială

–––––––––––––––––––––––––––––––

Din colecţia LIRIK a Editurii Armonii Culturale, vă semnalăm o nouă apariţie editorială: VICTOR BURDE – „DESCÂNTEC DE ROUĂ” (poezie).

Mesajul liricii poetului ardelean, care va împlini în curând frumoasa vârstă de şaptezeci de ani, este unul clar, precum picăturile de rouă, adunate şi convertite în şuvoaie limpezi: decenţă, respect, dragoste faţă de oameni şi faţă de actul creaţiei – în genere. Negându-se pe sine, poetul reuşeşte să-şi accepte natura umană, limitele existenţiale, împărtăşind din dorul febril al căutării răspunsurilor la întrebări mortificatoare. Tonul unora dintre retoricile lui Victor Burde este profetic, prevestind renaşterea rugurilor înverzite de primăvară din cenuşa lăsată de anotimpurile spulberării. Ca într-un joc existenţial unic, poetul clarifică ciclicitatea vieţii, socotindu-se pe sine: ploaie, vânt, soare sau nor, lună şi stea şi – de ce nu – parte a unui anotimp. Cu siguranţă un anotimp feeric: cel al poeziei. «Descântec de rouă»: un scenariu liric – un puzzle existenţial al esenţei şi esenţializării – elementul sine qua non al unui valoros demers iniţiatic, original. O nouă reuşită ce poartă semnătura lui Victor Burde.” (Gheorghe A. Stroia).

 

Victor Burde s-a născut pe 7 martie 1942 în localitatea Perii –Vadului, jud. Sălaj. În prezent domiciliază în municipiul Alba Iulia.

 

Volume publicate:

-„SE ROAGĂ PĂDUREA”  – versuri (volum de debut) 2010;

-„SUB ZODIA PEŞTILOR” – versuri – 2010;

-„AŞTERNUT PE FRUNZA TOAMNEI”  – versuri – 2010;

„ LEGENDA PANGHIEI – FATA CARE S-A ÎNDRĂGOS-TIT DE SOARE” – legendă populară în versuri – 2011; (Toate volumele au apărut la Editura „GENS LATINA” Alba Iulia).

 

Premii câstigate:

Premiul I la Concursul Naţional  „Pe Aripi De Dor Domnesc” – secţiunea poezie, ediţia 2010;

Premiul IV la Concursul Internaţional de Poezie pentru românii de pretutindeni, ”STARPRESS” ediţia 2010;

Premiul Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”- Filiala Argeş, în cadrul Concursului Naţional „Pe Aripi De Dor Domnesc”-ediţia 2011.

 

Colaborări:

-Revista internaţională  de cultură româno-canadiană,  “Starpress” ;

-Revista “Pietrele Doamnei” – Domneşti, Argeş;

-Revista „Cetatea Rodnei” –Rodna-Bistriţa Năsăud;

-Revista „Dor de Dor”-Botoşani;

-Revista “Speranţa” Alba Iulia;

-Revista “Gând Românesc” Alba Iulia;

-Revista “Armonii Culturale” Adjud – Vrancea;

-Diverse reţele şi site-uri pe Internet;

-Membru, al Asociaţiei culturale „Gând Romanesc, Gând European şi al Cenaclului literar „Gând Românesc”Alba Iulia

-Inclus în „ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME” 2010 ( ediţie bilingvă, română-engleză);

Este membru al LIGII SCRIITORILOR din ROMÂNIA.

Colecţia LIRIK, a editurii Armonii Culturale, anunţă o nouă apariţie editorială: EMIL DRUNCEA – INSULA DE CUVINTE (poeme)

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Din colecţia LIRIK a Editurii Armonii Culturale, vă semnalăm o nouă apariţie editorială: EMIL DRUNCEA – INSULA DE CUVINTE (poeme). Placheta conţine un număr de 36 de poeme, având o prefaţă apreciativă, alcătuită de scriitoarea şi publicista Maria Diana Popescu, redactor al prestigioasei reviste de cultură Agero Stuttgart. „Tonalităţile ideatice sunt varii personaje, ce-şi joacă rolul pe scena vieţii, cu devoţiune şi talent. Insula pe care o construieşte Emil Druncea este un tărâm realist-magic, ascuns de insinuantele-i ceţuri lirice. Pe această insulă a cuvintelor, supusă intemperiilor, se poate găsi refugiu şi, implicit, protecţie. Subtilele sale personaje îşi exersează abilităţile, creînd magia prin care realitatea este esenţializată, valorizată. Fără a abuza de un limbaj pseudo-erudiţionist, „Insula de cuvinte” construieşte stări, tensiunea manifestând un evident crescendo liric. Fără a intenţiona să delimiteze graniţa dintre realitate şi ficţiune, prin confruntarea dintre eul auctorial şi eul autobiografic, poemele „Insulei de cuvinte” împrumută din „lirismul” reprezentărilor lui Kush, ori chiar din „dilematica” pânzelor lui Molev. Abstract şi real, într-un amalgam plin de forţă şi culoare, peste care va străluci, cu siguranţă, pânza unui (mult)aşteptat curcubeu: poezia autentică.” (Postfaţă, Gheorghe A. Stroia)

Colecţia LIRIK, a editurii Armonii Culturale, anunţă o nouă apariţie editorială: VERONICA OŞORHEIAN – „ANOTIMP CERNUT” (poezie)

–––––––––––––––––––––––––––––––

Din colecţia LIRIK a Editurii Armonii Culturale, vă semnalăm o nouă apariţie editorială: VERONICA OŞORHEIAN – „ANOTIMP CERNUT” (poezie). „Cosmosul, Dumnezeirea se reflectă în sat, satul se reflectă în poezia Veronicăi Oşorheian, iar razele reîmprăştiate ajung din opera sa la noi, în mod special, la satul din care s-a pornit… Este o problemă de reflexie, de trecere a lor prin medii de reflexie şi refracţie cu plămădiri, sau consistenţe-densităţi diferite, de întoarcere şi, desigur, de receptare contemporană a fasciculelor de lumină… Mai este şi o altă problemă, cea denotată de titlul volumului, Anotimp cernut, respectiv cea a modului de plămădire a poemelor, a cernerii şi transpunerii într-o creaţie originală a temelor şi motivelor străvechi, dar travaliul ritualic al poetului, lăsat să se manifeste doar prin poeme şi „neteoretizat” sub aspect poetic încă, nu constituie subiectul nostru predilect, de data aceasta… Revenind la prima perspectivă decupată, considerăm că e inspirată ideea (metafora) de a-i asemui poemele cu snopii de stele – cum a făcut şi domnul Ion Buzaşi – pentru că ele împrăştie raze, care uneori nu mai ştii de unde ne parvin şi spre ce se revarsă lumina lor – fiind evident că nici lumina nu se împrăştie haotic, ci după un plan de mare exactitate, din alt registru… Te întrebi de unde provine ea, reflectată sau refractată, deşi sorgintea ei nu poate fi decât divină, de la creaţia Veronicăi Oşorheian sau de la valorile străbune, eternizate, condensate în lumea satului, transpuse fără deformări de substanţă, în poemele sale… Unii le pot percepe, alţii, probabil, ba…” (Cercetător ştiinţific dr Gabriela Mircea).

Colecţia LIRIK, a Editurii ARMONII CULTURALE, anunţă o nouă apariţie editorială: PICĂTURI DE TIMP (poeme) a poetului focşănean IONEL MARIN

 

Colecţia LIRIK, a editurii Armonii Culturale, anunţă o nouă apariţie editorială: IONEL MARIN – „PICĂTURI DE TIMP” (poeme şi eseuri). Volumul poetului focşănean, un mozaic liric, de întindere relativ redusă, dar cu o mare densitate de sensuri şi simboluri, descrie stări elegiace, armonii,  doruri, împletite într-o silenţioasă şi profundă rugăciune. Ca de fiecare dată, în volumele sale de poezie, apar ca omniprezente: Lumina Divinului, Sacrul şi Profanul, Celestul şi Teluricul,  componente esenţiale ale unei extraordinare poveşti de viaţă.

 

În fiecare poezie a cărţii, există două planuri ideatice. Un plan al Maturităţii, prin care poetul priveşte retrospectiv umbrele şi luminile vieţii – fatidic rostite şi eminamente trăite şi un alt plan – al Copilăriei – prin care poetul încearcă să perceapă frumuseţea persoanei dispărute, transformată în praf de stele (încercând regrete, poate tardive, la acţiuni anterioare). Prin împletirea celor două planuri ideatice, rezultă un lirism curat, sincer şi purificator, expresiv, idilic, reverberând energii ances-trale şi contrastând cu dual(fals)itatea lumii din jur.

 

Prezentată sub forma unui buchet lirico-eseistic, ce deconspiră tăcere şi solemnitate, cartea pendulează între limitele unui status fiinţial, în care sentimente –  ascunse sub măşti de lut – plâng pe umărul implacabilului timp. Transformat în petale de flori, cu miezul de foc, din care picurii ruginii umbresc siluetele clipelor, timpul se comprimă, concentrând – în sensuri existenţiale unice –  doar esenţe. O alchimie lirică aparte, un spectru invizibil.

 

Despre…

 

 

 

Editura Armonii Culturale a fost fondată la Adjud, la 15 iunie 2011 (la 122 de ani de la trecerea în nefiinţă a Luceafărului), cu scopul de a promova cultura scrisă valoroasă şi originală, de a răspândi în lume veşti despre genialitatea românilor de pretutindeni. Născută dintr-o necesitate, editura Armonii Culturale îşi propune să editeze cărţi, de o calitate excepţională (prin conţinut şi prezentare grafică) şi la preţuri fără concurenţă. Procesul de editare calitativ-superior, interactiv, desfăşurat în lumina respectului cuvenit autorilor acceptaţi spre publicare, are ca rezultat un produs finit: CARTEA, ce întruneşte toate calităţile dorite de autor , un produs finit atent supravegheat de editorii noştri. O realizare Armonii Culturale, care va face cinste – cu certitudine – tuturor!

 

 

 

Până în acest moment, editura Armonii Culturale a inaugurat, cu noi titluri de carte următoarele colecţii (vor urma, cu siguranţă, altele):

 

ERUDIT (carte şcolară şi carte ştiinţifică şi enciclopedică);

 

LIRIK (poezie);

 

EPOSS (proză, eseu, jurnal, roman);

 

EXEGESIS (analize şi comentarii, critică şi eseistică literară).

 

 

 

Aşteptăm autorii interesaţi să ne contacteze, pe adresa editurii, sau pe pagina web (www.armoniiculturale.ro/editura), la următoarele date de contact:

 

 

 

GEOCOSYNUS EDUCATIONAL GROUP
Editura ARMONII CULTURALE
Str. Siret, bloc 28, ap. 30, Adjud, jud. Vrancea
telefon fix: 0374-064.594, mobil: 0741-078.627, 0733-636.116
e-mail: editura@armoniiculturale.ro,
web: www.armoniiculturale.ro

 

 

 

Editor
Gheorghe A. Stroia