Author Archives: Camelia Liana Filipoiu

Pustiu

––––––––––––––––––––––––––––––––                

Pustiu. Neliniștea sufletului meu, lupta interioară, frământările mă termina ușor, ușor. De ce… nu se poate, de ce nu pot , de ce nu reușesc  mă întreb deseori.

Aș vrea să zbor,  să pot să mă înalț să  ajung la nori, iar de acolo înapoi să pot să arăt.

Să pot să dovedesc ceea ce sunt, ceea ce iubesc.

Zborul. Aripi rupte, zdrobite…îngeri mincinoși, cu chip luminos…păcat. 

E așa frumos. Lumina caldă e împrejur și peste noi …apoi cenușa…noroi.

Și dansul lor fermecător așa  mirific…și apoi înfricoșător. De ce vreți să vin cu voi?

O să mă lasați în zbor și am să cad…din nou.

Cerul. Gri închis, roșu vinețiu…și parcă cade greu…nu pot să mă ridic.

Unde e acel albastru  infinit, te-am iubit…așa de mult dar m-ai rănit.

Am vrut să rup un colț de rai  și nu am găsit acel drum călăuzit, aripile s-au frânt în zbor.

Nu am reușit. Un ultim zbor cu imaginea unui înger…splendid.