Author Archives: Dumitru-Cristian Ștefănescu

Despre Dumitru-Cristian Ștefănescu

Născut în Brăila. Am 45 de ani, căsătorit cu un copil.

Îmi pare rău

 

Câteodată nu sunt vrednic
Vrednic de a ta iubire
Mai demult, am fost vremelnic
La un pas de despărţire.

Îmi pare acum, aşa de rău
Că astfel am gândit
Aş fi păşit singur în hău
De nu te-aş fi iubit.

Şi tu în inimiora ta
Puterea ai găsit
Puterea mare de-a ierta
Pe mine, ce-am greşit.

Tu ştii acum că te ador
Şi tare umilit
Îţi spun aici eu vreau să mor
Aici, unde-s dorit.

November 14, 2013 12:59:53 PM

Pierdut printre culori

 

Vă mulţumesc şi-adânc în a mea minte
Un pic stângaci, pierdut printre culori
O poezie fac, din şiruri de cuvinte
V-o dăruiesc din suflet,  în locul unei flori.

Şi sufletele bune, generoase
Ca florile de colţ sunt foarte rare
Sunt darnice, ca zilele ploioase
Sunt a pământului, sublimă încântare.

Vă mulţumesc, un gest impresionant
Făcut în clipa grea şi fără şovăială
Bărbat de-aţi fi, un gest aşa galant
V-ar transforma în cavalerul plin de fală.

Simpatică, drăguţă, fragilă ca o floare
C-un zâmbet larg, ce-ajungi să îl adori
M-aţi întrebat, „pe tine ce te doare?”
Şi-aţi spus la urmă: „eu nu te las să mori.”

Vă mulţumesc şi slabele cuvinte
Sper să reflecte tot ceea ce gândesc
Sper să vă placă ce-am scris mai înainte
Eu scriu mereu, aşa precum trăiesc.

Pot fi din nou o clipă mult prea calmă
Şi liniştea, în mine s-o adun
Cu inima-mi fragilă, ce-ascund mereu în palmă
Vă mulţumesc din suflet, atât vreau să vă spun.

Această poezie o dedic D-nei Constantin Liliana

14 November, 2013 5:52:16 AM

Unui redactor

 

Eu recunosc un adevăr
Şi multă lume ştie
Redactori goi, exact sub păr
Sunt zece la o mie.

Nu pot, nu vor să scrie-un rând
Da-i judecă pe alţii
Şi viaţa, ei şi-o beau plângând
Şi-o fac pe sicofanţii.

Eu au făcut mari facultăţi
Din coate mereu dând
Făcând la rectori multe plăţi
Ei au chiulit şi-n gând.

Ei n-au ce caută aici
În posturi importante
Sunt că femeia de servici
Figuri ce sunt jenante.

Când răsfoiesc revista lor
Citind vreo poezie
Mă îngrozesc şi-aproape mor
Văzând aşa prostie.

Idei ce-s aruncate vraf
Ce nu au ritm şi nu au rimă
Şi înţeleg că ei sunt praf
Valoarea lor este infimă.

Şi domnu Gheorghe nu vă zic
Că nu vă mai respect
Sunteţi un Ghiţă, unu mic
Nu sunteţi vreun deştept.

Acum nu mai puteţi nega
Că pot şi am talent
Acum, vă pot eu îngropa
La modul permanent.

Tuesday, November 26, 2013 7:37:01 AM

Un vis

 

Raţiunea îmi spune că pleci
Timpul îmi spune că trece
Şi-n dimineţile reci
Inima-mi spune: sunt rece.

Intuiţia îmi spune că pot
Şi gândul mă poartă departe
Departe de-al vieţii clocot
Mă poartă pe pagini de carte.

Şi totul în jur e un vis
Trăit în vieţi paralele
Rar şi ciudat compromis
Şi stoarcem seva din ele.

Şi gustând mereu cu nesaţ
Din viaţă asta banală
La urmă simţim gust de zaţ
În ultima clipă fatală.

Şi ceaşca acum a căzut
Şi timpul ne poartă-n uitare
În cioburi să prefăcut
Şi-atunci ne cerem iertare.

Friday, November 15, 2013 09:36:31 AM

Lângă mine

Timpul s-a oprit în loc

A îngheţat şi-a obosit
El fugit cu-atâta foc
Şi nu mă mir că s-a oprit.

Lângă mine, aşezat
Pe o banca într-un parc
Chiar acum m-a întrebat
Ce doresc şi ce mai fac?

Nu doresc acum nimic
Stau şi-aştept, aştept să treci
Uite, m-odihnesc un pic
Eu te rog acum să pleci.

El se uită-atent la mine
Îmi spune, oftând uşor
Tinere, ce spui nu-i bine
Am piciore şi mă dor.

Eşti acum, nepăsător
Dacă plec, sunt bun plecat
Dacă plec, eu te omor
Şi-ţi iau sufletul curat.

Îi răspund încetişor
Eu, nepăsător, nu sunt
Ştiu c-odată am să mor
Ca tot ce e pe pământ.

Însă ,nu vreau să te-opresc
Moartea-i lucru natural
Ăsta-i datul omenesc
Moartea e ceva normal.

Se uită în ochii mei
Şi îngândurat îmi spune
Eu te las acum să iei
Amintiri din zile bune.

Eu îţi mulţumesc ,bătrâne,
Pentru darul ce mi-l faci
Cred acum şi o voi spune
Că matale chiar mă placi.

Eu te plac cu-adevărat
Am citit tot ce ai scris
În cuvinte-ai aranjat
Gânduri, poezii de vis.

Eu te las, acum eu plec
Plec şi nu mă mai întorc
Pe aici, eu nu mai trec
Te-a ajuns al tău soroc.

November 15, 2013 08:44:29 AM

Flacără

=====================================

Sunt complet dezamăgit
Viaţa asta, ordinară
Crunt, năprasnic m-a lovit
A făcut din mine-o fiară.

Mă privesc cu ochi de gheaţă
Mă privesc şi văd, nimic
Mă topesc parcă în ceaţă
Ce pot eu acum să zic?

Am fost flacără în zori
Fără oxigen, m-am stins
Sunt doar fum, mă pierd în nori
Mă avânt în necuprins.

Ştiu că sunt doar o povară
Şi că sunt eternul chin
Sunt o picătură amară
Într-o cană cu venin.

Vreau să uit, aşa mi-e bine
Şi să uit ce am iubit
Să uit tot, să uit de mine
Să dispar în asfinţit.

Thursday, January 31, 2013

Ziua

======================================
Eu acum calc chiar pe nori
Trec în pas de defilare
Văd ziua născută-n zori
Născută de asprul soare.

Doamne, cât e de frumoasă,
Ca un diamant sclipeşte
Ea de ceruri e atrasă
Şi de boltă se lipeşte.

Şi-i aud tainica şoaptă
Cum rosteşte în surdină
Sunt acum pusă pe faptă
Sunt acum o zi lumină.

Soarelui sărută mâna
Spune: săru-mâna, tată,
Fiica ta e numai una
Este ziua parfumată.

Tu o naşti şi tu o creşti
Faci eforturi uriaşe
Ziua-n lume tu sădeşti
Cu raze prealuminoase.

El răspunde supărat:
Ceva tu greşeşti, copilă,
Tu greşeşti, dar te-am iertat
Ai o soră mai umilă.

Auzit-ai tu de noapte?
Este chiar a ta surioară
Nu auzi a sale şoapte
Când se-apropie sprinţară?

Eu sunt tatăl, luna-i mama
Şi ea e frumoasă tare
Cum de nu ţi-ai dat tu seama
Că mai am o altă floare?

Are o rochie de stele
Şi luceafărul îi e mire
Ei dansează printre ele
Rătăciţi sunt în iubire.

Eu vă rog să v-aveţi bine
Sunteţi egale în drepturi
Să nu creadă oarecine
Că ne tragem de şireturi.

Vă iubim la fel de mult
Însă doar o soartă crudă
A decis mai de demult
Să ne facă nouă-n ciudă.

Eu pot să te văd pe tine
Însă nu pe a ta soră
Ziuă, noaptea pentru mine
E ca o distantă horă.

Însă soaţa mea cea bună
Luna, care-i a ta mamă
Nu întârzie să-mi spună
Noaptea, soarele îl cheamă.

Chiar de nu o pot vedea
Şi pe ea eu o iubesc
Ea e ruptă dintr-o stea
Eu nu pot s-o părăsesc.

Crudă soartă mai avem
E pedeapsa cea mai mare
Noi copiii nu-i vedem
Cu ce am greşit noi oare?

Acu’ , tu eşti obosită
Hai să mergem la culcare
Mama ta este grăbită
Noaptea e aproape tare.

Thursday, September 27, 2012 5:11:47 PM

Gânduri

–––––––––––––––––––-

Cerul nopţii îl privesc
Cu ochii pierduţi la stele
Şi aş vrea să mă unesc
Să devin una cu ele.

Stau acum în preajma voastră
Însă sunt aşa departe
Sunt o pasăre măiastră
Sau sunt fila dintr-o carte.

Gândul meu spre albe ţărmuri
Tot mereu, mereu se-abate
Gândul meu, fără de hamuri
Chiar de lume mă desparte.

Mă poartă în codrul verde
Sau chiar pe înaltul munte
Cine oare-acum mă crede
A văzut, desigur, multe.

Însă nu poate-nțelege
Nu pătrunde-n mintea mea
El, acum, poate alege
Poate crede orice vrea.

Poate spune că e grav
Sunt un caz fără scăpare
Poate zice că-s bolnav
Eu n-am nicio ezitare.

Îi răspund cu mare foc
Liber sunt în al meu eu
Eu cu asta nu mă joc
Ăsta este ţelul meu.

Când creez, când scriu ceva
Libertatea o exprim
Mă preschimb în altceva
Mă transform în heruvim.

Şi atunci, pe loc, îndată
Eu spre ceruri mă ridic
Nu-i o glumă nesărată,
Adevărul eu îl zic.

Aripi cresc şi eu plutesc
Mă ridic mereu în zbor
Eu de ceruri mă lipesc
Şi devin nemuritor.

Eu sunt pura conştiinţă
Albă, a cerului lumină
Eu sunt de bună credinţă
Nepătat, fără de vină.

Nu-i nimic de nu mă credeţi
Nu-i problemă, nu mă supăr
Stai acum şi încă cugeţi
Oare eu, acuma sufăr?

Nu-i o boală, te asigur
Este pură libertate
De asta, sunt foarte sigur
Sigur sunt că am dreptate.

Sufăr cu adevărat
Pentru mine, pentru voi
Dacă vreţi să încercaţi
Vă veţi transforma apoi.

Veţi fi gând înaripat
Liberi, pasăre pe cer
Liberi cu adevărat
Pentru voi, eu asta sper.

Libertatea este dată
Chiar de bunul Dumnezeu
Libertatea adevărată
Te transformă într-un zeu.

2012-09-24 8:43 PM

Un coşmar

============================================

O dragoste fără răspuns
Ce lucru groaznic, un coşmar
Să nu iubeşti îndeajuns
Să trăieşti viaţa în zadar.

Să nu vezi împrejur nimic
De altul, ţie să nu-ţi pese
Să ai un suflet tare mic
Să ai mereu doar interese.

Veşnic, tu inima să-ţi minţi
Şi întrebări să nu îţi pui
Să nu-ţi doreşti să te agiţi
Ce simţi în tine, să nu spui.

Să fii mereu altcineva
De tine însuţi să te-ascunzi
Mereu tu să eviţi ceva
Să nu doreşti să îţi răspunzi.

Să fii mereu ca Peer Gynt
Aventurierul egoist
Să rătăceşti în labirint
Să fii alambicat şi trist.

Şi să coteşti, să ocoleşti
Să uiţi de tot, să uiţi de toate
În ochi nicicând să te priveşti
Să spui mereu că nu se poate.

Să te ascunzi de lumea toată
Ca melcul într-o cochilie
Iubirii veşnic să-i dai roată
Să fii mereu ca o mumie.

Eu nu doresc să fiu ca el
Mai bine-n moarte să dispar
Eu vreau să fiu mereu altfel
Să simt şi dulce şi amar.

Eu vreau să sufăr din iubire
Nu vreau să mint, vreau să iubesc
Nu vreau să fiu o amăgire
Aşa aleg eu să trăiesc.

Thursday, 18 October, 2012 5:59:32 PM

Durere

–––––––––––––––––––––––––––––

Capul mă doare, simt că plesneşte,
În ceafă se-nfige un cui înroşit,
Simt că durerea mă ameţeşte
Pe fotoliu m-aşez, un pic cam grăbit.

M-ăntind spre dulap, iau o pastilă,
O dorinţă eu am, să scap de durere,
Sper ca pastila să fie utilă,
Cu apă o iau, aşa cum se cere.

Mintea mea, o mină de aur,
Clocoteşte încet, produce mereu,
Nu mai sunt om, eu sunt un faur,
Cuvinte forjez în capul meu.

Ce pot să fac, cum pot s-o opresc,
Cuptorul din cap, cum pot să îl sting?
Orice aş face, n-o nimeresc
Durerea din cap nu pot s-o înving.

Acum mă predau, în pat mă strecor,
Amar simt în gură, durerea insistă,
Mă scald în durere şi parcă zbor
Ajung într-o lume ce nu mai există.

Ajung într-o lume mai bună, frumoasă
Ajung în loc alb, neîntinat
Arunc împrejur o privire sfioasă
Sunt într-un loc de neuitat.

Şi iată, miracol, durerea dispare
Mă uit împrejur şi florile râd
Durerea de cap ,nu mai apare
Durerea-şi ascunde capul ei hâd.

Friday, August 03, 2012