Author Archives: Elena Victoria Glodean

Despre Elena Victoria Glodean

Elena Victoria Glodean Data naşterii: 09 05 1953 Domiciliul:Câmpina Absolvent al Facultatii de Jurnalism, Comunicare si Relatii publice, Bucuresti. - Debut publicistic în « Evenimentul Cultural şi Artistic » Câmpina -1990 - Volum de debut editorial -Antologia «Drumurile vieţii», Editura Anamarol Bucureşti-2007 - Volum de autor « Între două tăceri » -Editura Anamarol Bucureşti-2008 (lansări ale volumului de autor-22 August 2008-Uniunea Scriitorilor Bucureşti şi 15 Octombrie-2008 -Muzeul « Iulia Haşdeu »-Câmpina) Poezii publicate în următoarele antologii: -Antologia «Drumurile vieţii», Editura Anamarol Bucureşti-2007 -Antologie «Freamăt de timp-Freamăt peren», Editura 3D Drobeta Turnu Severin -2007 -Antologie «Freamăt de timp-Freamăt peren», Editura 3D Drobeta Turnu Severin -2008 -Antologie trilingvă «Şansele poeziei», Editura ANAMAROL Bucureşti -2008 -Antologie de poezie “Arta de a fi”- Editura ANAMAROL Bucureşti -2009 -Antologie de poezie"Esente"-2010 Poezii publicate pe următoarele site-uri literare: www.poezie.ro, www.poezii.biz, www.bocancul-literar.ro, www.europeea.ro, www.francais.poezia.ro, www.english.agonia.ro, www.timpul.ro www.e-poezie.net, www.poezii.citatepedia.ro, www.reteaualiterara.ning.com, www.versuri-si-creatii.ro

Destin

=================================

Cu frânghii nevăzute
pe trupu-nlănţuit
ce-l vând, fără de vrere,
timpului cămătar,
ascult doar în surdină,
un vals secătuit
când se trezeşte-n mine
bătrânul flaşnetar.

Copilăreşte stărui,
dar totu-i în zadar
căci deziluzii aspre
în mine-au dăltuit
un şarpe ce veghează
al nopţilor hotar
cu-ameninţarea-i rece,
de netăgăduit.

Nelinişti fără margini,
ce calcă apăsat,
îmi năruie în suflet
altare far’ de har,
iar din trecutu-n care
prea mult m-am afundat
umil mă-ntorc spre mine,
din ce în ce mai rar.

Se veştejeşte clipa-n
căuşul mâinii mele
fără-a putea să-i dărui
vigoarea înapoi;
cules-am doar iluzii
fără de preţ din stele,
ducând poveri absurde
pe umerii mei goi.

 

Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai gasi

–––––––––––––––––––––––––––

Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi,
pe prundul gândului aş rătăci
până cocoşii zării, prin cântat,
ridică vălul cerului lăsat.

Cu sufletul în straiul vieţii tern,
pe pragul casei tale-am să m-aştern,
şi-atât de dragă raza vieţii mele
aş face-o zbor de aripă, spre stele.

Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi,
de clipe trupul mi l-aş desfrunzi
până când toamna, fără de cruţare,
va lua din mine pata de culoare.

Când ziua obosită-ar amurgi,
tot plânsul norilor l-aş răscoli,
şi-atât cât poate lacrima să vadă,
i-aş ţese iernii fulgii de zăpadă.

Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi,
cocon în fir de lună m-aş zidi
să pot renaşte-n fluture de noapte,
şi-n cruce inima prinzând pe spate,
aş rătăci în nopţi lungi şi pustii,
dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi.

SĂRUTUL

––––––––––––––––––––––

Tu ştii să mă iubeşti în felul mării;
ori prea învolburat, ori prea tăcut.
Îţi simt pe buze febra aşteptării
când pui pecete nopţii c-un sărut.
Sărutul tău, sărutul unei stele,
ţărmul şi marea-mbrăţişând la fel,
Iscă vulcani şi jarul gurii mele
pare un crater prefăcut inel.
Tu ştii să mă iubeşti cu-aşa ardoare
încât renaşte-n mine duh ceresc,
Şi-n suflet îmi ridici din nou altare,
cutremurându-mă să te iubesc.

Tu, femeie!

–––––––––––––––––––––––––––––

Te-au zămislit din spuma mării Zei,
Să-ţi fie tenul fin, catifelat.
Culoare roz din trandafir ţi-au dat
Şi te-au înmiresmat cu flori de tei.

Ca de gazelă, trup ţi-au modelat
Să fie suplu şi în şold ţi-au pus
Mici unduiri din valul nesupus,
La ţărm când se întoarce înspumat.

Pentru-abanosu-ţi păr, fără de ştire,
Un caier au furat din miez de noapte.
Fir lung au tors şi împletind în şoapte
Din stele-au strâns puţină strălucire.

În iris ţi-au pus verde-n tonuri blânde
Dar şi mister dintr-un străfund de lac.
Drept gene sunt doi fluturi ce-şi desfac
Aripile cu gesturi tremurânde.

În suflet ţi-au sădit piersici în floare
Şi-au cuibărit în ei un pitpalac
Ce cântă, ne-ncetat, privind buimac
Cum din nimic ştii să zideşti altare.

Din cupe de cleştar ţi-au dat să bei
Iubire pură, cu parfum de mosc.
De-atunci, poeţii, toţi te recunosc
Şi te îmbracă-n versuri, din condei.

Rugă pentru iertare

––––––––––––––––––––––––––––––––

Vin astăzi, Doamne, să îţi cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
şi-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am, să sper.

Îţi cer iertare de-am greşit cu fapta
când am trăit prin munţi de unul singur
şi-am haiducit cu şoimii şi cu cerbii,
din iarnă pân’a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur.
Am vrut să fur discret un colţ din soare
şi în oglinda râului să-l scutur.

Îţi cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia.
O vară am sperat să-mi crească aripi,
spre soare să mă-nalţ cu ciocârlia.

Şi să mă ierţi pentru c-am strâns sub pleoape,
cu sârg, toţi norii toamnei, până când
ca într-o rugă, spusă doar în şoaptă,
i-am transformat în lacrimi, rând pe rând.

Toamna (secvenţe haiku )

Elena Victoria Glodean

 

Toamna vântul spulberă îngălbenite frunze- un melc tresare
bruma îmbracă trupul crizantemelor- plânge un greier
bătut de ploaie- gutuiul îşi mângâie ultima frunză