Author Archives: Dudi Tăimănescu Bălăiţă

Nu-ţi fie teamă

Dudi Tăimănescu – Bălăiţă

Dă-mi mâna ta s-o culc uşor, cuminte
ca un sărut topit pe pieptul meu
şi-o tresări din Evi un Dumnezeu
ce nu încape-n lumea de cuvinte.

Vino aici sub gândul unde eu
ferit-am ale inimii veşminte
când burniţele-au puns prin oseminte
nevrute clopotiri cu vaiet greu.

Nu-ţi fie teamă că-n toamna târzie
desfoliate-s urmele sperării!
Acelaşi val mai zburd-a frenezie
mareele de dor din sânii mării.

E încă loc destul de poezie
dacă-nflorim căldura-îmbrăţişării

Roteam fluturi de foc

Dudi Tăimănescu-Bălăiţă

 

Ochii-am deschis mai mari ca veşnicia
când m-ai cuprins. Strângeai atât de tare,
că inima pornise temătoare
să îşi trădeze-ntreagă – stângăcia.

Nu pricepeam de ce ploua cu soare
acolo unde mă-nfrâna trufia,
de ce doream să-ţi sorb sălbăticia,
chiar de-mpărţeai doar clipa care doare.

Izvorul zvârcolit peste ţărână
adânc şi grav, cu patimă bizară
chopininan ne-nfăşura sub lună
pe clapele misterelor de seară…

Roteam fluturi de foc dintr-o Nocturnă
minţind că armonia n-o să moară.

Companie

Dudi Tăimănescu Bălăiţă

 

Sunt casa fără uşi dintr-o poiană
împrejmuită de salcâmi bizari.
Trec des prin mine spadasini bondari,
raze năuce puse pe hârjoană.

Prind vaiete dintre cireşi amari
când floarea li-i prădată de prihană,
când boarea serii-mi suduie a goană
truditul gând că n-ai să mai apari.

Pe-obrazul pietrei iarba răsfăţată
mi-e pernă-n căpătâi şi-am aciuat
un cuib de rândunică-ntârziată
să-şi fulguiască dorul nezburat.

Nici vântul nu mă uită niciodată,
chiar dacă-l vreau în locul tău – plecat.