Author Archives: Diana-Andreea Pop

Despre Diana-Andreea Pop

- prof. doctorand - absolventă a Universităţii de Nord Baia Mare - promoţia 2008 - actualmente profesor de Limba şi literatura română la Grup SColar Surduc, SJ - masterand la Univ. de Nord Baia Mare, secţia Literatura română şi modernism european - publicaţii: carte - "Identităţi sociale în Ramayana şi Iliada"

Amintiri din iarna asta


––––––––––––––––––––––––––––

s-au dus zăpezile
în loc de urme au lăsat
amintiri din iarna asta
de neuitat
troienile-nlemnite
cu ochii aţintiţi pe săniile copiilor
de urlete
răsunau văile
de gheaţă
stalactite de cristal
atârnate la streaşina casei
ameninţători munţii
îşi purtau barba albă
deasă
în depărtare zgomotoşi copiii
în curţi oameni de zăpadă

Gând de noapte

–––––––––––––––––––––––
De plumb sunt gândurile
când noaptea bate la fereastrâ.
Picuri de ploaie
arsenal se bat de geam
e o poveste.
Se-adună valuri
inundă privirea
hipnotizata de forţa
lumânării albe
ce arde gândurile.
Flăcări se-adună la geam acum
scrum e abisul gândurilor mele.

De ce n-am iubi stropii de ploaie…


 

–––––––––––––––––––––––––––––––-

De multe ori aud cum plouă…
m-apropii de fereastră şi-nchid ochii
s-aud mai bine cum stropul ploii se izbeşte de pământ…
picătură străină desprinsă de paradisul nor;
atunci…
stropul de ploaie mă priveşte, strivindu-se de geamul
pe a cărui suprafaţă îmi plimb degetele să mângâi dâra
pe care o face apa
murind.

Incerc să-i mai alin durerea.
Cerul adună norii
și scutură iar lacrimi pe geamul meu
ca să-nţeleg mesajul stropilor de ploaie :
Avem nevoie de iubire!
se tânguiau spre drumul lor către pierzanie.

De ce n-am iubi stropii de ploaie…
Doar ei sunt lacrimile ce sfinţesc pământ alienat…

Vis sau veghe?

–––––––––––––––––––––––––––––-

Visând la lumi deschise
Şi universuri paralele,
M-arunc de pe culmea zădărniciei
în prăpastia abisală a speranţei.
Dau visurilor poartă spre astă lume-ntortocheată.
Real?
Imaginar?
E-un joc de umbre…
Al vieţii pas viclean
Te duce-acolo unde amintirile se zbat.

În…trecerea vremii

 

––––––––––––––––––––––––––––––

Cu fiecare fir de nisip
Pe care clepsidra îl ucide în somnul ei,
se stinge câte-o clipă de visare.
Norii sunt pătrunşi de nimbul tăcerii.
Lumina se sparge sub curgerea vremilor,
iar cerul dispare şi varsă lacrimi,
s-aducă uitare pe pământ.
Căci lumea viselor
anină pe scara ei dorinţe vagi.
Tu nu mai ştii: visat-ai oare
sau tot ce-a fost e-un vis „real”!?

Nu-i viaţă-n omul care…

––––––––––––––––––––––––––––––

Misterul vieţii e-n floarea
ce fără ajutor îşi nalţă tâmpla,
furând culori şi răspândind parfum.
Nu e în om, ce pururea de rău gândeşte
fiinţelor din jur.

Misterul vieţii…e-n pasărea ce cu aripile deschise
străbate văzduhu-n lung şi-n lat
şi-al cărei piuit, departe-n orizont necunoscut
se-aude seara.

Nu e în omul care-ncepe dimineaţa
cercând norocul pe drumuri de metal.
Misterul vieţii stă-n clipa ce se-opreşte
la sunetul de ape ce curge-n dulce val,
stă-n cerul
care plânge sau râde, după vreme,
în cântecul de codri,
în sufletul cel cald.
Nu, în omul fără suflet,
Nu-i viaţă!
Acela-i hoit sub vânturi
uitat de-al vieţii suflu.

Lumină și iubire

–––––––––––––––––––––––––––––-

Dansul fulgilor de nea,
pe fereastra îngheţată,
aduce-n inima mea
o lumină neîncetată.

Focul casei arzător
îmi încântă azi privirea.
Sub un brad strălucitor
adunat-au toţi iubirea

să o dea-n dar celor dragi,
bucurie de Crăciun!
Ne-amintim astăzi de magi,
îngeri ai Domnului bun.

E oare?

––––––––––––––––––––––––––––

E oare dimineaţă
când prima rază mângâie pământul cu iubire
şi roua curge-n picuri pe pământ?
E oare viaţă-n iarba ce creşte gânditoare
Mişcată-n vânt de ploaie
şi tristă  în adânc?

E oare lungă calea
ce duce-n ape tulburi
cercând nemărginirea, zadarnic şi cuminte?
Şi dacă-i dimineaţă
când raza lin desfată pământul roditor…
Şi dacă-i viaţă-n iarba
ce creşte-ncet sub ploaie
şi tristă înăuntru-n adâncu-i uimitor,
atunci e lungă calea
ce duce-n ape tulburi
şi nu voi să mai caut zadarnic şi cuminte, răspunsuri la-ntrebări
fără răspuns.

Zori de zi

––––––––––––––––––––––––––––––-

Florile vesele luminează grădina.
Cântând, cărăbuşii jucăuşi şi arămii zboară-n văzduh.
Sub lumina lunii doarme albina,
Mângâiată de rouă cu vorbe de duh.

Copacii, bătrânii, tremură zadarnic
Sub răcoarea vântului ceţos.
Fluturii ating zburdalnic
Miez de floare luminos.

Nori se sparg pe cer senin,
Iarba pare de cleştar,
Sub zarea străină, de un alb divin,
Soarele răsare, prinţ mărgăritar.

Cutremur în adâncuri

–––––––––––––––––––––––––––––

Parfum de violete
sub valurile mării,
sirene întrupate din nimfele visării
dansează-n dimineţi albe.

Fluturi incolori pătrund
bezna pădurii
şi fluşturatic vântul
turbează-n asfinţit.

Miros de humă arsă,
răspântie de drumuri,
se-ncinge nor fierbinte
sub albia tăcerii.

Adânc ocean, apocaliptic
spală pământu-n orizont, departe –
şoptind vorbe de îngeri
stinse-n neant ascuns.