Author Archives: Adina-Cristinela Ghinescu

Despre Adina-Cristinela Ghinescu

Adina-Cristinela Ghinescu [ACG] Artist plastic, poet, promotor cultural artistic si de imagine, jurnalist, fotograf, manager. Adina-Cristinela Ghinescu a mai publicat în decursul timpului sub pseudonim, sau folosindu-şi numai unul dintre prenume. Născută pe 28 octombrie 1977, în municipiul Galaţi, este unica fiică a lui Vasile şi Lidia Ghinescu. În 1996, a absolvit Liceul de Artă “Dimitrie Cuclin”din Galaţi, profilul artă plastică, unde a obţinut atestatul în artă (grafică) la proba de specialitate. Între anii 1999-2002 a activat în domeniul artistic-cultural şi politic; publicaţii sub formă de articole şi poezii în revista Akademia (fiind unul dintre fondatori), articole în publicaţii politice, iniţiatoare de acţiuni culturale şi artistice din cadrul manifestaţiilor studenţeşti a Ligii Studenţilor a Universităţii “Dunărea de Jos”, Galaţi. În anul 2001, cursantă a Institutului European de Cursuri prin Corespondenţă din Bucureşti, specializarea Marketing şi tot în acelaşi an licenţiată în administraţie locală şi secretariat din cadrul Colegiului ALS Galaţi. În anul 2002 a devenit agent de publicitate din cadrul departamentului de Mică şi Mare Publicitate al cotidianului România Liberă şi colaborator la pagina de eveniment pe partea de cultură al aceluiaşi ziar, subredacţia Galaţi-Brăila. În anul 2003, licenţiată în administraţie publică - Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative din Galaţi şi tot în anul 2003 a absolvit cu atestat cursurile Şcolii Class Models International din Bucureşti, (fotomodel publicitate). Tot în acelaşi an, a fost membră în Biroul Electoral, din cadrul Campaniei de votare - Referendumul din data de 19 octombrie 2003. În 2004 a activat ca ziarist al Cotidianului Imparţial la pagina de eveniment şi cultură şi tot în acelaşi an, jurnalist şi colaborator în presa locală la departamentele de artă-cultură şi monden. În anul 2005 - secretară-asistentă în cadrul Şcolii Postliceale Sanitare "Carol Davila" din Galaţi şi tot în acelaşi an a fost numită consultant de asigurări de viaţă la ING Romania - filiala Galaţi. Începând cu 2006-2007 Adina-Cristinela Ghinescu a fost prezentă online pe site-uri literare, culturale şi spiritual-creştine prin lucrări artistice (pictură, fotografie, grafică, reclame, embleme) şi creaţii literare, articole, proză şi poezie; iniţiatoare de proiecte creştin-artistice şi colaboratoare a revistei Atitudinea. De asemenea, consilier în terapii naturiste şi spiritualitate, designer de interioare, reclame şi panouri publicitare, stilist. În anul 2007 Adina-Cristinela Ghinescu a lansat sub egida editurii Anamarol Bucureşti, volumul de debut intitulat "Să ai ce să pierzi...", fiind structurat pe două părţi: poezie şi îndrumare spirituală - material self-help (de autoajutorare), alături de vernisajul de pictură de şevalet purtând acelaşi titlu, eveniment ce a avut loc în cadrul unui spectacol artistic-muzical pe care l-a organizat şi l-a prezentat personal. În acest sens, d-na Rodica Elena Lupu, director al editurii Anamarol Bucureşti a afirmat despre autoare: "Ar fi necinstit să nu recunosc, fără pretenţia de a fi un critic al altora, că poeta şi pictoriţa Adina-Cristinela Ghinescu are o vocaţie particulară, aceea a lucrului bine făcut, calitatea pe care mulţi dintre cei pe care îi cunosc o evidenţiază doar la modul declarativ sau intenţional. Ea, însă, o aplică sistematic, inclusiv aşteptărilor ei de la oameni. Adina-Cristinela Ghinescu este un poet format şi un grafician şi un pictor talentat, a cărui operă viitoare ar putea cunoaşte evoluţii încă impredictibile." Adina-Cristinela Ghinescu a mai publicat eseuri, articole, video art, filme şi poezie în reviste şi pe site-uri de gen ca: Atitudinea.ro Poezii.biz Poezii.ro România Liberă Revista literară Visul Ele.ro Acasă TV Acasă.ro YouTube Filebox Imeem Mevio Viaţa Liberă Reţeua Literară Dialog European Resurse Creştine Aşii Români Citatepedia Galaxia Gândirii Insula Poeţilor Creştin 3D RTB România În curs de apariţie: Volumul antologic de poezie "Izvoarele vieţii" (poezie românească contemporană păstrând vechile tradiţii) Volumul "Şoptit de Dumnezeu" (proiect personal de poezie şi eseuri spirituale) Volumul antologic "Mesaj de Lumină" (proiect iniţiat de Adina-Cristinela Ghinescu, cuprinzând poezie şi proză cu tematică liric-spirituală, incluşi fiind poeţi cunoscuţi din lumea literară, dar şi tineri şi talentaţi debutanţi). Website: http://www.adinacristinelaghinescu.piczo.com Bloguri: http://adinacristinelaghinescu.wordpress.com http://www.blogger.com/profile/12900842709282869092 http://profiles.weblog.ro/adinacristinelaghinescu

ÎNVĂŢĂTURI cu voce fără glas

Adina-Cristinela Ghinescu

 

Tot ce-am tăcut la timpul meu se frânge,
Tăcerea n-are nume şi nici vârstă…
Inima e cea care le strânge,
Iar trupul e cel care le gustă.

Roade-nveşmântate în pământ murdar,
Cerul mi le-a dat să mă hrănească…
Şi a curs un timp pân’ am ajuns la dar
Şi-am înţeles apoi că el o să mă crească.

Am fost o vină dintr-un neam nebun
Şi ispăşit-am vremuri infernale…
Dar dintr-un rău, Bine-am ştiut s-adun
Scriindu-mă prin ale vieţi jurnale.

Tăcerea mea e moartă când n-au rămas cuvinte
Şi trupul îmi vorbeşte când vocea n-are glas…
Fost-am peste viaţă de nunţi şi de morminte
Şi-am ajuns în ceasul care-a mai rămas.

Alerg spre sentimente şi ele mă doboară…
Sunt eu invetarată, sau ele prea haine,
Mă lasă fără haine şi-apoi îmi râd şi zboară…
Şi-am înţeles atunci, că nu-s decât decât ruine.

Chemat să îmi aducă o apă rece, grea
Duhul meu se-ntoarse rănit de omenesc…
Şi iar înţelesesem că n-am fost decât rea,
Tocmai pe el uitasem să hrănesc.

Durerea naşte vină, dar vina este Viaţă
Numai aşa te-apropii de Adevăr…
Ucide-ţi mândria trufaşă şi semeaţă
Şi vei gusta din al Vieţii măr.

vol. Şoptit de Dumnezeu, Izvoarele vieţii
copyright Adina-Cristinela Ghinescu

Controverse Existenţiale – Despre Har

Adina-Cristinela  Ghinescu

UNDE AR FI HARUL LUI DUMNEZEU, DACĂ?…

Dacă Dumnezeu ar face ca toate lucrurile să le înţelegem pe deplin şi ni le-ar da pe înţelesul nostru, dacă ar îngădui să ne pună la dispoziţie toate cele pe care dorim să le cunoaştem şi mai ales, să ne şi placă descoperirea făcută despre ele, dacă acestea s-ar încadra armonic stilului nostru de viaţă şi s-ar include categoriilor la care am aderat: (conştient sau nu) principii, încredinţări, religii, definiţii, etichete, şabloane, dogme, etc… atunci, unde ar mai fi harul lui Dumnezeu? Toate acestea sunt bazate pe lege şi nu pe credinţă, toate acestea ar fi date exacte şi studii, nu credinţă şi nu har. Totul ar fi logic şi firesc… acceptarea şi iubirea n-ar mai curge din har şi gloria Domnului… ci ar decurge din fapte cercetate şi studii amănunţite şi îndelungi, ar fi automat şi firesc valabil să iubeşti ce îţi place şi să faci ce iubeşti… ori legea lui Cristos este străină de cunoaşterea prin lege.

Harul lui Dumnezeu stă tocmai în a iubi şi a accepta ceea ce nu înţelegi şi ceea ce nu cunoşti în întregime, ceea ce nu se aplică tiparului tău de viaţă şi de viziune, deoarece tocmai prin aceasta tu recunoşti Infinitatea lui Dumnezeu în creaţia Sa, puterea şi suveranitatea Sa absolută.

Unde ar mai fi harul divin dacă iubeşti pe cine te iubeşte şi placi numai ce îţi face bine, dacă accepţi doar ce îţi serveşte şi aprobi numai ce ţi se potriveşte ţie?…

Harul lui Dumnezeu este peste tine numai când împlineşti acestea şi când le împlineşti în mod natural, fără să ai vreo ţintă, fără să fii încorsetat şi obligat, fără să studiezi pentru a te încredinţa mai bine, convingându-te… pentru că harul lui Dumnezeu este Credinţa şi credinţa adevărată răstoarnă toate aceste condiţii lumeşti şi fireşti care limitează şi împiedică ridicarea omului mai aproape de Tatăl Creator.

Ai fi la fel de comun ca şi păgânii din timpurile străvechi dacă accepţi şi iubeşti numai ce îţi convine… la fel făceau şi ei. Şi ei îşi iubeau copiii lor şi lor le plăcea ce le servea interesului… la fel eşti şi tu acum… doar epoca diferă şi îmbrăcămintea…

 

„Nu vreau sã fac zadarnic harul lui Dumnezeu; cãci dacã neprihãnirea se capãtã prin Lege, degeaba a murit Hristos.” (Galateni 2:21)

Explică atât de clar acest verset… Neprihănirea însumând categoriile tuturor aptitudinilor, calităţilor şi însuşirilor superlative ale omului prin care poţi atinge nivelul curăţirii spirituale, ceea ce se cheamă exact neprihănire.

Ori, versetul spune limpede: dacă omul are puterea să îşi dea singur aceste caracteristici, sau le capată aici pe pământ prin exerciţiu, experienţă, muncă sau alte eforturi lumeşti (şi asta este Legea – o sumă de reguli şi conduite morale şi cu scop corector, dar făurite din raţionament pur omenesc, conform valorii şi nivelului spiritual al celor care au întocmit-o)… ar însemna că degeaba a murit Hristos.

Ştiu, ştiu! E supărător pentru omul de rând asemenea veste! Ar însemna pentru el să nu-şi mai ia credit pentru nimic din ceea ce face şi să renunţe la a mai fi „centrul universului”… Şi asta e cumplit!

Însă, este scris că omul trăieşte prin ego şi pentru ego… până să-L întâlnească pe Cristos. Dar ce poate fi şi mai cumplit, este să-L găseşti pe Cristos Isus… şi apoi să te rătăceşti de EL, să te pierzi agale de pe drumul unde trebuia să fii cu EL… şi să crezi totuşi că ai fi acolo…

Iată aici o explicaţie mai amănunţită despre Lege şi despre Credinţă:

 

„Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia sã fie descoperitã. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumãtor spre Hristos, ca sã fim socotiţi neprihãniţi prin credinţã. Dupã ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumãtorul acesta. Cãci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. (Galateni 3:23-26)

Asta înseamnă pe un înţeles mai modern, că toate sunt bune, dar numai la vremea lor… Legea (sistemul de norme care a generat şi modul de gândire, atitudine şi adoptare a viziunii faţă de religie şi spiritualitate) la acea vreme şi-a avut rostul său în demersul pregătitor al mentalităţii şi percepţiei oamenilor în ce priveşte Divinitatea. Dar, apoi însăşi Divinitatea prin Omul-Dumnezeu Isus Cristos, s-a arătat oamenilor aducând cu Sine oVeste nouă privitoare la intepretarea şi înţelegerea corectă a principiilor lui Dumnezeu şi a noii Lui Legi (scrisă, descrisă şi explicată pe larg în Noul Testament).

 

„…sã fiu gãsit în El, nu având o neprihãnire a mea, pe care mi-o dã Legea, ci aceea care se capãtã prin credinţa în Hristos, neprihãnirea, pe care o dã Dumnezeu, prin credinţã.” (Filipeni 3:9)

Adevărata neprihănire nu se capată aşa cum se crede, prin studiu din cărţi, informare mass-media, prin conformarea şi respectarea unor reguli şi canoane stricte, încadrarea într-o normă sau categorie, ci prin ceva care nu poţi lua sau cumpăra şi nici nu-ţi poţi achiziţiona prin propriile tale eforturi… şi asta este CREDINŢA.

 

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9)

Nu prin fapte, deci nu prin ceea ce facem, sau încercăm să facem întru a fi mai buni, mai desăvârşiţi, mai inteligenţi şi înţelepţi… ci prin HAR.

 

Ce suntem dacă vorbim despre IUBIRE şi nu cunoaştem iubirea?….

Ce suntem dacă vorbim despre ADEVĂR, dar acceptăm adevărul numai când ne prinde bine?…

Ce suntem dacă vorbim despre CUNOAŞTERE, dar percepţia noastră este limitată de piloanele standardelor personale pe care singuri ni le-am fixat în viaţă, sau care ne-au fost date de alţii?…

Ce suntem dacă vorbim despre ÎNŢELEPCIUNE şi n-o săvârşim în ceasurile când ni se cere cu prisosinţă a fi înţelepţi?…

Ce suntem dacă vorbim despre Dumnezeu şi Legea Lui, dar niciodată nu L-am cunoscut pe Dumnezeu şi nici vocea nu I-am auzit-o?…

Ce suntem dacă vorbim despre lucrurile vii şi frumoase ale vieţii, iar noi trăim în cele moarte?…

 

Toate acestea fac din noi să fim doar… OAMENI.

Iar a fi OM, este prin definiţie a fi pus în slujba lui Dumnezeu. Acest adevăr s-a pierdut în timp, dar a venit vremea ca el să fie actualizat şi să i se dea valenţele potrivite.

A fi corect nu înseamnă mereu a fi potrivit. Există milioane de oameni cu acelaşi ţel, dar nici unul din ei nu vor fi potriviţi într-o armonie perfectă în acelaşi loc şi pentru acelaşi lucru. Dumnezeu proclamă unicitatea omului, desăvârşindu-şi astfel complexitatea şi adâncimea existenţei Lui de-a lungul timpului în creaţia Sa. Dar El dă similitudine între noi, tocmai înspre a ne zidi mai uşor în lucrarea de sfinţire a trupului lui Hristos, din care cu toţii facem parte. Suntem chemaţi la biruinţă şi oricine se încrede în Cuvântul Lui Dumnezeu şi promisiunile Sale făcute seminţiei Sale (poporului Său), este un învingător, este un sfânt al Domnului, iar Dumnezeu se proslăveşte în el.

 

 

„Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.”

(Proverbe 3:5,6)

 

 

© copyright 2008 Adina-Cristinela Ghinescu

 

vizualizare articol blog aici:

 

http://controverseexistentiale.weblog.ro/2008-12-30/643451/Despre-Har.html

Semn de întrebare

Adina-Cristinela Ghinescu

 

Suntem prizionerii propriei noastre vieţi
Şi nu cunoaştem Calea, deşi o predicăm;
Nu ne-mbătăm de vin, dar trăim ca beţi
Cerem pe Înaltul pe care-L lepădăm.

Să ne-nţelegem viaţa, este lucru mare!
Căci Adevărul Lumii e strâns într-o cunună…
Tot ce trăim în viaţă poate fi eroare,
Iar adevărul nostru poate fi minciună.

Ape de amar bem în zile bune…
Orice întâmplare dă trepte şi testări;
Ziua bună-i răul cu bucurii nebune,
De nu cunoaştem Cartea, pierim în cugetări.

Ne suntem captivi nouă prin necredinţa noastră;
Omul a fost dat să-nveţe să discearnă!
Clipa roz de viaţă, e de fapt albastră,
Iară primăvara este mai mult toamnă.

DEPRESIE e-un vultur menit a te opri,
Când găsit-ai drumul care mult te spală
În timpul cel puţin ce-a murdărit A FI,
Ţinându-te departe de-a curăţirii şcoală.

FRICA ţi-e duşmanul!… Şi nu viaţa grea,
Ce a fost să-ţi fie pentru-a fi etern…
Nu sluji deci fricii şi luptă-te cu ea
Şi alungă răul în chipul cel mai ferm!

Fiecare pas este încă-o treaptă
Spre Împărăţia la care-ai fost chemat.
Supune-te mustrării, căci Judecata-i dreaptă
Şi nu te clătina când ştii ce-ai semănat.

TRĂDARE, DEFĂIMARE, POFTĂ, NEIERTARE
Din timpurile vechi au robit mulţimi…
Tu nu-ţi lăsa credinţa – scutul de salvare
Şi fii fericit în vremea când suspini.

Când iubeşti pe Domnul simţi împovărare…
Mare este premiul de ajungi la el!…
Drumul înspre VIAŢĂ e presărat cu sare
Şi ce dulce este drumul cel mişel!

Să nu stai vreodată bazat că eşti curat,
Sau să zici la alţii că legea ta e bună!
El nu e ca tine, iar Legea nu-i stigmat
Să o vezi prin semne şi să nu rămână.

©  Adina-Cristinela Ghinescu / 2008 / vol. „Şoptit de Dumnezeu”

La tine Doamne…

 Cristinela Ghinescu

Eşti tot ce am, la Tine, Doamne,
toate ideile adun, să înţeleg viaţă şi moarte,
să nu ajung un mic nebun, care le ştie el pe toate;

eşti tot ce am, la Tine, Doamne,
lacrimi în glob colecţionez, văzute doar de Tine, poate,
mă vor ruga să evadez…se dă o filă dintr-o carte,
iar eu înaintez…

eşti tot ce am, la Tine, Doamne,
ridic şi frământări şi basme,
când mierea este o amară şi focul rază boreală,
te regăsesc să mă înalţi mai sus de brazii din Carpaţi;

şi cald are să-mi fie…peste lacrimi uscate
aşez o poezie şi picturi abstracte;
eşti tot ce am, la Tine, Doamne,
îmi văd Sfârşitul şi Începutul,
când nu întrezăresc trecutul
mi-arăţi o lume viitoare să-mi uit durerea cântătoare…
să mă unesc în Univers între lumini ascunse-n vers
la Tine, Doamne, poposesc;
eşti tot ce am, ce am primit…
un plus şi minus Infinit,
un Început şi un Sfârşit…

Din volumul de poezii „Să ai ce să pierzi…” (2007) © copyright Cristinela Ghinescu

O hotărâre pentru veşnicie

Adina-Cristinela Dinescu 

Răsară peste timp iubire
În porţi de inimi de cleştar,
Tot ce avem în nemurire
Trimitem într-un loc de jar.

Ascultă omule la ceruri,
Pe bolta ulmilor de nea…
Se lasă-n jos lumina-n muguri
Venind iertarea să îţi dea.

Pe părţile de trup cuprinsă
Stă necredinţa-n strai de gală,
Îţi ţine inima închisă
Şi-n mintea ta pune rafală.

Sunet de jale scoţi din suflet
Cântări ale ochilor rouă,
Buzele-ţi dau ascunsul urlet
Iar pe-al tău cer tună şi plouă.

Sortiţi nebănuitei grindini,
Avem acum ce am ales…
La vremea când sătuli şi plini
Nu ne-am gândit şi la cules.

Avem în două mici hotare
O veşnicie de comori…!
Dar ai să ştii tu care-i oare,
Hotaru-n care n-ai să mori?

Lasă-ţi chemarea să te-atingă
Cu a ei taină împlinită,
Nicicând viaţa n-o să se stingă
Iar veşnicia ţi-e sortită.

Din volumul de poezii „Să ai ce să pierzi…” (2007)
© copyright Cristinela Ghinescu

Un nume într-o carte

Cristinela Ghinescu 

 

Prin frământările nebune, ajuns să Te cunosc,
Nu sunt rele sau bune, zile fără rost…
Doar şirul clipocind prin clipe adunate
Pe pagini dintr-o lume închise într-o carte.

Am fost în sus spre cer şi mi-a văzut privirea
Lumina fără infinit, Cartea şi nemurirea
Acelor suflete aici, zbătându-se să-nvingă
Războiul mut al răului şi Viaţa să atingă.

Şi m-a chemat dor pribegit să-mi regăsesc menirea,
Ce o pierdusem între timp, la fel ca şi sfinţirea;
Dar M-ai chemat să îmi arăţi că sunt şi-am fost mereu,
Aceeaşi de Tine aleasă, scriind numele meu.

Ce bucurie şi ce pace inima a stăpânit,
Când m-am văzut prin multe nume că şi eu sunt sortit…
De-atunci în suflet am nădejde că ştiu unde ajung,
Îmi ştiu şi Casa şi Stăpânul, tânjindu-le prelung.

În miezul meu de om lumesc, auzit-am glasul,
Pe care mulţi nutresc să-l simtă doar când le vine ceasul…
Tu mi-ai vorbit în miezul meu şi M-ai atins pe trup
Cu adieri de vânt lumină şi pace de străfund.

Sunt cel ce scrie…însă Tu, îmi eşti a mea povaţă,
Şi-mi dai cuvintele şi gândul să nasc noua prefaţă:
Lucruri a lumilor ce vin, acum şi peste veacuri,
Să Te cunoască Cine eşti, sădindu-şi flori şi arbori.

Cine ce seamănă, culege…culege ce-a sădit,
Să nu aştepte nimenea să ia ce n-a plătit!
Tu drept ai fost şi eşti şi azi, Acelaşi tot mereu
Şi doar cei care plâns-au mult ajung la Dumnezeu.

Trecută prin durerea morţii din viaţa asta rece
Ai hotărât aşa să fie şi răul să se-nnece.
În ceasul când simţeam că pier, mi-ai arătat ce-i sfânt…
Acuma tot ce văd eu ştiu, că este doar pământ.

Din volumul de poezii „Să ai ce să pierzi…” (2007)
copyright Cristinela Ghinescu

Odă lui Dumnezeu

Cristinela Ghinescu 

 

Lumină de dumnezeire,
al tău smerit pribeag
m-ai renăscut spre nesfârşire
venindu-mi Tu, în prag.

M-ai adunat din depărtare,
oaia cea pierdută…
fost-am şi eu într-o pierzare,
dar, nu necunoscută.

Tu m-ai ştiut din timpuri mari,
aici…eu le-am uitat…
Tu Doamne, Tu, veşnic apari
să nu cad resemnat.

Dragostea Ta mi-a dat iubire
şi-am învăţat-o în timp…
zilnic aştept a Ta venire,
sufletu-mi să irig.

Când Te privesc printre lumini,
de Tine sunt aleasă…
mă simt crăiasă printre crini
a Ta, veşnic Mireasă.

Tu Dumnezeule Măreţ – taină de mistere,
pe cine cheamă al Tău Fiu
asculţi şi-i dai putere
să urce trepte-n Azuriu.

Acuma vin la Tine,
tot eu, din început…
să mă întroc de unde,
plecat spre neştiut
în zile sumbre şi senine,
ce mi le-ai dat şi m-au avut
doar ca să fiu iarăşi cu Tine…
de la sfârşit…la Început.

Tatălui nostru
2007

Minţi cosmice

 Cristinela Ghinescu

 

„Nu ai nimic, dar eşti bogată”
Îmi spuse Domnul într-o zi…
Şi am privit nedumerită
În al meu străfund de a trăi…

N-am înţeles prea bine sensul
Ştiu doar că am privit gemând,
La chipul meu dintr-o oglindă
Ce m-arăta cosmic plângând…

Astăzi s-a rupt o învoială,
Ce în trecut poate trăia…
Eu sunt trecută prin durerea
Acelei clipe ce era…

Nu ştiu de am fost demnă ieri
Pe când mă revoltam pictând…
Dar astăzi cânt prin bucurii
Culese-n pacea triumfând…

Pe a mea carte unde scriu
Tu îmi vorbeşti prin grai tăcut…
Şi mă priveşti cum sting în mine
Mii de văpăi ce m-au avut…

Tristeţe-n trist din trist trecut,
M-a săgetat unde n-am fost…
Tu ai ştiut şi mult mai mult
Şi nu mi-ai spus al vieţii rost.

„Să ai nădejde şi să crezi”
Cuvântul Tău îl auzeam…
Atunci pe loc prindeam puteri,
Iar deznădejdea o pierdeam…

Pe un carton vechi, maroniu
Aplic o pată de culoare…
Se conturează un portret
Prin pensulaţiile stelare.

Privindu-mă, mă contopeam
În ere fără timp şi spaţii…
Portretul trist, al meu cândva,
Însufleţea multiple naţii…

„N-am să te las cu nici un preţ”
Şopteai spre mine când căzută,
Nu-ntrevedeam nici o salvare
Dintr-a mea soartă neştiută.

Am fost în paradoxul vieţii
La mijloc, între Rău şi Bine…
Într-un tablou pictat sihastru
Menit să-nveţe şi s-aline.

Din volumul de poezii „Să ai ce să pierzi…” (2007)
copyright Cristinela Ghinescu

Salvează-mă!

Cristinela Ghinescu 

 

Salvează-mă să pot ca mai apoi să-ţi cânt
Şi scapă-mă de focul greu!…
Cum strigătul lui David, parcă ar fi fost al meu,
Rugându-Te cu lacrimi să-i dai ce este sfânt.

Salvează-mă să pot să-ţi spun cuvinte alese într-o rimă
Să-ţi scriu sonete şi scenarii cu tot ce am, ce am primit
Cu tot ce sunt…şi sunt sortit
Să te iubesc pătrunzător cu dragoste sublimă.

Salvează-mă să te slăvesc prin rugi fierbinţi şi fapte bune,
Din întuneric strigă Leul, voieşte să robească…
Însă cu Tine e învins, credinţa-i dată să rodească
Când lângă tine ai pe Fiu şi-ncredinţări străbune.

Salvează-mă să-ncep să-i caut pe rătăciţii ce-i iubeşti
Şi dăruieşte-mi liniştire în inimă, la trup şi cuget…
Numai să pot, şi cu mult suflet
I-aduc pe ei să se adune şi Tu să-i curăţeşti.

Salvează-mă Doamne că doare şi alţii nu pot să cuprindă,
Cu a lor minte pământească tortura necuvântătoare;
Tu mi-ai rămas să îmi asculţi lacrima grea dintr-o scrisoare
Şi o trimit Ţie acum prin vântul care mă colindă.

Salvează-mă că ştii cum simt, cum mă opresc şi cad plângând
Cred că nu-mi este dat şi-atât, să am o viaţă pe pământ…
Şi mă cufund în agonii, menite a zidi spre sfânt…
Şi ştiu, dar nu pot să m-opresc când vipera muşcă râzând.

Salvează Doamne, căci Tu dai pacea din misticele chinuri,
Chiar şi pe-aceia ce-au uitat că Tu exişti şi-ai existat…
Totul a fost aievea! Tu milă eşti şi minunat
Şi din spurcat Tu faci curat şi din goluri, plinuri.

 

Din volumul de poezii „Să ai ce să pierzi…” (2007)
copyright Cristinela Ghinescu

Dragoste, sau cafea cu frişcă ?….

Cristinela Ghinescu

Omul se naşte pentru a iubi. Se zice că degeaba ai trăit pe acest pământ dacă nu ai iubit…Să fie oare doar un clişeu învechit?

În modernismul epocii noastre, oamenii se confruntă tot mai des în diversele circumstanţe de viaţă (direct proporţionale cu nivelul existenţial al fiecăruia), cu noţiunea de dragoste şi „urmările” sale inerente : varietate de complicaţii, evoluţii, decăderi, vindecări şi îmbolnăviri, combinaţii sau solitudini, care pentru unii sunt „mumă” şi pentru alţii „ciumă”.

În fiecare zi trec pe lângă mine alţi oameni faţă de ziua precedentă; unii dintre ei, în graba lor mă ating sau mă îmbrâncesc. Observ atent persoana care a trecut pe lângă mine, parcă invitându-mă s-o studiez. Curioasă mă întreb în sinea mea dacă acel om a cunoscut dragostea. Este o întrebare firească, dar şi absurdă totodată, cum şi dragostea este cel mai firesc sentiment, dar paradoxal… şi iraţional de-o potrivă. În consecinţă, a iubi poate fi un act firesc, sau un act absurd. Dragostea care este cu adevărat genuină este întotdeauna iraţională, asta e cert; ea nu are şi nu cere motive, argumente, justificări sau interese pentru a exista…ea doar există…sau nu.

Omul s-a născut pentru a iubi. Numai dragostea îl învaţă pe om a dărui, a cunoaşte şi a se cunoaşte, a se jertfi, a se lepăda de sine, a împărtăşi, a evolua, a se desăvârşi spiritual. Dar oare mai avem noi astăzi nevoie de dragoste?… Astăzi, când nu găsim timp nici pentru noi înşine a ne asculta să ştim ceea ce de fapt avem nevoie ? Şi totuşi, se pare că da…cu toate acestea, noi, oamenii, avem mare nevoie de dragoste!

De ce? Pentru că, marea majoritate dintre noi iubim cafeaua…cu sau fără frişcă, festivă sau nu, dulce sau amară, fierbinte sau rece, în fiecare dimineaţă, sau orice alt moment al zilei şi depindem de ea; ne-am obişnuit cu băutura rafinată a o sorbi zilnic sub forma unui ritual…ne-am obişnuit cu cafeaua noastra cu frişcă… Care este legătura dintre dragoste şi cafea? Păi… să ne întrebăm aşa : oare nu cumva ne-am obişnuit şi cu persoana dragă de lângă noi (pe care ne amăgim singuri că o iubim), că ar fi acea cafea cu care ne-am obişnuit de asemenea, dar pe care categoric nu putem afirma că o iubim? Iată încurcătura…

A-ţi fi drag cineva nu este nicidecum sinonim cu faptul că iubeşti. Persoana dragă, îţi este dragă de cele mai multe ori pentru că te-ai obişnuit cu ea datorită longevităţii vremii. Ai învăţat să-i apreciezi calităţile şi să-i tolerezi defectele. Aţi « crescut » împreună ! Ori, dragostea implică mult mai mult de atât! Din nefericire o definiţie standard nu exista în ceea ce priveşte acest sentiment controversat. Poate şi noi, în graba noastră cotidiană, confundăm dragostea cu o cafea cu frişcă, cu care ne-am obişnuit a ne răsfăţa în fiecare zi…Nu trebuie uitat faptul că dragostea nu are nevoie de „acomodare”. Ea nu are nici masură, intensitate sau definiţie…ea ori exista, ori…nu. Şi cel mai uşor de identificat… este iraţională ! Nu are nevoie de motive, cauze şi explicaţii ca să existe ! Iubeşti pe acel cineva, doar pentru că aşa simţi ! Nu este nevoie de nimic în plus ! Uneori asculţi vocea şoptită de inimă şi îţi merge bine, alteori nu… şi dragostea ta este pusă pe linia de aşteptare…este amânată să bată la uşa ta. Pentru că tu inconştient ai respins-o. Revine poate peste câteva săptămâni (în cazul în care eşti cu adevărat norocos !) sau peste câteva luni sau ani…sau niciodată. În tărâmul dragostei să nu pierzi niciodată vreun tren! Să nu-l pierzi…pentru că este foarte posibil să fie numai unul singur care trece prin viaţa ta. Iar locomotivele nu-ţi plac, tu vrei un tren complet…al tău!

Să nu uităm niciodată să privim în ceaşca noastră de cafea, să ne permitem o clipa intimă de sinceritate cu noi înşine şi să avem curajul de a privi în ochi fiinţa dragă, întrebându-ne dacă nu cumva ea a devenit între timp (sau a fost chiar de la bun început) cafeaua noastră cu frişcă…şi nu dragostea iraţională şoptită de vocea inimii…

Şi cum „Boala lungă e moarte sigură…” poate că a venit timpul de a „Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi„ şi poate ar fi bine-venit să începem a gândi că este necesar să ne scutim atât pe noi înşine cât şi pe cei dragi de lângă noi de lungul şi anevoiosul drum al aşteptării marii împliniri dată de o dragoste adevărată, poate unică în această viaţă, dar care de fapt nu există…Să purcedem aşadar cu îndrăzneală şi fără laşitate în labirintul propriei inimi, descoperind dacă ceea ce freamătă acolo este dragoste…sau doar cafea cu frişcă