Author Archives: Const. Miu

Despre Const. Miu

Prof. Dr. in Filologie cu teza POEZIA DE INSPIRATIE RELIGIOASA A LUI V. VOICULESCU Membru al USR, Filiala "Dobrogea"

Al cincelea mit

 prof.dr. Const. Miu

 

Gândul şi simţirea noastră se îndreaptă câtre Astrul ce ne tutelează sufletele, luminându-le şi ocrotindu-le cu Lumina geniului său. Prin poezia lui Eminescu – izvor de adăpat aripa – sufletele noastre îşi păstrează nealterată tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte!.
Ziua de 15 ianuarie ar trebui declarată
Sărbătoarea cugetului şi a simţirii româneşti, căci nimeni altul, prin opera sa, n-a ilustrat mai fidel spiritualitatea românească decât Eminescu. Poezia Poetului nostru nepereche reprezintă şi rezumă tectonica sufletului românesc. Ea este apa vie, dătătoare de puteri miraculoase, vindecătoare de nevroze.
Eminescu n-a murit! El este sufletul nostru şi va dăinui cât neamul românesc! În
Compendiul său de Istoria literaturii române…, G. Călinescu vorbea de cele patru mituri fundamentale, definitorii pentru spiritualitatea românească: etnogeneza (Traian şi Dochia), jertfa zidirii, pentru trăinicia atemporală a operei de artă (Monastirea Argeşului), relaţia osmotică a omului cu natura (Mioriţa) şi mitul erotic (Zburătorul). Însă, spiritualitatea românească are de mai bine de un veac un al cincilea mit, căruia îi spuneam simplu – Eminescu. El este mitul devenirii noastre întru fiinţă, căci sufletul nostru, prin sufletul poeziei sale tinde către veşnicie.
Începând de astăzi, în loc de nemurire aş spune Eminescu, în loc de iubire – Eminescu, în locul urii – tot Eminescu. Pentru că el a fost, în egală măsură, hulit şi preţuit. Chiar şi în zilele noastre sunt spirite gregare care încearcă din răsputeri să-l nege. Dar steaua lui „Încet, pe cer se suie”, strălucind mai tare, şi aceasta cu cât pseudovalorile se înverşunează în a-i minimaliza opera. Valoarea autentică – cum este cea a Poetului nostru nepereche – nu poate fi sugrumată, glasul ei nu poate fi redus la tăcere, pentru că aceasta este invulnerabilă în faţa morţii.
La zi aniversară, se cuvine să rostim o
rugă pentru mitul Eminescu:

RUGĂ


Cu fiecare an ce trece,
Devii un mit printre luceferi.
Cu umbra ta, tu mă petrece
La cei ce sunt „voioşi şi teferi”!

Ca tine nimeni n-o să fie,
Căci eşti „nemuritor şi rece”,
Chiar de-ar sorbi şi apă vie
Şi-ar da „scrisori” nu cinci, chiar zece!

Primeşte-mi ruga pământească
Şi-o lacrimă pe-al tău altar,
Din care mitul tău să crească –
E tot ce îţi aduc în dar.