Author Archives: Cătălina Bartt

Despre Cătălina Bartt

Sunt o tânără debutantă în generosul univers artistic.

Nu suntem

Globul alb e-n tine,chip.

Căci numele nu ţi-l rostesc,

Am cuvintele în gât

Deşi vreau să-ţi povestesc.

 

Te voi lăsa să-mi adresezi

Cuvinte grele,vorbe seci.

Şi voi întoarce mâna,deci,

Voi fi o mamă cum nu vezi.

 

Vom purta acelaşi voal

În zi de sărbătoare rară

Singure vom rămâne,doar

Vom porni-mpreună în vară.

 

Pân’ la toamna îndrăzneaţă

Ce va vrea să îţi răpească

Stâlpul lumii,avut o viaţă

Toamna-s eu,să recunoască.

 

Eu sunt toamna,eu sunt veacul

Ce visurile timpurii ţi le-a furat

Sunt viaţa ta,ca moartea-ţi leacul

Sunt mama ta,viaţa şi coşmarul.

 

Zâmbeşte şi nu mă renega

Acum în prag de nuntă

Căci eu tatăl ţi-l voi lua

Şi tu ‘mama’ ma vei chema.

Patimi

Faci faţă fără suflet

Du-te de te plânge,

Celeilalte inimi frânte

Deşi râde,dureri strânge.

 

Chipul de-mi vei zări,

Taci şi nu te-mpotrivi

Căci o să-ţi crească iar

Acea stare de coşmar.

 

Strânge-mi mâna rece

Şi uită cine–am fost atunci

Priveşte-mă cu chipul dulce

Pe cea ce sunt azi,aici.

 

Anunţam fără de veste

Venirea-mi cruntă,rece.

Ai pregătit acea poveste

Deschisă,sperând că trece.

Fiica

Nu plânge, chip distrus.

Vezi în tine, şterge-te acum,

Din golul ce eu am adus

În sufletu-ţi gol, făcut scrum.

 

Nu-ţi voi şterge lacrimile

Ce curg azi din vina mea,

Te voi răni, apoi du-ţi patimile

Departe, nu în lumea mea.

 

Lumea mea ce astăzi o clădesc

Pe zidul lacrimii tale fierbinţi

Distrugându-ţi-o pe-a ta, doresc

Să rămâi vie, fără părinţi.

 

De vei muri curând, voi râde,

Promit azi în faţa-ţi lăcrimată

Căci astăzi plângi, înstrăinată,

De lume, de tine şi de tată.

Paradis

Cade şi se stinge tăcut,

Plângând, blesteamă când

Vede cum spintecă-n vânt

Nu se simte, dar e crud.

 

Vântul spintecat nu simte

Căci e gol, preum eu sunt.

Atunci la marea de cuvinte

Capul voi pleca, râzând.

 

Râd.O fac plângând greoi.

Şi mai plâng râzând,căci voi,

Îngropaţi în ape grăitoare

Tot ce mai e pur sub soare.

Sinapsă

Astăzi eu scăparea nu o văd

Complicat am tot săpat la rând

Vieţi mai multe şi îi cred

Că azi s-au dezlipit plângând.

 

Îi privesc cu ochii mici, departe

Încerc să văd prin ei, cu toate

Că le ştiu pre bine a lor poveste

Pe care am ales să o distrug.

 

Am intrat greoi în viaţa lor

Şi am distrus tot ce clădise

A lor stâlp,în ani de spor

Spor şi dor, erau anii lor.

Numere

Acoperă-mi chipul cu pete şi noroi

Eu nu voi spune răul ce-l tot ţin.

Căci în tăcere m-am născut vioi

Şi în tăcere voi muri, fără să vin.

 

Nu-i rost de-o mare trecere acum

Căci ştiu prea bine stâlpii-nfipţi

Îndemne am, să păşesc acest drum

Şi-o voi face-ntr-un târziu, prin fum.

 

Numele nu mi-l vei mai descoperi

Căci cu pete de noroi mă vei acoperi.

Doar în tăcere voi muri zglobiu

Şi în tăcere m-am născut, dar viu.

Oglindă

Fiece secundă îmi promit

O lumină nouă,un început.

Fără să văd,eu pot să simt

Că ele nu-s decât trecut.

 

Repet continuu greşeala grea

În timp ce jur să mă opresc

Si din pură grea intenţia mea

Ajung iar în groapă să sfârşesc.

 

Singură duc greul din lume

Şi înghit în sec când văd gol

Cunosc povara-mi de pe umeri

Şi toţi ce cred că e uşor.

 

Ca un refuz se poate şi mai rău

Aşa vedeam lumina-mi grăitoare

Până am primit mai multe,greu

Am traversat zile chinuitoare.

 

Gânduri negre s-au perindat

Spre o linişte eternă înclinam,

Idei sinucigaşe-am îngropat,

Convinsă că linişte nu găseam.

 

 

 

 

Maniere

================================================

Mă-ntreb mereu când cade înserarea

În ce ungher să-mi mai duc disperarea.

Căci în inimă-mi mocneşte infinit

Când cade înserarea, noaptea şi la răsărit.

 

Cu pete de sânge-ndărăt privesc,

Pe faţă, mâini-cu ochii mari încerc.

Să cuprind această grozavă scenă rece,

Fără să ţip, când înserarea trece.

 

Cadavrul în faţa mea domneşte

Cu mâini de gheaţă, nimic el nu grăieşte.

„Încă unul”,voi spune cu glas moale,

Şi voi porni grăbită,spre altă căutare.

Laude

Prieten eşti, duşman devii
Aer eşti pentru al meu plămân
Şi otravă-mi eşti tu zi de zi
Răni deschise tot rămân.

 

Te urăsc şi pentru tine
Coroană de măslini aş face
Vino,vino şi mă ţine
Când te omor aici, încoace.

 

Tu eşti boala, Tu eşti leacul
Pentru rana mea, a ta lăsată.
Vino de-mi vindecă veacul,
Îmbibat cu ură, tot păstrată.

 

Să-l tai doresc, să scormonesc
Între organe vechi şi ruginite
Iubirea mea s-o caut,s-o găsesc
De ura lui bătrână, să-ncerc să mă feresc.

 

Şerpi murdari,goliţi şi umezi
În abdomenu tău deschis să bag
Măruntaie-amestecate, putrezi.
Otrava lumii să bei îţi dau, cu drag.

 

Lângă mine despicat rămâi
Privindu-te cu chip uscat
Voi bea din tine, din trupul tău ciumat,
Şi voi muri.

 

Simt gol în mine şi gol în aer
Nu respir, nu am cu ce acum
Departe eşti, dar tot aproape
De sufletul ajuns aproape fum.

Zăpadă

Străbătut-am lungi cărări

Pe care singură-n frig urlam

Le blestemam  căutând comori

Vedeam voci,speranţe,le goneam.

 

Verde beam,roşu vedeam,

Cărarea lungă o parcurgeam

Cu suspine lungi,cu paşi mărunţi

Ştiam că nu ajung dar tot mergeam.

 

Auzeam strigăte de vie disperare

Ignoram umbrele din depărtare

Auzeam cărarea cum striga

Pe mine,să renunţ,mă anunţa.

 

Ca un verde vânt înaintam

Spre stârpitură mă-ndreptam

Iar înjuram,iar blestemam,

Mă omoram şi înviam.