Author Archives: Băeţan Gabriel Petru

Despre Băeţan Gabriel Petru

Nascut la 22.10.1986 la arad A absolvit Colegiul National Economic Arad Studiaza jurnalismul la Universitatea Aurel Vlaicu Arad scrie poezii de la varsta de 13 ani Aflat sub îndrumarea scriitorului Ionuţ Caragea Mă găsiţi pe : http://baetangabrielpetru.blogspot.com/ http://citatebaetangabrielpetru.blogspot.com/ http://www.poezie.ro/ http://www.bocancul-literar.ro/ http://www.e-poezie.net/ http://www.sferaonline.ro/ http://www.citatepedia.ro/ http://wwww.roliteratura.ro http://www.citatecelebre.eu/ http://www.rightwords.ro/ http://cititordepoezie.net/ http://www.revistasingur.ro/ http://www.tiuk.reea.net/ http://reteaualiterara.ning.com/ Apariţie în nr 27, anul 2010 al revistei Tiuk Citate de Băeţan Gabriel Petru pe youtube:http://www.youtube.com/watch?v=7VW5fha0ppw http://www.youtube.com/watch?v=Zll5KY-EWfI http://www.youtube.com/watch?v=WWaWB9Q9INo

dramă anonimă

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Până nu de mult iubeam teatrul
Cu mirosul de mesteacăn de la intrare
Cu piesele de dragoste de pe afişe
Cu holul construit în stil baroc
Cu loja noastră de la primul etaj
Cu scârţâitul scenei la fiecare mişcare
Şi cu cortina aceea
Care de fiecare dată când se ridica
Dezvăluia lumea noastră
De poveste

Fiecare tempo de tăcere
Scotea în evidenţă o altă reprezentaţie
Cu mine lăsat fără replică de săruturile tale
Cu gesturi de tandreţe improvizate
Cu pantomimă
Şi atâtea finaluri fericite

Prezentul e o dramă anonimă
Mă trezesc pe aceeaşi scenă a vieţii
Cu mine actor
Fără să îmi ştiu rolul
Cu singurătatea pe post de sufleur
Într-un decor de iarnă
Care se repetă în fiecare zi din an
În aplauzele disperate
Ale propriei inimi

Apropierea de teatru
E o simplă indicaţie scenică
Primită de la Dumnezeu
Clădirea a rămas aceeaşi
Destinul doar a schimbat rolurile
Mă întorc la aceleaşi amintiri
Aşa cum moartea se întoarce
La aceeaşi adresă

într-o umbră ce îmi mimează mişcările

–––––––––––––––––––––––––––––––

amintirea ta trăieşte
într-o umbră ce îmi mimează mişcările

în ochii mei s-au adunat
ca şi într-o oglindă bătrână
atât de multe căutări
într-un pumn de cenuşă

îmbrac des
trecutul cu toate mânecile lui
cu toate cusăturile acelea fără nasturi
ca o cămaşă de forţă
îmbibată în sânge

pe chipul meu
riduri lăsate de timp
sunt urmele unor paşi
cu tălpile de lacrimi

prezentul nu are uşi sau adresă
ca şi când trupul acesta
ar fi o pasăre închisă într-o colivie
cu patru pereţi

într-o umbră ce îmi mimează mişcările
se prăbuşesc toate apusurile de soare
amintirea ta e un curcubeu
văzut prin gaura cheii

Ultimul peron

–––––––––––––––––––––––––––––––––

plouă tăios
desenez cu degetul pe geamul aburit o gară
călcâiul ploii apasă tot mai violent
împrejurul
s-a mai împlinit o toamnă
au mai plecat atâţia oameni
fără destinaţie cunoscută
distanţa dintre noi
e o treaptă către cer pe timp de furtună
în colţul camerei pe taburet
o lumânare pastrează vie speranţa
pe noptieră poza ta îmi surâde

de când ai plecat a plouat continuu
cu pierderi de memorie
şi amnezie perpetuă
iubirea ta mi-a rămas ca un frig
în măduva oaselor

fiecare rafală de vânt
aminteşte de ultimul peron
cu mine răscolit de ruperi de nori
şi fulgerele din privirea ta

desenez cu degetul
un geam aburit
războiul dintre ieri si azi

oameni între degete

–––––––––––––––––––––––––––––––-

nici perna nu-mi mai primeşte capul
îmi răsucesc în propriul meu pat
trupul obosit de atâta frig în oase
mâinile mele caută ceva printre aşternuturi
ceva ce a fugit ca un fluture

mi-e tâmpla adăpost de durere
şi-atât de multe-mi trec prin minte
deşi nu am fumat niciodată
azi am ţinut oamenii între degete
în această cameră fără decor
şi fără ferestre
cu gânduri care rănesc
şi tăceri care vindecă