Author Archives: Aurica Istrate

Despre Aurica Istrate

Data nasterii:22.09.1956 Locul nasterii: Sat. Oglinzi, com. Raucesti, jud. Neamt Profesie: inginer Domiciliul: Galati

Iarna

––––––––––––––––––––––––––

Iarna iar mă prinde-n mreje
Şi m-adună lăngă foc
Şi-ntre perini îmi doseşte
Înc-un ac pentru cojoc

Mi-a împodobit alcovul
Cu dantele de mătase
Şi mi-a răsfoit hrisovul
Ce credeam că-mi expirase

Şi c-un gând ca o ispită
Mi-a bătut discret în geam
Noaptea cam nedumerită
Că exişti şi că te am

Dar cojocul e doar unul
Iară acul e doar ac
Luminează-mi iarnă drumul
Dorului fără de leac

Lacrimã de cer

–––––––––––––––––––––––––––––––-

Mai la deal de cuşma casei
Cu pridvorul ei beteag
Şade-n iarbã un moşneag
Suspinând de dorul coasei

Osu-i copt ca vreasc se rupe
Şi se-astâmpãrã-ntre ierburi
Sare ţãrna sã mi-l pupe
Şi-apoi pleacã dupã treburi

Dinspre luncã ard arinii
Lumânãri de cearã crudã
Ni se-adunã-n rod bãtrânii
Lacrimã de cer îi udã

Fãrâmã de zeu

–––––––––––––––––––––––––––

de unde eu vin
nu existã ieri
existã suspin
existã tãceri

temniţi reci pentru gând
zid înalt pentru sunt
lacãt greu
pe trofeu
piatrã-n unghi
sub genunchi

înspre unde eu zbor
existã un azi
existã un dor
renãscut printre brazi

îndrãznealã în gând
uimire cã sunt
peste toate trofeu
fãrâmã de zeu
pat de flori în mãnunchi
rãdãcini sub genunchi

O inimã nouã

–––––––––––––––––––––––––

mi-ar fi de folos o inimã nouã
sã-mi spunã când zbori
sã m-anunţe când plouã
sã-ţi fure
desprindã
cãlcâiul din tindã
în jar sã-l doseascã
oftat sã dospeascã
din carne şi os
o inimã nouã mi-ar fi de folos

La mulţi ani!

––––––––––––––––––––––––––––-

La mulţi ani să-ţi fie bine
Nu te piardă luna-n crâng
Tot mai rar s-auzi de mine
Dacă zbor sau dacă plâng

Dor de rouă setea-ţi ude
Saţ sătul fărâma-ţi dee
Ardă-ţi tălpile prin dude
Și iubească-te-o femeie.

Carte de colorat

–––––––––––––––––––––––––––

am o carte bună de colorat
are pagini goale
și pagini prin care tropîie cuvintele
eu cum le prind
cum le colorez
să le mai piară pofta de zburdălniciiintr-o zi, s-au sfatuit cateva
sa-si contruiasca o tiroliana
între două pagini
care nu se cunoscuseră până atunci

au ales cuvântul iertare
și l-au înfipt adânc într-o pagină
apoi au răsfoit
au răsfoit
și când au dat de o pagină străină de tot și de toate
au înfipt în ea cuvântul credință
la fel de adânc precum iertarea
între iertare și credință
au desfășurat cuvântul iubire