Author Archives: Alexandra Bucur

Statui

Alexandra Bucur

 

Mergând pe plaja albă,
La tine tot visând,
Te văd ieşind din mare,
Nisipul sărutând
Şi mă ascund în grabă
Ca tu să nu mă vezi,
Neştiind de-n suflet
Ai putea să crezi
Că totu-i realitate
Şi chiar te iubesc
Şi c-aş renunţa
La tot ce-i omenesc,
Doar să fiu cu tine, dar…

Dar păşeşti spre mine,
Trup spre trupul meu,
Lumină dinspre nori,
De la Dumnezeu,
Plutind între Pământ
Şi Ceruri în neştire,
Cuprinşi de-o mare-ntreagă,
Statui în nemurire.

Într-o lume în
Continuă mişcare,
Pe loc, pentru eternitate,
Noi doi…

Între două lumi

Alexandra Bucur

 

Mă visez pe-o plajă-ntinsă, goală,
Eu şi tu şi-atât
Şi de valuri fiind cuprinsă
Mă gândesc la ce-am avut.

O fi bine, n-o fi bine,
Cine-o şti? Cine mai ştie?
Dar când văd că sunt cu tine
Simt c-am tot, o veşnicie…

Valurile se izbesc
De gânduri reci, întunecate,
Cât aş vrea să reuşesc
Să le-ndepărtez pe toate!

Să nu vezi cât sunt de neagră,
Tristă şi întortocheată,
Să mă iubeşti fără regrete,
Eternitatea şi înc-o leghe!

Sărut plăpând cu gust sărat.
Ah, ce-mi vine să mă-mbarc
Şi să plec doar eu cu tine,
Căci lumea toată ne-aparţine!

Mă zăresc pe-o plajă-ntinsă,
Eu şi tu şi o mulţime,
Mă trezesc la realitate,
Probleme, griji, singurătate…