Ioan Gelu Crişan

Trist rătăcesc şi mintea-i dusă,
Parcă în mine curge rouă,
Râuri de gheaţă-n lume plouă,
Plouă iubirea-n veci răpusă.

Azi nu pot merge mai departe,
Tenebre reci viclean mă cheamă,
De negură nu mai am teamă
Şi toate-n jur îmi par deşarte.

Merg în genunchi, nu în picioare,
Visuri împrăştii în ţărână,
Păşesc cu moartea dus de mână
Spre-a veşniciei alinare.

Atât să fi fost, oare?