Irina Sincu

Vorbele tale, îmi alungă disperarea
Ochii tăi-două lacrimi fierbinţi.
Aşteptând să îi vindece marea. . .
Şi să mă scoată din minţi.

Aş veni atât de aproape,
Cu un gând, cu un zâmbet măcar,
Dar, mi-e teamă că umbra din ape
Va avea un gust nefiresc de-amar. . .

Ţi-aş şopti: că nu-i nimeni de vină !
Că vorbele tale sufletul mi-alină
Iar ecoul din ape. . .
Mă face să te simt mai aproape !