Ionela Chitu

Ploaia n-a încetat atunci când eu mă pregăteam să plec la muzeu unde ar fi trebuit să fim doar tu şi eu paznicul a spus: mâine va fi închis dar voi puteţi intra pentru că vă cunosc în plus vă sunt dator eram deci trei dar am acceptat nerăbdători să ne umplem propriile existenţe şterse ce-i drept cu mirosul de rânced desprins parcă din paginile îngălbenite de vechimea timpului pereţii emanau un iz arhaic de legendă iar noi singurele solii ale prezentului respiram adânc să ne întipărim în memorie măcar o farâmă din ce a fost cândva prezentul unor străini ce ar mai putea fi găsiţi doar în arhiva armura aceea strălucea rece lânga uşa încăperii prea înalte ar fi avut multe de spus dar cred că ne invidia puţin pentru că noi aveam viaţă dacă ar fi ştiut cât de sărace sunt sufletele noastre gata oricând să fie reciclate şi să se lepede de principiile morale cu care au înmiresmat trupurile noastre şi cât de mult am început să semănăm cu ferestrele acelea din muzeu frumos colorate ele nu erau decât stropul de culoare dăruit cu zgârcenie de vreun restaurator ca hotar între viaţă şi moarte.