Elena-Simona Popescu

Soarele se topeşte lasciv în apa amurgului
lumina dezinvoltă peşte prelung de aur
curge sub ochiul adormit al podului care leagă
oraşul de oraş
e o tensiune ascunsă ca un hoţ de inimi
în oamenii cărora le-a curs culoarea din ochi
doar o tresărire instincuală ca a orbilor
către lumina care stă să adoarmă
cine să-i mai admire devotamentul faţă de oameni
cine liniştea şi căldura
cine splendoarea
peste pod trece o lume cu ochelari de cal
a murit soarele şi in vise