Apgar

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

===========================================

 Preludiu

 

Un tânăr rezident se trezește în biroul său minuscul din spitalul de psihiatrie unde își efectua stagiatura. Își aprinde o țigară și deschide ușa cabinetului. Sinucigașa de ieri-nopate n-avea somn și se plimba pe holul și mai îngust al spitalului.

Brusc, se repede la el și îi strecoară un bilețel. „Ce mi-o fi dat, numărul ei de telefon?”, gândește rezidentul conștient de farmecul său dublat de o nefericită profesie. Se întoarce în cabinetul său și citește niște litere minuscule, tremurate (fetei ăsteia nu-i dădeau chiar paracetamol):

„Jucam X și zero pe grilajul care proteja fereastra să nu se sinucidă x-ul ar fi putut fi un simbol păgân dar era intersecția non-euclidiană a două țigări cât despre O  mă privește cu pleoapele grotești din dreptul verighetei care a parcat pe interzis.”

            „Uite pe unde stau ascunși poeții și nu-i știe lumea”, gândește rezidentul și mototolește biletul în timp ce se îndrepta spre canapeaua ce-i servea pe post de pat.

            Cască, pleoapele i se apropie și un îndreptar de psihiatrie i se așează în brațe, se deschide singur la capitolul „Grilajul este pentru ferestre”, începe să citească un studiu de caz despre prima fereastră care a încercat să se sinucidă:

Fereastra locuia în vârful unui zgârie-nori. Într-o zi, a început să- i șopteașcă unei șurubelnițe să se apropie. Șurubelnița își vedea mai departe de zilele ei anoste alături de patentul și bormașina ei. Zile în șir, fereastra și-a șoptit rugămințile în zadar, până când proprietarul observându-i lacrimile și luându-le drept urme de ploaie, a curățat-o și i-a atașat o perdea uzată din care fereastra a rupt pe neobservate puțin câte puțin pentru a-i slăbi cuiul în care se sprijinea. După câteva zile, n-o mai ține nicio balama. S-a prăbșit în gol. Poliția a constatat decesul, iar ca măsură de siguranță națională, a dispus ca toate ferestrele, de atunci înainte să aibe gratii”

Rezidentul tresare, privește în juru lui, îndreptarul era în raft, fereastra (doar a lui) nu avea gratii sau perdele. Se apleacă sub pat, unde mototolise biletul ei: „jucam X și zero pe grilajul care proteja fereastra să nu se sinucidă”…,,Ce feste îmi joacă și mie faza REM, nici nu-i de mirare, printre atâția nebuni.”

Merge la fișele de observație și încearcă să-și amintească numele sinucigașei, răsfoiește puțin și îi găsește anamneza. Încercase să se sinucidă prin strangulare de o perdea pe care o smulsese de la o fereastră. Adusă la spital, n-a scos un  cuvânt, n-a plâns.

Deodată, rezidentul auzi în afara cabinetului lui, o voce stinsă, de-abia distingea:

 

În obișnuita odisee de dimineață pe care o parcurg cu retina spânzurată de negrul pleoapelor mă împiedic – pleoapa își face din negru o retină funcțională era un șotron desenat pe asfalt de ce nu mai mai timp – de parcă mi-ar aparține piatra  de moară se odihnește pe linia dintre unu și doi cum se făcea – un genunchi se ridica asemenea imaginii încetățenite a primului sărut – ce fior ce tumult pastă de dinți urgent

 

când ajung la cadranul doi cu o gambă flexată cealaltă suferă o fractură deschisă

în același timp un seism ștergea conturul șotronului și asfaltul se transforma în mocirlă

 

data viitoare voi sări numai până la unu.

 

            Era aceeași sinucigașă, acum avea alt repertoriu. Rezidentul deschide ușa cabinetului și o poftește înăuntru. Fără a rosti un cuvânt, sinucigașa intră. Rezidentul îi spune că trebuie să îi facă un control al inimii și o invită să se dezbrace. Aceasta își dă bluza jos, în timp ce privirea care ascundea tristețea perdelei ce rămăsăse martoră îl fixa pe tânărul medic. Acesta, confuzat, își ia stetoscopul, dar instantaneu, privindu-i sânii, simte o erecție dureroasă. O așează pe patul de consult, îi smulge pantalonii, îi caută perdeaua din privire și, fără a sta pe gânduri, o penetrează, în timp ce ea recită fără a părea că-și dă seama de ce i se întâmplă:

 

„Privește-mă o dată din spate

în basorelief de mercur

e scris pe propriile-ți infecte

metempsihoze de sperjur

că fatum-ul nu-ți aruncă

a doua oară argint viu

pentru ca tu – măsluind o nălucă

să cedezi amorului propriu

care parafează o comedie

fără recuzita de clovn

semnează în sânge cu condeie

funeraliile unui domn

clovnul-domn va lua în funest

quasi-acuzația de incest”

Capitolul 1:

A fost o naștere simplă, cezariană! Medicii nu au avut mult de lucru. Cinci minute și scorul Apgar fusese stabilit: nouă – ritm cardiac și respirator normal; tonus muscular în parametri normali; culoarea tegumentelor cam mov – aici a fost depunctată, iar reflexele s-au întâmplat în al șaselea minut: în locul reflexului de aprehensiune al degetului mare opozabil, micuța își încordase degetul piciorului – un bilețel era legat de degețelul ei, ca un CNP sau un număr de morgă: prețul vieții este tocmai de a învăța că nu prețuiește nimic[1]

Și atunci, medicii s-au alarmat: EKG-ul și radiografia pulmonară efectuate de urgență au indicat un detonator cu ceas – ora nu era setată; musculatura s-a încordat astfel încât micuța a devenit un ghem purpuriu care își reluase poziția fetală.

Comisie de urgență:

– În primele cinci minute, scorul a fost stabilit…așa va rămâne

-Dar…

-Minutul al șaselea nu contează, dacă ar conta, am trimite-o la crematoriu! Detonatorul e surogatul ei de viață. Bilețelul îi va fi scăpare și sentință. Amin! Unde semnez?, întrebă președintele comisiei!

 Capitolul 2:

Courtney nu purta niciodată sandale. Avea un bilețel la degetul mic pe care toți chirurgii încercaseră să-l excizeze. Însă, ea făcuse din bilețelul plastifiat o armă…la început, din întâmplare, apoi observase recurența!

Courtney lucra într-un bar. Cunoștea bărbați în fiecare zi și îi cunoștea mai în profunzime în fiecare noapte.

Primul, V. o atrăsese în mod special. Nu-i acorda nicio atenție. Stătea cu un volum de Rimbaud în mână, cu sticla de gin (mereu alta) pe masă și cânta la nesfârșit la chitară. Nu suna rău, dar nici prea bine. Într-o seară, exasperată de indiferența lui, îi puse pe masă un volum de Baudelaire. Pentru prima oară, el o privi în ochi și văzu o tristețe de perdea. Au vorbit de una, alta. El ajunsese deja la al patrulea gin. L-a invitat în camera ei  de la bar. Perdeaua purpurie părea a-i privi cu ochi de smarald.

S-a apropiat de el și a început să-l sărute. Instantaneu erau dezbrăcați…ea își păstrase teneșii, pretextase că are o cicatrice urâtă; pe el nu păruse să-l deranjeze. Se sărutau și se mângâiau deja de vreo două ore – amândoi voiau același lucru, dar el băuse cam mult.

Climaxul apoteotic se produse spre dimineață și lăsă în urma lui o picătură de sânge. Ea adormi cu teneșii în picioare și el își reluă chitara. O privea cum dormea dezbrăcată cu teneșii în picioare. Avea un somn profund și o descălță!

Atunci, văzu bilețelul de morgă, bilețelelul de morgă și perdeaua purpurie. Știa ce are de făcut. Zorile au găsit perdeaua sfâșiată și pe V. spânzurat.

Zorile au găsit-o pe ea plângând în nuanța perdelei…era prima lacrimă din viața ei. De acum înainte știa ce are de făcut!

 

Interludiu

Și acest modus-operandi se repeta în fiecare noapte. Courtney nu avea altă grijă decât să asigure necesarul de perdele purpurii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


[1] Schopenhauer, Arthur: Viața, amorul, moartea

Acest articol a fost publicat în numărul 83

Lăsaţi un răspuns