AMURGUL SPERANȚEI ȘI UN NOU ÎNCEPUT

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

========================================

Amurgul sperantei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pornind chiar de la titlu, romanul Amurgul speranței, semnat de Ileana Lucia Floran, apărut la Editura Emma, 2011, se brodează în jurul speranței: de-a trăi, de-a găsi fericirea, măcar pentru o clipă, sau măcar momentele cu adevărat împlinite, prin intermediul amintirii, de-a retrăi prin gând și prin puterea minții acele secvențe de viață care ar fi trebuit să fie eterne, dar care s-au aflat, și ele, sub imperiul devastator al timpului.

În cele 107 pagini, „romanul destinelor răvășite”, cum îl numește Mariana Pândaru, cartea dezvăluie trăiri tumultoase, clipe de restriște, rateuri – atât de… familiare omului, în general, dar și lecții de prietenie autentică. Personajul principal, Sadna, un nume pe cât de insolit, pe atât de percutant prin destinul pe care îl tăinuiește, în urma unei mici dispute cu familia ei, meditează amplu pe marginea firului propriei vieți. În text alternează timpul prezent, al narării, cu cel al amintirii, situat pe coordonate diferite, și ca ancorare în timp și ca intensitate a trăirii. Prindem drag de Sadna încă de la prima privire, întrucât personajul, al cărui portret moral este complex conturat, impresionează printr-o prezență singulară în spațiul anost și rece al unei lumi postmoderne (sau cum s-o mai fi numind) în care trăim. Ea se profilează pe fundalul unei copilării lipsite de griji, înconjurată de dragostea părinților ei – prezența bunicului, deși discretă, nu este mai puțin importantă. Familia devine astfel temă, ax în jurul căruia vibrează o sumă de situații de viață diverse și acute: la grădiniță, ca educatoare, la facultate, în sânul familiei ș.a.

Sadna este exponentul unei anumite categorii, aceea cu statut atât de vulnerabil al intelectualului, am îndrăzni – situat în descendența eroilor camilpetrescieni –  sensibil, discret, generos, mărinimos, altruist, capabil să ducă până la jertfă de sine dragostea și interesul pentru ceilalți. Dinu, personajul antipodic, este bine ancorat în spațiul unei realități și a unei lumi meschine, ipocrite, în care se proclamă neîncetat primatul banilor. În schema eternului conflict între UTOPIA și REALIA, Sadna impune alt sistem de valori, face notă discordantă într-un cadru ostil, perfid și mercantil, în care cuvântul de ordin devine averea, cu tot ce derivă din setea înavuțirii: agoniseala, snobismul, superficialitatea, autosuficiența, agresivitatea și incisivitatea.

În Cuvântul autorului, scriitoarea se exprimă, am spune, în termeni arghezieni, despre cuvintele care o „înconjoară, în fiecare clipă a vieții”, „se rostogolesc” și o „învăluie ca niște frunze purtate de vânt. Niciunul nu trece stingher”, „fiecare lăsându-și amprenta” asupra vieții sale, creându-i „gânduri, sentimente, impresii”. Deși încearcă să le ignore, cuvintele par a se însufleți și o asaltează „ca viespile”, am adăuga noi… arghezian. În același context amintim aprecierea autoarei privind destinele pe care a avut ocazia să le cunoască și care „nasc” alte destine, literare, de această dată, devenind personaje.

Cartea ne este dăruită nouă, cu aceeași dragoste cu care deja suntem obișnuiți, și, ca destinatari, urcăm, citind-o, încă o treaptă, în zbuciumul nostru spre cunoaștere, spre desăvârșire. În același cadru al credo-ului arghezian, în care Cartea Poetului devine dar, treaptă, autoarea ne invită a participa, alături de personaje, la o odisee cu atribute inițiatice, în care urmărim protagonista ca într-un veritabil bildungsroman, din copilărie pâna la 45 de ani. De împlinirea ființei, până la această vârstă, nu poate fi vorba, dată fiind nefericirea ei, alături de un soț care are o amantă, o neglijează, de atâția ani și care nu a iubit-o niciodată, conform propriilor mărturisiri. Sadna rememorează diverse frânturi de viață, stând tristă în camera ei, într-o dimineață, răpusă de neputința de a înțelege de ce și cum s-a putut întâmpla, cu o seară înainte, să intre în conflict tocmai cu părinții ei, pe care îi iubea idolatru și față de care avea un respect nețărmurit. Aceștia i-au atras atenția că nu e momentul adopției unui copil, în contextul în care soțul ei e mai mult plecat și care, chiar și atunci când e prezent, e absent și indiferent. Sadna i-a luat apărarea, dar, pe măsură ce se țese firul stufos al amintirii, conștientizează că Dinu se înstrăinase mai de mult de ea, de sine, de familia ei.

La sosirea soțului ei, în urma deconspirării unor tulburătoare adevăruri, Sadna devine o alta, aflată la un nou început, de data aceasta fără Dinu, gustând dintr-o libertate pe care nici n-a visat-o până atunci. Află că părinții ei au făcut din căsătoria ei un „troc”, în care s-a pus problema obținerii unui loc de muncă pentru Dinu și a unui teren, nicidecuma a iubirii și a împlinirii ei într-o căsnicie.

Încheind tot în cheia nemuritoarei speranțe, credem că Sadnei i s-a hărăzit un destin fericit, acela care nu a fost să fie alături de Dinu, soțul pe care ea l-a iubit cu adevărat, dar de care ea nu a  fost niciodată iubită.

 

prof.dr.Mihaela Rotaru

Acest articol a fost publicat în numărul 79

Lăsaţi un răspuns