Am avut un vis ciudat

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 4,00 din 5)
Loading...

Viorica Marica

 

Este o dimineaţă frumoasă de primavară, pe cer străluceşte un soare “cu dinţi”, adie un vânt cu viroze şi cu petale de flori într-o mahala, o periferie a unui oraş, poate fi orice oraş din România, pe o stradă prăfuită, cu case înghesuite, de diferite forme şi mărimi, un amestec alarmant de progres şi decadenţă, vopsite în culori stridente roşu, mov, verde, portocaliu, după noua modă: fiecare face ce vrea şi nu ţine cont de nimeni şi de nimic!
Oamenii se desfaşoară în rutina lor zilnică, nimic nou, aceleaşi gesturi, aceleaşi vorbe, aceleaşi activităţi cotidiene, nimic nou sub soare, sunt oameni obişnuiţi, cu micile lor necazuri şi bucurii, un microcosmos urban, fără gesturi măreţe, fără activităţi de amploare, se cunosc, sunt vecini, interacţionează, comunică, sunt atât de diferiţi în aparenţă, dar atât de asemănători… Şi totuşi, oamenii în reflexele lor zilnice, în automatismele lor, sunt împăcaţi cu ei, cu limitele lor, cu semenii lor, cu oraşul în care trăiesc şi de ce nu… cu minunata lor patrie, în care au avut şansa sau ghinionul să se nască… Deşi toţi sunt tâmpiţi sau chiar nebuni de-a binelea, deşi toţi sunt mai mult sau mai puţin urâţi, loviţi de alienare, au o detaşare, o seninătate care-i face frumoşi şi veseli.
În grădini sunt mai mulţi pomi fructiferi înfloriţi, iar adierile de vânt, poartă petalele albicioase şi rozalii ale florilor prin aer, o „ninsoare” parfumată care cade peste stradă.
Dintr-o curte se aude încet, nedesluşit, muzică balcanică, o manea ţigănească, care are rolul de a-ţi spăla creierii, semn că locatarul căsuţei dărăpănate s-a sculat cu chef… de muncă! Din aceeaşi curte un porc guiţă disperat de foame, iar găinile îl acompaniază, pe aici lumea are coteţe pe lângă case, cresc găini şi porci după datinile strămoşeşti, chiar dacă am intrat în UE de câţiva ani. Parcă cei de la bloc sunt mai emancipaţi, cresc tot felul de animale după bunul lor plac, câini, pisici, păsări, peşti, hamsteri, broaşte ţestoase şi multe alte animale de companie. Nu mai zic de excrementele îndrăgitelor animăluţe depuse pe drumurile publice, pe care le întâlneşti la tot pasul.
Pe lângă garduri, pe aleile de lângă case au apărut zambilele roz şi mov, narcisele şi ghioceii galbeni, flori delicate ale primăverii, cu prezeţa lor suavă şi discretă au făcut uitată iarna geroasă care tocmai a trecut.
Din depărtare apare o femeie tânără care târăşte dupa ea copilul somnoros, este aproximativ ora 10 a.m. Bianca are 28 ani, femeia este frumoasă, înaltă, blondă, are o faţă rotundă cu piele foarte albă, faţa ei deşi nu e machiată, fardată, este frumoasă, dar are o privire tâmpă moştenită şi de odrasla ei, ochii mari, rotunzi, albaştri. Tânăra are o ţinută răvaşită, păr lung, uşor ondulat, pieptănat în grabă şi o haină gri lungă, cambrată, aruncată peste capotul de casă, pantofi eleganţi negri, tânăra vorbeşte fără grabă, cu lene, se alintă, este tot timpul plictisită de tot şi de toate.
Se gândeşte cu voce tare: „Am avut un vis ciudat, trăiam în România, era o ţară minunată, plină de bogăţii şi frumuseţi, păcat că era locuită…” inspiră profund aerul parfumat, este relaxată şi fericită, priveşte zâmbind distrată florile din curţile pe lângă care trece.
Copilul Biancăi este slăbuţ, blondin şi cu privire tâmpă asemănătoare cu a mamei, cu o faţă nostimă, de popândău, e apatic, nu vorbeşte decât foarte greu, deşi are cinci ani, copilul poartă un fel de trening roşu care poate fi folosit şi în loc de pijama.
Cei doi se îndreaptă agale spre un magazinaş de pe strada lor în apropierea căruia locuiesc, este o dugheană amărâtă, o baracă din fier pe alocuri ruginită, cu nume pompos “La Regina”, care trădează mândria şi prostia proprietarilor.
Magazinul este aşezat într-o curte mică plină de pitici zâmbăreţi de ipsos, viu coloraţi, care, consideră proprietarii „înveselesc locul”, deşi noaptea şi nu numai, au un aer care te bagă în sperieţi, parcă sunt din filmele de groază. De câte ori trecea pe lângă gaşca de pitici de grădină ai Didinei, Bianca se gândea că ornamentele de grădină ale acesteia ar putea să candideze pentru titlul de kitch-ul deceniului, atât erau de hidoşi, mai de grabă siniştri decât veseli. Soră-sa mai mare, Amalia care cutreierase toată Europa i-a zis că se poartă piticii de grădină, sunt la modă, că i-a văzut prin Germania, Austria, Franţa, Polonia, chiar şi prin Ungaria, „sunt de bună calitate şi drăguţi la ei”, aşadar Didina e în tendinţe, or fi la ei, dar nu la noi…, iar „tendinţa” asta era prin 1999-2000, de atunci au trecut aproape 10 ani, acum e la modă Feng-Shui-ul, bine că vecina lor, distinsa proprietăreasă nu se arăta momentan sensibilă la acest curent că cine ştie ce mai punea prin curte.
În spatele grădinii cu pitici, dar fară plante, doar un nuc bătrân a făcut faţă vremurilor, se găseşte o casă veche din cărămidă, năpădită de iedera cu frunze roşiatice, care acoperă toată faţada casei până la acoperiş, „conacul ei boieresc” cum o numeşte pretenţios tanti Dida.
O casă asemănătoare cu „conacul” avea şi Bianca, rămasă de la părinţii ei, cât despre grădină plantase gazon pentru că era comodă, nu vroia bătăi de cap, nu dorea să practice „munci agricole” cum le zicea ea, dar avea pomii fructiferi rămaşi de la tatăl ei, care dădeau fructe gustoase, mere, cireşe, caise, gutui, asigurau umbra în zilele toride de vară şi mai ales nu trebuia să facă nimic pentru întreţinerea lor. La umbra cireşului aveau un foişor hexagonal din lemn de pin tratat ignifug, băiţat şi lăcuit construit în urmă cu trei ani, din banii trimişi de soţul ei care plecase la muncă în Italia, foişorul era locul unde luau masa şi se relaxau cât era cald afară.
Bianca şi copilul intră în magazin, tânăra o salută volubilă pe vânzătoare, pe tanti Dida, aceasta este şi patroana magazinaşului, copilul scânceste uşor, agăţat de mâna mamei.
Vânzatoarea este aşezată pe un scaun în spatele unei tejghele uzate pe care se găsesc în dreapta un suport în care sunt înfipte bomboane acadea şi în stânga un borcan din plastic cu bomboane şi guma de mestecat. Ea este încadrată, în lateral şi în spate, de trei rafturi pe care sunt înghesuite tot felul de produse alimentare, mai ales din cele nesănătoase chipsuri, snacksuri, croissant, sticsuri, biscuiţei, covrigei, suculeţe cu coloranţi şi piesele de rezistenţă cafeaua şi ţigările.
Tanti Dida prescurtarea numelui Didina, nume de cal, pardon!…de iapă, este o femeie de cincizeci şi şapte de ani, grasă, cu privire vicleană şi atotştiutoare, este o persoană tonică, tot timpul veselă, bine dispusă, vorbeşte repezit, dar mai ales autoritar. Aceasta are părul tuns scurt, vopsit roşcat, are pe degete inele groase şi vulgare, iar la gât un lanţ gros cât zgarda câinelui semn al belşugului, poartă o rochie de casă din poliester cu flori mari şi colorate.
– Buna dimineaţa, tanti Dida.
– Neaţa’, Bianco. Ce-ţi dau, ca de obicei? Pune mâna şi mai mănâcă şi tu fato, uite ce schiloadă eşti, o ceartă bătrâna!
– Îhh…tanti Dido, o cafea şi un pachet de ţigări.
Aceste doua ingrediente, cafea şi ţigările constituiau dieta zilnică a tinerei şi constituiau secretul siluetei ei uscate de femeie “şnur”, filiformă.
Tânăra plăteşte produsele cerute cu banii ţinuţi într-un buzunar al hainei, ia cafeaua şi o îndeasă într-un buzunar, iar pachetul de ţigări în celălalt buzunar al paltonului.
– Toată ziua mănânci numai ţigări şi cafea!
Către copil, zâmbeşte holbându-se la el, aplecată peste tejghea, vrea să-l mângâie pe cap.
– Ce faci micuţule?
Copilul se dă un pas în spate ferindu-se de mâna întinsă spre el şi scânceşte netulburat de întrebarea femeii.
– Ce să facă tanti Dida, creşte…
– Ce-ţi mai face bărbactu’, tot în Italia, a mai dat şi el un semn de viaţă, ţi-a mai trimis bani? Se interesează ea curioasă.
Vrea să-i răsundă, dar copilul începe să urle, după ce de la intrarea în magazin scâncea în surdină.
– Tanti Dido, dă-i bre o acadea şi lu’ ăsta, să tacă odată!

Acest articol a fost publicat în numărul 36

Lăsaţi un răspuns