Alchimia iubirii (partea a 2-a)

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––––

Iubirea este suma tuturor zâmbetelor trăite într-o viață.Ea este formată din două jumătăți care au trăit mai mereu împreună.Ea este arta care se manifestă după multe experimente,de fiecare dată mai puternic. ..Iubirea este rezultatul produs în urma unor atingeri nevinovate dintre doua suflete..Iubirea este raza de lumină care își are originea în sufletul fiecărui trecător pe acest pământ..pentru că această planetă pe care locuim doar pentru o scurtă călătorie din viața noastră.Iubirea este chiar instinctul care ne îndeamnă către comoara pe care o căutăm.Iubesc această iubire care este în sufletul meu..Iubesc chipul tău care-mi luminează drumul meu în viață..asta este viața mea..viața mea este portretul tău.Ochii tăi sunt cei mai prețiosi pentru mine.Pentru tine aș fii în stare să fac orice nebunie..

Iubirea este un medicament pe care fiecare trebuie să-l ia într-o zi,odată cu apariția primul zâmbet,născător de speranță.. ceva se prelinge fără a mea voie peste acest duh,al cărui frumușețe apune din ce în ce mai rapid..și doar iubirea rămâne singura mea amintire..singura speranță de a mai trăi..dar mă întreb acum dacă mai trebuie să iubesc…Poate ar fii mai ușor dacă totul s-ar sfârși cât mai rapid..fără să mai rănesc pe nimeni..fără să mai distrug fericirea nimănui..poate prezența mea nu le este benefică acestor suflete..dar,ochii ei mă cheamă..și mă aproprii din ce în ce mai mult de ea.

Deodată,soarele inimii mele,icoana sufletului meu,s-a apropriat..am simțit din nou căldura care vindecă întotdeauna orice rană..zâmbetul de care aveam atâta nevoie răsărise..și strălucea puternic pe bolta destinului meu..în acele momente,când visul devenise realitate,am renăscut..chiar dacă frumusețea emanată din trupul acelei zeități mă orbea,m-am simțit foarte fericit..în fața mea,stătea statuia vie,steaua cea mai fierbinte a călătoriei mele pe acest pământ..poate mai rămăseseră doar câteva fire de nisip..câteva secunde..dar nu mă deranjau acele lacrimi ale deșertului,nu îmi păsa că timpul se scurgea cu o viteză amețitoare..atâta timp cât soarele se preschimbase printr-un proces divin al metamorfozei într-un trup omenesc..era transformat în chipul acelei femei de care eram îndrăgostit..era un zeu încarnat,a nu știu câta oară,în corpul unui om..un om aparent simplu,obișnuit..dar care își arăta adevăratul chip numai în fața mea..

Viața mea este o victorie a iubirii.Viața mea este poate o săgeată care străbate un spațiu infinit pe teritoriul iubirii.Știu însă că am nevoie de un arc și de cineva care să mânuiască foarte bine arcul și săgeata.Viața mea este săgeata,arcul este timpul și spațiul acestei lumi în care mă aflu…iar tu ești singura care poți mânui aceste arme nemortale iubirii…iubirea îmi dă aripi să pătrund prin sufletul tău.El este paradisul vieții mele trecătoare,este dovada clară a existenței iubirii în acest univers.Arma nemortală pentru iubire!

Viața mea este o scrisoare de dragoste,pe care zeii,sau îngerii,au trimis-o pe acest pământ…Viața mea a fost săgeata care a străbătut norii doar pentru a ajunge pe pământ,în inima unei persoane speciale..am încercat să transmit veninul iubirii,dar primul care s-a infectat am fost eu..atunci când te-am întâlnit,am fost impresionat de frumusețea ochilor tăi,deoarece erau mult mai strălucitori decât oricare stea,erau mult mai limpezi decât orice apă stătătoare..atunci când minunea s-a produs și am reușit să mă aproprii de tine,inima mea a început să vibreze mult mai puternic..atunci când am reușit să te îmbrățisez,parfumul trupului tău m-a ucis-deoarece era încântător,splendid..atunci când am reușit să-ți spun că te iubesc,am constatat că aceste cuvinte,deși erau foarte puține,erau mult mai puternice decât orice alt cuvânt…sau frază,sau roman…când am reușit să explorez frumușețea ta eternă,am reușit în sfârșit să aflu ce este dragostea… Am reușit să iubesc cu adevărat,și asta este cea mai importantă realizare a mea. Am reușit să aflu un singur răspuns la propriile mele enigme-am reușit să aflu ce este viața:viața este iubire,iar iubirea este viață!Viața mea a fost formată numai din iubire:din mireasma atingerilor,strălucirea zâmbetelor,sensibilitatea cuvintelor….Viața mea este rodul clipelor fericite petrecute în prezența ta-zeitate venită din tărâmul iubirii eterne…am iubit pentru a mă simți fericit dar și trist,puternic dar și slab-pentru că atunci când iubești îți dai seama că ești fericit când explorez zonele misterioase ale iubirii.

Iubirea este o alchimie sentimentală știința care se ocupa cu transformarea momentelor de singurătate și nefericire în zâmbete..dar poate este mai mult decât o știință..este un miracol,deoarece este bazată pe legile sacre ale universului.Alchimistul este acea persoană care reușeste cu ajutorul iubirii să aducă zâmbete pe fața celor necăjiți..

Acest vis se termină aici…tot ce ați citit,este adevărat sau se va îndeplini în viitorul apropriat..totul este cât se poate de serios..dar,nu am reușit să descriu nici măcar o parte din frumușețea acestei iubiri eterne..si sunt convins că nu o voi putea descrie niciodată…însă,o simt și o trăiesc în fiecare secundă cu aceeași intensitate puternică..nu aș fii scris nimic dacă aș fii știut că voi răni pe cineva..am scris despre realitate…am scris despre ea,fecioara,zeița dintre pământeni..am scris despre frumusețea ei,despre gândurile și sentimentele ei..și în același timp,am scris și despre un om..despre actorul principal din filmul vieții mele..am scris..am privit si am iubit.

Fiecare literă,fiecare cuvânt a făcut ca eu să iubesc mai mult..încet,încet atingeam infinitul iubirii:acel minunat fenomen sacru pe care alchimiștii se tot chinuie de ceva vreme să îl descopere….
Eu am iubit o ființă cu chip de înger și trup de femeie.

Vă propun să lăsam iubirea să zboare în continuare precum o pasăre pe tărâmul universului…iar în finalul acestei călătorii pe tărâmul iubirii,simt nevoia să rostesc următoarea rugăciune:

Etern vis al iubirii..
Ce te hrănești mereu cu sufletul meu..
Vindecă-mi aceste răni adânci..
Pe care le port în adâncul inimii mele..
Purifică acest sânge ce curge amețitor
Și dă-mi măcar o clipă,un zâmbet din iubire..
Tu înger drag,răpus de steaua vieții mele..
Te-ai prăbușit arzând în gândurile mele..
Și-ai izbucnit în lacrimi la prima întâlnire..
Căci trupul tău e prea firav ca să iubească
Această stâncă ce zace pe pământ..
Nu ai uitat de unde ai venit…
Și-ți pare acuma rău că nu te poți întoarce..
O,chip stelar ce-mi luminează drumul..
M-ai cucerit cu-o simplă sărutare..
O,pasăre maiastră..
Ce-ți iei acuma zborul –
M-ai stai măcar o clipă..
Trimite doar un fulger în inima-mi străină..
Și nu uita…un singur lucru..
Iubirea nu va dispărea..
Vei fii slăvită așa cum se cuvine..

Acest articol a fost publicat în Cenaclu-atelier

Lăsaţi un răspuns