Adio fetiţă şi n-am cuvinte

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Petre Andrei Fluerasu

pământul de sub tălpile ei plânge după zmeul pierdut printre nori
azur într-un degradeu apăsat
tuşul orizontului scuipă valurile grele ale iernii
zidul monumental absoarbe sufletele florilor,
ura se reîncarnează în rouă
metamorfoze, toată lumea se transformă în eu
privind prin oglinda piramidală a sinelui
Keops zâmbeşte hipnotizat
pentru că nu suntem decât nişte bieţi nebuni
barca a spulberat luntrea plină cu monede mucegăite
cerberii se gudură, atom cu atom
cometele ciopârţesc soarele pentru a îl recrea
într-o erupţie Pygmalion se împleteşte cu Galateea
alteritatea unei noi galaxii
închidem ochii încercând să adormim
undeva, departe, acolo, la capătul pământului
florile încă nu ştiu că trebuie să moară
speranţa este unicul lor sfânt
nu avem nevoie de dansatori cosmici cu membre inefabile
eu transpun în esenţă legenda
şi după atâtea mărgele şlefuite de spirit
astăzi,
nu mai am cuvinte…

Acest articol a fost publicat în numărul 1

1 răspuns

  • se vede ca esti pe o linie valabila a poeticului, dar, risti sa cazi in implicatii fara de rost. dai multe amanunte care strica si omoara versul. incerca sa realizezi o mai buna asezare a versurilor, o schema poetica, ca sa vezi intr-adevar surplusul,
    medeea



Lăsaţi un răspuns