Abis, poveste…

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

 ––––––––––––––––––––––––––––––––

Frenetic mă închin la o icoană a timpului
pentru încă o secundă de lumină,
ce are să frângă cenuşiile cătuşe ale copacului
cu ale sale frunze căzute pe colină. 
Am privit în vis prin fereastra casei tale
şi am văzut un curcubeu.
Am privit prin fereastra casei mele
şi am văzut acelaşi curcubeu.
Se spune că un curcubeu desparte lumea- n două…
Eu spun că acesta uneşte cerul
şi pământul- purtătorul genunchilor mei,
aşa cum ştiu că două buze pârlite cu două buze
pârlite vor face două buze însângerate.
Acum, porumbeii frigului îşi întind aripile către mine;
ale noastre cărări de piatră stau sub ninsori fine,
eterne ce au acoperit vântul- purtătorul paşilor tăi.
Scheletele dezgolite dezvăluie cuiburi nevizitate-
aici, aşteaptă  să se topească de căldură tablourile necreionate.
Murmurul pârâurilor tale ce au culoarea răsăritului
şi izvorul în roşul centru al pietrei
învăluie amintirea clipei dansului ce va veni,
căci din metalul zăpezii s- a ivit un ghiocel.
Totul: o horă a visului vieţii şi a vieţii visului,
clipă fixată într- o ramă ce păstrează
zborul nostru descătuşat şi catedrala ce demonstrează
că atunci e acum, şi acum e mereu.

Acest articol a fost publicat în numărul 47

Lăsaţi un răspuns